|
|
|
|
 |
| |
El a incercat sa se ridice, dar n-a fost in stare; ii era parca-l batusera cu cuie in scaun. Deodata se pomeni fata-n fata cu o fata de tot frumoasa, care, nici una, nici alta, il intreba daca nu vrea sa intre vizitiu la Lia, Zana Zanelor.
— Voi fi vrand eu, ii raspunse Danciu, dar nu pot sa ma scol de aici.
— As! intampina fata cea frumoasa. Am sa te scol eu numaidecat. O sa-l aduc inapoi pe mosneagul care a fost aici. Ea s-a dus apoi fuga la Lia si i-a spus ca mosneagul nu mai e la slujba lui si a lasat in locul sau pe unul care ar fi gata sa intre vizitiu la ea, dar nu poate sa se ridice de acolo. Lia se incrunta si-i porunci olacului sau sa se duca iute si sa-l aduca pe mosneag la locul lui. Olacul se puse pe drum si alerga o zi intreaga, de dimineata pana seara, dar nu ajunse la el. Mai alerga insa inca o zi, si pe inserate il ajunse, puse mana pe el, ii trase o tranteala buna, apoi il lua in spinare si-l duse la Danciu, care se si scula indata ce ei sosira acolo. Olacul ii mai trase mosneagului o tranteala buna, il aseza la locul lui, iar pe tigan il duse la zana Lia, ca sa-i fie vizitiu. Lia avea doi cai de calarie, amandoi cu parul de aur.
— Daca vrei sa intri in slujba mea, ii zise lui Danciu, scalda-te in putina aceasta. Tiganul nu mai stete pe ganduri, ci se dezbraca si sari in putina. El s-a scaldat timp de jumatate de ceas, apoi Lia i-a poruncit sa iasa din putina. Dupa ce a iesit, ce sa-ti vada ochii? Sa stai si sa te miri! El era frumos de nu-i mai puteai gasi pe fata pamantului pereche. Sa vezi dar rusine ce era sa pateasca imparatul acela care si-a pus de gand sa nu-si dea tiganului fata! Dupa ce el s-a imbracat, iar a venit fata cea frumoasa si l-a dus la grajdul celor doi cai cu parul de aur.
— Iata, ii zise ea, aici in camaruta de alaturi e ovaz de aur; da-le din el cailor in fiecare zi o data cate o banita. Iar s-a facut apoi nevazuta, si prin cele cu desavarsire minunate abia de aici inainte trece Danciu. Dupa ce si-a facut slujba trei zile de-a randul, a venit din nou fata cea frumoasa si i-a spus ca Lia, Zana Zanelor din Imparatia Sorilor, are sa-l aleaga barbat pe acela care e in stare s-o ingane facandu-le toate intocmai ca dansa.
— Du-ma la ea! striga Danciu saltand de bucurie. Am s-o ingan ca si cand as fi intru toate ea insasi. El a fost dus la stapana lui. Pe-nserate, Lia a poruncit sa fie pus in iatacul ei un al doilea pat la o potrivita departare de al ei. Ea a inceput apoi sa se dezbrace, si, dezbracandu-se, ea avea sasesprezece rochii, pe cand Danciu n-avea decat o pereche de itari. El si-a sfasiat insa itarii in sasesprezece fasii si, cand Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea si el pe al sau o fasie. Dupa aceea a pus fasie langa fasie, ca sa le coase la loc, dar sa vedeti minune! fasiile se tineau una de alta, incat Lia, Zana Zanelor, statea cuprinsa de uimire cand l-a vazut dimineata imbracandu-se tot ca ea. Lia s-a dus apoi sa se pieptene. Tiganul, de asemenea. Li se pu- sera doua oglinzi, fiecare cu toate cele de nevoie pentru pieptanat, si au inceput amandoi sa se pieptene. Cand Lia isi tragea o data cu pieptenul prin par, Danciu tragea si el prin al sau. Ea a tras de sasesprezece ori, el de asemenea. Tiganul avea si el par lung, si dupa ce s-au pieptanat, alta minune: fata lui era tot atat de frumoasa ca a Liei. Cand se uita deci la el, Lia nu mai stia ce sa faca de bucurie, l-a chemat la ea si l-a sarutat — cum mireasa isi saruta mirele. S-a facut apoi o nunta mare, si dupa nunta Lia l-a trimis la vanatoare pe Danciu, care nu mai era acum tigan ca toti tiganii, ci Fat-Frumos deopotriva cu orisicare fecior de imparat. Mai nainte de plecare ea ii dete o oglinda si-i zise:
— Cand vrei sa stii ce fac, uita-te in oglinda aceasta, ca ma vezi in ea. Luandu-si apoi "ziua buna" unul de la altul, el pleca la vanatoare. N-a facut insa decat vreo cateva sute de pasi, si s-a pomenit cu olacul care alerga spre el ca sa-i spuna ca Lia ii trimite vorba sa crute vanatul si sa nu impuste decat doi iepuri. Mergand mai departe, si tot mai departe, a zarit o padure cu co- paci de aur, iar in padure alergau o turma de animale cu par de aur in care nu era insa nici un iepure. Dupa ce a mai trecut prin padurea aceea, i-a trecut prin fata alta turma, dar nici in aceasta nu era nici un iepure. Iar a mers apoi, pana ce a dat de a treia turma; in aceasta era insa un singur iepure. Si-a incordat intai arcul si una, doua, trei! l-a si culcat la pamant. El insa doi iepuri avea sa-i duca Liei. A mers dar inainte, ca sa mai culce la pamant inca unul. Mergand asa, la inceput de drum, apoi pe poteca si in cele din urma pe potecute, el s-a ratacit de nu mai stia incotro sa apuce. El scoase deci oglinda si se uita in ea. A si vazut pe Lia, care ii facu semn sa apuce la dreapta. S-a dus dar, si mereu s-a dus — un ceas, doua, trei ceasuri, timp de patru ceasuri s-a tot dus fara ca sa poposeasca, si iata ca a zarit o intreaga turma de iepuri. El ramase nedumerit. Un iepure mai avea sa culce la pamant, unul singur. Iepurii erau insa gramada, tot unul langa altul, si el, nefiind vanator bun, se temea ca, tragand in el, va omori deodata mai multi.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
