A asteptat dar si iar a asteptat, pana ce si-a pierdut rabdarea, si a tras, incat a culcat la pamant trei iepuri. Ii parea rau ca n-a putut sa se tina de vorba scumpei sale sotii, dar nu i-a ramas decat sa se intoarca acasa. Peste putin i se ivi in cale o matahala de om, un adevarat urias.
— Nu ti-e rusine obrazului ca ai impuscat doi dintre iepurii mei?! ii zise omul acela, care era stapanul mosiei pe care ratacise Danciu. Nu era adica al Liei decat unul dintre cei trei iepuri.
— Haid' sa ne masuram puterile! urma dar stapanul celorlalti doi, care mai era necajit si pentru ca ar fi voit ca Lia pe el sa si-l aleaga de sot. Danciu incepu sa tremure de frica. De! nu se simtea el destul om pentru ca sa se-ncumete a-si masura puterile cu asemenea matahala. El puse deci mana pe arc si-l incorda. Cellalt fu si el gata sa traga, dar era prea tarziu, caci Danciu il si culca la pamant. El se intoarse apoi acasa. Lia ramase cuprinsa de spaima cand il vazu aducand patru iepuri.
— Vai de mine! striga dansa. De ce ai omorat si pe ceilalti doi iepuri?! Daca afla stapanul lor, te omoara-ntr-o clipa.
— Grija aceasta sa n-o mai ai! raspunse tiganul, treaba aceasta am regulat-o eu cu dansul. As avea insa sa te-ntreb ceva, daca vrei sa-mi dai raspuns.
— S-ar putea oare sa nu-ti dau? grai dansa. Nu avem, asa cre- dem, noi doi nici o taina unul pentru altul.
— Spune-mi, te rog, ce fel de rod are pomul acesta, ii zise dar Danciu.
— Atata e tot ceea ce vrei sa ma-ntrebi? raspunse Lia. De ce oare n-as fi avand sa ti-o spun aceasta?! Am sa-ti dau, daca e vorba, chiar sa mananci din poamele acelea cate poftesti.
Ea chema apoi degraba pe una din slugile ei si-i porunci sa aduca zece poame de ale acelui pom. Sluga s-a urcat in pom. Pomul insa avea trei feluri de poame: mere de aur, pere de aur si prune de aur. Servitorul nu stia din care sa ieie patru, caci luand din fiecare cate trei, erau numai noua. El chibzui in cele din urma sa ieie patru prune, caci prunele erau mai mici decat merele. Asa a si facut, si le-a adus Liei, care i le-a dat sotului sau.
— Am o mica daravera pe pamant, grai acesta.
— Daca e asa, raspunse Lia, poti sa te cobori numaidecat. Ea porunci apoi sa i se faca iute un leagan care se lasa pana la pamant, si-l aseza pe sotul sau in leaganul acela. Cat gandesti cu gandul, Danciu si ajunse la pamant cu poamele pe care le avea in buzunar si i le duse imparatului. Nu voise imparatul sa-i deie fata sa, dar i-o dete acum, cand il vazu atat de frumos. Nu voia insa fata de imparat sa si-l ieie de barbat, caci se temea ca nu cumva el iar sa se faca cum fusese mai nainte. Danciu o-nsfaca insa, o lua pe sus si-o duse la muma sa, pe care o pofti apoi sa vie cu el si-o duse la pomul cel inalt. Sosit aici, el striga "una", si fu jos leaganul in care se asezara toti trei: el, mama sa si fata de imparat. Iar numara apoi "una" si el fu sus.
— N-ai vrut sa ma iubesti, nu te iubesc nici eu! ii zise acum fetei de imparat, si-i dete branci ca sa cada pe pamant. Ea a tot cazut trei zile si trei nopti de-a randul, iar dupa ce a ajuns la pamant, s-a facut mis-faramis, de n-a mai ramas de ea intreg decat capul, pe care una dintre slugi l-a dus la imparatul.
— Doamne sfinte! se tangui imparatul, cine m-a pus sa nu i-o dau de bunavoie pe fata mea? Cand imparatul se tanguia in felul acesta, se ivi deodata-n fata lui tiganul, care se caia si el de fapta ce savarsise intr-o clipa de suparare.
— Ai fi acum gata sa mi-o dai de bunavoie pe fiica-ta?
— Nu numai ca ti-as da-o de bunavoie, raspunse imparatul, dar ti-as mai da pe deasupra si jumatate din imparatia mea daca ar fi in viata fiica-mea. Danciu se duse la muma-sa si-i spuse ce-a zis imparatul.
— Sa vezi un lucru, grai aceasta, eu am sa-ti dau o cutioara in care e un praf fermecat. Daca vei presara praful acela pe fata moartei, aceasta va invia si trupul se va intrema chiar mai si mai de cum a fost. Danciu a alergat fuga la imparat, a cerut capul moartei si a presarat pe el praful, cum zisese muma-sa. Cat dai in palme, trupul fetei s-a intremat, crescand bucata langa bucata, si ea incepu sa vorbeasca. Imparatul i-ar fi dat-o acum bucuros, dar acesta nu voia s-o primeasca.
— Sa traiesti in buna fericire cu fiica-ta, ii zise el imparatului, caci eu am gasit alta sotie. El chema apoi pe muma-sa, cu care se duse la pom, se urca-n leagan si se-naltara intr-o clipa la Lia, Zana Zanelor din Tara Sorilor, care i-a primit cu multa bucurie. El a zidit apoi pentru muma-sa un palat frumos si i-a zis:
— Daca ti se va fi facut dor de mine, trimite-mi vorba prin o sluga, si-ntr-o clipa vom fi eu si sotia mea la tine. El s-a dus apoi acasa, unde s-a facut nunta mare. Lia voia sa-l pofteasca si pe imparatul, dar tiganul nu s-a invoit sa stea la masa cu cel ce umblase cu gandul de a-l insela. Au poftit deci la nunta soarecele, care s-a-ndopat. Am fost si eu la ospat si-am pus mana pe un ciolan, apoi am ple- cat lasandu-i in fericire, care n-a mai incetat nici pana astazi, daca nu vor fi murit cumva.
