- Da, zise piticul, am aflat despre aceasta nenorocire ce pe noi ne-a ocolit datorita raului cald si a defileului adanc. Te vom ajuta sa-l gasesti, caci noi stim unde se afla, dar avem si noi nevoie de ajutorul tau. Cu multi ani in urma, prin defileu nu curgeau decat apele adunate de ploi. Intrarea dinspre rasarit era pazita de un dragon. A venit insa piaza rea si dragonul a cazut de pe stanci. In locul in care a murit s-a pornit un izvor de apa calda care iesind din adancuri a format acest rau cald ce strabate azi defileul. Inainte noi puteam sa trecem dintr-o parte in alta. Acum trebuie sa ocolim pe sus pe la izvor sau sa trecem prin apa, riscand a ne ineca. Ajuta-ne sa construim un pod la mijlocul defileului.
- Cu draga inima spuse Codrut. Il poftira intr-o grota mai mare si il asezara la masa. Il ospatara cu fructe de padure, carne de gugustiuc si oua de cata. Apoi ii facura un asternut de frunze si lori. Dimineata cand se scula, Codrut lua calul de capastru si se duse la marginea defileului, taie niste brazi inalti si-i trase cu calul la mijlocul defileului. Cand socoti ca are destul lemn, se facuse deja amiaza. Dadu drumul calului sa pasca si el fu din nou ospatat de pitici. Apoi taie lemnele pe dimensiuni, le sorta si le facu rosturi de imbinare.
Cand a doua zi rasarira primele raze are soarelui se apuca sa construiasca podul imbinand cu maiestrie lemnele. La ora pranzului manca in fuga cateva pulpe de mierla si odata cu apusul soarelui podul fu gata. A treia zi se pregati de plecare. Piticul cel batran ii spuse:
- Dincolo de izvorul cald urci stancile galbene si ajungi in Poiana Izvorului Rece, de unde curge spre rasarit, raul repede pe care noi l-am numit Streiul. Mergi pe dreapta Streiului pana ajungi la tinutul broastelor testoase. Trecand dincolo de lacuri vei da de crangul de mesteacan. Acolo vei gasi cerbul fermecat. Ai insa grija sa te feresti de vulturul plesuv ce-si are cuibul pe stancile galbene. Are putere de farmece. Codrut isi lua ramas bun si porni la drum. Trecu de izvorul cald, urca stancile galbene si ajunse fa izvorul rece. Aici, cocotat pe o stanca, un vultur plesuv, care uitandu-se la Codrut zise:
- Aici, in tinutul stancilor galbene si a izvorului rece, eu sunt stapan. Pentru ca ai intrat in imparatia mea vei ramane robul meu. Daca nu te vei supune poruncilor mele, te voi transforma intr-un pestisor si te voi arunca in parau.
- Du-te si adu-mi apa intr-un caus de aur. Codrut zise linistit:
- De unde sa iau eu caus se aur, ca apa nu mi-e lene sa-ti aduc daca esti asa de insetat de nu vrei sa te deplasezi singur?
- Te priveste zise vulturul. Astept pana ce soarele va fi deasupra capului tau, de nu pestisor vei fi tot restul vieti. Codrut se duse la izvor, scoase fluierul fermecat primit de la mocani si incepu a doini. Cand soarele ajunse deasupra capului, vulturul veni si de sus de pe stanca la poalele careia se afla izvorul zise:
- Unde-i causul de aur?
- De unde sa-l iau, zise Codrut, care punand fluierul la gura continua a canta. Atunci vulturul zise:
- Fa-te pestisor! Nemernicule! Vazand vulturul ca vraja nu are efect plesni de ciuda si fulgii i se imprastiara in jur. De atunci stanca ce strajuieste izvorul rece se numeste Stanca Vulturului. Codrut isi puse fluierul la brau, incaleca si pomi la vale. Ajungand la lacuri, in tinutul broastelor, trecu peste gheturi si ajunse la crangul de mesteceni, lega calul de un pom si se aseza pe o buturuga gandind unde poate gasi cerbul. Stand asa el, numai ce simti in spate o rasuflare calda. Codrut se intoarse si vazu in spatele sau, cerbul fermecat care grai:
- Stiu ca ma cauti.
- Da, zise Codrut. Vreau sa ma ajuti sa ucid fiara de la marea cea mare.Te voi ajuta, zise cerbul. Am sa te duc acolo unde traieste fiara si te voi apara de suflarea ei rece. Sa mergem, ca nu trebuie sa ne prinda noaptea. Lasa aici calul liber sa pasca si urca pe spinarea mea. Codrut facu cum i se spuse si cum ai clipi din ochi, cerbul il purta prin inaltul cerului pana la marea cea mare.
De cum descaleca cerbul ii spuse:
- Ai grija sa stai tot timpul cu fata la soare. Trebuie sa ucizi fiara si apoi sa o faci bucati, caci daca intunericul noptii o gaseste intreaga ea va invia. Nu apuca cerbul sa-i spuna ce avea de spus, ca insotit de un vuiet napraznic, din apa marii se ridica un animal cu solzi, avand cap si labe puternice, o coada lunga si o coama spinoasa pe spate. Fiara trimise suflarea ei rece asupra lui Codrut, care simti cum sangele ii ingheata in vine de parca cojocul lui devenise un sloi de gheata. Aproape instantaneu din spate simti o boare calda care il readuse la viata. Invarti cu putere ghioaga de corn fi pali fiara drept in crestetul capului. Uluita, fiara ramase o clipa pe loc, cu ochii la Codrut. Acesta privi drept in ochii ei bulbucati si fiara ramase impietrita pentru un timp scurt, in care printul ii reteza capul cu palosul. Cand sangele incepu a tasni, se simti ridicat de cerbul fermecat care-i spuse:
