S-au redeschis „\;Ferestrele“\; la Muzeul Taranului Roman

Dupa amputarea abuziva din 2004 a salilor „Ferestre“ si „Timp“, creatii ale lui Horia Bernea si Irinei Nicolau, Muzeul Taranului Roman demonstreaza, prin refacerea lor, ca normalitatea a ramas posibila. Deloc intamplatoare data la care acestea au fost repuse in traseul muzeistic: 14 septembrie, ziua Crucii si totodata ziua de nastere a celui din gandul caruia a pornit proiectul, Horia Bernea. Demersul de acum pastreaza ideile care au ridicat cele doua sali, pentru care Muzeul a primit in 1996 premiul pentru cel mai bun muzeu european al anului, dar si conceptul drag Irinei Nicolau si lui Horia Bernea, acela de muzeu viu, in permanenta dinamica: „cat de inchis poate fi un proiect de expozitie care tinde sa ramana „in stare permanent nascanda“, cum il dorea Horia Bernea? Si apoi, daca Muzeul Taranului reuseste sa fie un „muzeu poienita“ - un loc mereu proaspat al ragazului recuperator - asa cum propunea Irina Nicolau, cat de tare poate semana poiana cu ea insasi de la un an la altul?“, aceasta ar fi starea care i-a animat pe cei care au incercat recuperarea proiectului initial al celor doua sali, exprimata prin vocea Ioanei Popescu.

Pana la urma, ce au dorit muzeografii de la MTR nu a fost doar refacerea mecanica a salilor „Ferestre“ si „Timp“ ci si exprimarea, prin forma data acum acestora, recunostintei duioase fata de cei doi fondatori a celor doua incaperi, „plecati intre timp intr-o lume mai buna“, dupa cum a spus fostul ministru al Culturii si Cultelor Mona Musca, la evenimentul care a precedat deschiderea oficiala a salilor. S-a evocat, cu acelasi prilej, efortul echipei de acum de a repeta inefabilul pe care Horia Bernea si Irina Nicolau au reusit sa-l transfigureze in cele doua sali: „In interiorul unui demers muzeografic care pune accentul pe urma gestului individual - fie acesta al creatorului de obiect, sau al celui care expune -cum poate fi repetat peste timp irepetabilul? Cum sa reiei gestul inspirat de un moment si o stare trecute? Fortand putin termenul, putem vorbi de o muzeografie vernaculara, care se construieste pas cu pas, pe urma materialitatilor, a accidentelor, a inspiratiei de moment, a intamplarii, sau a cerintelor impuse chiar de obiecte. Asadar, mai marturiseste Ioana Popescu, ca sa refaci o astfel de expozitie trebuie sa asumi tocirea surprizei, imbatranirea obiectului, intamplarea, accidentul sau chiar irecuperabile disparitii.“ La randul sau, noul director al MTR, Vintila Mihailescu, spune: „Cum sa explici vizitatorului, fara cuvinte, dificultatea de a relua demersul initial? Probabil ca nu vom reusi decat fragmentar si doar mizand pe sensibilitatea unui public pentru care experienta descoperirii este ceva cunoscut si familiar. Cu siguranta, insa, acest accident in biografia muzeului gandit de Horia Bernea a creat nevoia unor noi rezolvari. De la copia pioasa pana la curajul si libertatea responsabila,

le-am incercat pe toate,“ spune noul director al MTR. „A fost greu, le-am incercat pe toate, ne-am torturat memoria, am dezbatut cu cei care nu mai sunt“, marturiseste, din nou, Ioana Popescu. Forma pioasa a gestului recuperator este amplificata si in foaia care insoteste catalogul celor doua sali si care reproduce texte ale lui Horia Bernea si Irina Nicolau din perioada cand trasau primele contururi ale expozitiei. „Muzeografia lui Horia Bernea nu inseamna sa prezinti obiecte frumoase «frumos». In fiecare dintre gesturile lui exista o intelegere superioara. In absenta acestei intelegeri, alaturarea obiectelor care mizeaza pe efectul estetic produce o expunere care ma face sa ma gandesc la o femeie frumoasa, dar proasta“, nota Irina Nicolau in zilele care precedau deschiderea celor doua sali, in urma cu zece ani. La randul sau, Horia Bernea credea ca „proasta raportare la materie reprezinta de obicei decadenta, superficialitate, uscaciune... Am indoieli, de pilda ca un muzeu ca Muzeul Taranului Roman - care nu e un muzeu de capodopere, ci un muzeu de context, de relatie (intre obiecte, intre obiecte si spatiu), de ritm - poate fi conceput in afara unei gandiri cu privire la materialitate si cu privire la raportul dintre mentalitati.“

Reamintim ca cele doua sali, „Ferestre“ si „Timp“, au fost inchise de fosta conducere a Muzeului Taranului Roman in cursul verii trecute. Gestul a starnit vii polemici, atat in randul angajatilor muzeului, din care unii si-au dat demisia in semn de protest, dar si a unor intelectuali de marca ai societatii romanesti, intre care Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici sau Mihai Oroveanu. Inchiderea salilor a fost considerata nu doar lipsita de temei, ci si un atac brutal si necuviincios la memoria celor doi initiatori ai proiectului, Irina Nicolau si Horia Bernea. Odata instalata in fotoliul de ministru al Culturii, Mona Musca i-a cerut public directorului MTR, Dinu C. Giurescu, demisia de onoare, facandu-l responsabil pentru criza prelungita in care se afla Muzeul.