- Hai cu noi la Bremen, ca la serenade nu te-ntrece nimeni si cu siguranta c-o sa-ti gasesti si tu un loc in taraful orasului.
Pisica socoti ca sfatul asta nu-i rau deloc si se alatura celorlalti doi. Si-au tot mers cei trei fugari, au tot mers si trecand ei prin fata unei curti au vazut cocotat pe-o poarta un cocos care striga "cucurigu" din toata puterea rarunchilor.
- Ce ti s-a-ntamplat de strigi asa, mai, cocosule? il intreba magarul. Astampara-te o data, ca impuiezi urechile oamenilor!
- Dau si eu de veste c-o sa fie vreme frumoasa, dar la ce bun! spuse cu tristete cocosul. Maine-i duminica si ne vin oaspeti. Dar vezi ca stapana-mea nu se mai arata milostiva fata de mine; i-a spus bucataresei c-ar pofti sa ma manance la masa, in ciorba, asa ca in seara asta o sa ma scurteze de cap... Acu'ntelegi de ce strig asa? Strig si eu cat mai pot, cat mai sunt in viata...
- Pai bine, Creasta-Rosie, sa te necajesti matale pentru atat! il dojeni magarul. Hai mai bine cu noi, la Bremen. Ca oriunde ai merge, ceva mai bun decat moartea tot o sa afli... Ai un glas care te unge si de te-ai invoi sa cantam impreuna, ne-o asculta lumea cu gura cascata, zau asa!
Cocosul gasi ca propunerea urecheatului e cat se poate de nimerita si tuspatru o pornira la drum.

|