Scalele Richter si Mercalli

Potrivit literaturii de specialitate, magnitudinea unui cutremur - exprimata pe scara Richter - este masura tariei cutremurului sau a energiei eliberate sub forma de unde seismice. Magnitudinea se determina cu seismografe, folosindu-se amplitudinea maxima si frecventa oscilatiilor. Limita superioara a scarii Richter este 8,8, data de cel mai mare cutremur inregistrat pana in prezent.

Scara Richter a fost inventata in 1935, ca instrument matematic pentru compararea marimilor cutremurelor. Scara este logaritmica, astfel incat o inregistrare de gradul sapte indica o miscare a scoartei de zece ori mai mare decat cea corespunzatoare unui cutremur de grad sase.

Cutremurele de magnitudine mai mica de doi - microcutremure - nu sunt simtite de oameni si sunt inregistrate doar de seismografele locale. Cele cu magnitudinea mai mare sau egala cu 4,5 sunt destul de puternice pentru a fi inregistrate de seismografele de pe intregul glob, fiind simtite si de oameni. Seismele cu magnitudinea mai mare de sase sunt considerate mari, iar cele de peste 8 grade majore.

Intensitatea - exprimata pe scara Mercalli - este o masura subiectiva, care descrie cat de puternic a fost simtit un soc intr-o anumita zona. Ea se bazeaza pe efectele observate ale miscarilor produse de cutremur asupra oamenilor, cladirilor, terenului etc.

Aceasta scara cuprinde 12 niveluri crescatoare (de la miscari imperceptibile la distrugeri catastrofice) si este reprezentata de obicei prin cifre romane. Scara intensitatilor nu are o baza matematica, fiind aranjata arbitrar doar pe baza efectelor observate.