|
|
|
|
 |
| |
- Cum de ai cutezat, spurcatule, sa ne calci casa?Voinicul nu zise nici carc! ci, aducand toroipanul, mai iute decat fulgerul, pali pe unul la dreapta, pe altul la stanga, de nu stiura de unde le veni trasnetul, si ii culca la pamant. Si nici ca se mai miscara din loc, fiindca ii lovise cu nadejde.Al treilea zmeu, vazand cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o naluca, si se duse de se ascunse in pivnita. Vazu el ca nu poate da piept cu un asemenea viteaz, si se hotari a-i purta sambetele.Voinicul de romanas, in dardora luptei, nu baga de seama ce se facu al treilea zmeu. Astepta ce astepta si daca vazu ca nu mai vine nimeni, el se intoarse, lua pe muma-sa, o duse in acele palaturi si se aseza acolo.
Umbland din camara in camara, dete peste armele zmeilor si se minuna. Ma-sa ii spuse ca vazuse in casa tatalui sau asemenea arme, si ii arata cum se intrebuinteaza. Ii prinse bine, caci vazu ca ii merge mai lesne la vanat. Acum incepu a sageta la caprioare si la ciute, caci pana acum vana numai pasarele cu latul, si ii era cu greu.Ajunsese ca el sa fie tare si mare in padure. Nu era cine sa-i stea impotriva. De multe ori nu venea cu zilele p-acasa.Intr-una din zile, zmeul iesi din pivnita si veni milogindu-se la muma voinicului ca sa-si faca pomana cu el sa-l priimeasca la curtea ei, caci zicea el ca pribegeste nu stiu de cat timp orbacaind prin acel bunget de padure. Spuse ca un nenorocit carele se ratacise, umbland dupa vanat, si da lauda Domnului ca l-a invrednicit a mai da peste fiinte de oameni.
Ea, biet, care stia ce este necazul si lipsa, isi pleca urechea la rugaciunile cele viclene ale zmeului si, facandu-i-se mila de nenorocirile lui, ii fagadui ca va vorbi fiului ei de dansul.Cum veni fiul sau de unde era dus, ea ii spuse toata siretenia nenorocirei omului ce nazuia la mila lor, si il ruga sa aiba mila de ticalosia lui, caci, zicea ea, nu stim cum ne va mai aduce si pe noi Dumnezeu.Voinicului ii paru bine de asta intamplare, mai cu seama, gandea el, ca va fi barim o sluga in curte care sa tie de urat ma-sii, in lipsa lui, si sa-i dea ajutor in trebile casei.Nu-l cunoscu ca este zmeu, cand il vazu, atat de bine stiu procletul a se schimba. Ii spuse ce are de facut si il primi sa seaza la curtea lui.
Multele lipsuri, multele necazuri, multa mahnire ce suferise mama viteazului si dorul cel mare de tara ei, iara mai cu seama suferintele ei cand se gandea la rusinea ce ramasese asupra numelui sau in casa parintilor ei, ea fiind nevinovata, o facu de lancezea si se topea d-a-n picioarele. Vazand-o zmeul asa searbad si tot fara voiebuna, se incumetase intr-una din zile, pe cand voinicul era la vanatoare, si o intreba, dara se prefacu ca vorbeste cu sfiala:
- Cum bag de seama, stapana, nu prea ti-e bine?
- Nu mi-e bine, ma baiete, caci mi-e dor d-alde tata si d-alde mama, si de tara mea. Vezi ca eu sunt fata de imparat, si pentru o napaste ce a cazut pe capul meu pribegesc de sunt atati mari de ani.
- Eu stiu un leac pentru boala dumitale, stapana; dara n-are cine se duce sa-l aduca. Si ii spuse o sumedenie de minuni ce facuse leacul ce zicea ca ar fi bun pentru ea. Cand se intoarse de la vanatoare fiul ei, ea ii spuse ca auzise de la sluga lor, cum ca de va manca mere din marul rosu se va face sanatoasa.
El fu bucuros ca auzise un leac care sa faca pe ma-sa sanatoasa, si se hotari a se duce tocmai acolo sa-i aduca leacul. Isi lua ziua buna si pleca.Dar incotro s-apuce? caci nici nu mai auzise pana atunci de asa ceva. Apuca si el intr-un noroc spre rasarit si, mergand prin desisurile padurii, zari un palat mai frumos decat acela in care sedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zana maiastra. Cum o vazu, ii cazu cu drag. Dara maiastra, iesindu-i inainte, il priimi dupa cum i se cuvenea, il baga in palat si il omeni ca pe un oaspe.Din una, din alta, se intelesera la cuvinte. Vezi ca, mare, aceasta era scrisa lui. El nu mai vazuse pana atunci alt chip de muiere, decat p-al ma-sii. S-apoi era atat de frumoasa si de gingase, ca o floare!
Ea inca avea la ce se uita la el; caci era un brad de romanas.El se uitase acolo la dansa. Cand isi aduse aminte ca el plecase sa aduca mumesei mere de la marul rosu, voi sa o zbugheasca. Dara zana maiastra il opri sil intreba unde se duce.Voinicul ii spuse din fir pana in ata toata siretenia. Zana pricepu viclenia zmeului si tacu. Apoi il indrepta ea spre locul acela cu marul rosu, si-l si invata cum sa faca ca sa ia merele. Dupa ce-si lua ziua-buna si de la maiastra si-i fagadui ca se va intoarce pe la dansa, porni; si aide, aide, merse cale lunga si mai lunga, pana ce, trecand tari si mari, ajunse la o gradina ocolita numai de trandafiri. Intra inauntru si dete peste marul rosu, carele era sadit in mijlocul gradinei. El cerca a se alatura de pom, dar pomul ii zise:
- Nu te apropia de mine, voinice, ca iti vei pierde viata si e pacat de dansa. Flacaiasul, ce nu stia de frica, ii raspunse cum il invatase zana:
- Nu te teme, pom oropsit, ca te voi curata de omizi si de uscaturi.Si dupa ce-i taie uscaturile si ii lua omizile, culese trei merisoare ca cele din rai si se intoarse inapoi. Ajungand in padure, dete pe la zana. Aceasta cum il vazu, il priimii cu bucurie, il puse intr-o camara sa se odihneasca nitel, si pana una, alta, ii schimba merele si ii puse altele in locul lor. Cand se scula voinicul, se grabi a se intoarce la ma-sa cu slujba facuta. Lua deci merele si porni.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
