|
|
|
|
 |
| |
Tugulea, fiul unchiasului si al matusei
A fost odata un mos si o baba. Ei erau saraci de n-aveau dupa ce bea apa. Cand malai aveau, n-aveau sare; cand aveau sare si malai, n-aveau leguma. Traiau si ei de azi pe maine. Ei aveau trei copii, trentarosi si nespalati, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai istet decat cei doi mai mari, dara era olog de amandoua picioarele. El se numea Tugulea. Ei se invecinau cu Zmeoaica pamantului. Aceasta zmeoaica era asa de rea, incat nimeni din vecinii ei n-avea pace de dansa. Ea le calca mosiile si le facea fel de fel de neajunsuri. La nasterea lui Tugulea, cand a venit ursitoarele, s-a intamplat sa fie p-acolo si Zmeoaica pamantului. Ea auzise cum il ursise si, de pizma, mai in urma, ii lua vinele si d-aia era el olog. Din acesta pricina, si fiind si saraci, unchiasul cu matusa si copiii lor ajunsera de rasul tuturor megiasilor din sat. De bietul Tugulea insa radea si chiar fratii lui. Dupa ce se mai marira copiii, Tugulea zise intr-o zi ma-sii, fata cu fratii sai: - Mama, am auzit ca dumneata ai un frate bogat, care locuieste in alt sat. De ce nu te duci la dansul sa ceri o martoaga de iapa, pe care sa iesim si noi la vanat, ca mi s-a urat clocind acasa pe vatra? - Ia nu mai trancani si tu de acolo, Tugulea ologu, ii zisera fratii razand, mai bine mama noastra sa se duca la unchiul sa ceara pentru noi doi cai, caci noi suntem vrednici a incaleca si descaleca. Tugulea inghiti rusinea, pleca capul in jos si tacu. Muma, tot muma. Se duse la frate-sau si ceru doi cai pentru fratii cei mari si o iapa pentru Tugulea. Frate-sau ii dete bucuros, mai cu seama de mila pentru Tugulea, ca sa poata umbla si el. Nu mai putura de bucurie fratii cand le aduse ma-sa caii. Tugulea nu se putea mangaia pentru ca era olog si nu stia cum sa faca sa se inzdraveneasca. Dupa cateva zile Tugulea zise ca ar dori sa mearga si el cu fratii lui la vanatoare. Rasera fratii de el. Apoi daca se ruga si ma-sa de ei, il luara si pe dansul. Se gatira si plecara. In padure se mirau fratii cum face Tugulea de nimereste asa de bine vanatul pe care punea el ochii. Nici o sageata nu se ducea in vant degeaba. Toate intrau in carne. Trei zile si trei nopti zabovira la vanatoare. In a treia noapte, Tugulea visa un vis ce-i placu. Se facea ca el era intr-o gradina frumoasa, frumoasa ca un rai. El sedea acolo, intr-un colt, trist si mahnit ca nu putea umbla, sa se bucure si el de frumusetile acelei gradini. Pasarile cantau de se spargeau. Frunzele de pomi fasaiau de adierea vantului si florile raspandeau un miros de te imbata. Se uita cu jind la toate astea, caci nu putea sa se desfateze si el. Atunci ridicand ochii in sus, se ruga lui Dumnezeu sa-i ia viata mai bine, decat sa traiasca in asa ticalosie. Pe cand se facea ca se roaga, deodata i se arata dinainte o zana asa de frumoasa si de blanda, cum nu mai vazuse el in viata lui asa fiinta. Si se facea ca-l intreaba, zicandu-i: - De ce te cainesti baietele si te amarasti? - Cum nu m-as caina si nu m-as amari, zana a frumusetelor, se facea ca zise el, iata sunt olog, si din aceasta pricina am ajuns de batjocura tutulor baietilor din sat. - Lasa, dragul meu, nu mai plange, ca ei nu stiu ce fac, se facea ca mai zise zana. Tu ai sa te tamaduiesti si o sa ajungi imparat. - Nu-mi trebuie mie imparatie. Eu as fi bun bucuros, numai sa pot umbla. Dara asta n-o sa se poata, caci, uite, parca n-am vine in picioare. - Ba o sa se poata, se facea ca adaose zana cu vorba apasata. Tu ai avut vine; dara ti le-a luat Zmeoaica pamantului de cand erai mic. Tine chimirasul asta. Cand vei fi incins cu el, ce vei voi, te faci, daca t-ei da de trei ori peste cap. Sileste-te deti ia vinele de la zmeoaica. Lua chimirasul; dara cand ridica ochii si voi s-o intrebe cine era ea, de are mila de dansul, ia pe zana de unde nu e! Parca intrase in pamant. Iara el o data se destepta. Se pomeni cu chimirasul in mana. Se incinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gandind sa se faca o pasare, si indata se facu. Se dete iara de trei ori peste cap si se facu om la loc. Cat p-aci sa se piarza de bucurie, dara se stapani. Incinse chimirul pe piele ca sa nu se vaza si se feri d-a spune fratilor ceva. Pasamite, zana aceea era ursitoarea lui cea buna. Dupa ce se facu ziua, se intoarsera cu fratii lui la bordeiul lor, si adusera multime de vanat. Peste cateva zile plecara iara. Dand caii la pasune, fratii cei mari zisera lui Tugulea sa pazeasca el caii, caci dansii sunt obositi. Cum se culcara si adormira. Tugulea priponii caii, apoi, dandu-se de trei ori peste cap, se facu o albina si pleca inspre miazanoapte incotro sedea Zmeoaica pamantului. Dupa ce ajunse acolo, zbarn! in sus, zbarn! in jos, intra in casa zmeoaicei si asculta ce vorbea cu zmeii, ginerii sai, si cu zmeoaicele, fetele sale. Intre altele, auzi zicand zmeoaica batrana:
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
