|
- Fie – zise diavolul – poti sa ti-o tii, dar cu o conditie:
daca imi dai mie jumatate din recolta, timp de doi ani. Aur si argint am o gramada,
nu-mi trebuie, dar poftesc ceea ce rodeste pamantul tau.
Taranul sta putin pe ganduri, dupa care cazu de acord cu
diavolul.
- Bine, fie cum spui tu, dar ca sa nu ne certam, sa ne intelegem
de pe acum: ce creste in pamant, va fi jumatatea mea, iar ce creste la suprafata,
va fi jumatatea ta.
Diavolul ii placu ideea, asa ca, accepta targul.
Da, dar ce nu stia diavolul, taranul semana toata aratura cu
sfecla. Asa ca, atunci cand veni vremea culesului, si diavolul isi facu aparitia,
il intreba:
- Sa-ti aduc o coasa, sau strangi cu mana ce-i al tau?
- Pentru ce coasa, pentru sfecla?
- Pai nu, doar pentru frunze. Mai tii minte: ce-i sub pamant
e al meu, ce-i la suprafata e al tau.
Si continua sa culeaga voios sfecla.
Diavolul era tare furios.
- Bine, de data asta ai scapat, dar la anul, schimbam placa:
ce-i sub pamant e al meu, iar ce-i la suprafata, va fi partea ta. Ai inteles?
Taranul ridica din umeri, rasuci putin mustata, sa nu vada
diavolul ca zambeste, si raspunse:
- Mie mi-e totuna, fie cum vrei tu.
Diavolul mormai ceva manios dupa care se facu nevazut. Taranul
ara terenul, si semana pe toata parcela grau. Cand lanul de grau se ingalbeni,
merse pe camp si secera toata recolta.
Cand arunca ultimul snop de grau in caruta, aparu si
diavolul:
- Hoho! – striga de departe. Auzi cumetre, unde duci tu
recolta?
- Pai acasa, in pod – zise taranul.
- Si mie ce mi-ai lasat? intreba diavolul.
- Tot ce-i sub pamant, asa cum ai cerut – raspunse zambind taranul.
Dar diavolul nu mai gasi nimic, decat campul secerat de taran.
Se inrosi de manie, si printr-o crapatura aluneca in adancul pamantului, pe
fundul iadului. Asa ramase taranul cu recolta din doi ani, si cu comoara.
| 
