|
Printul ii dadu vesminte si o ajuta sa se scoale in picioare. N-a fost usor deloc! Printul credea ca o cuprinsese ameteala, de slabiciune, dar ea de-abia invata sa mearga. In seara aceea se dadea un bal la castel. Mica sirena, frumoasa si tacuta, dansa fericita cu printul. Nimeni nu stia cine e sau la ce renuntase ca sa aiba acele picioruse delicate. Timpul trecea si mica sirena incerca sa castige iubirea printului. Acesta era cu ea. Si tare si-ar fi dorit mica sirena sa-i poata spune povestea ei si spera ca el sa-i poata citi macar iubirea in ochi. Dar intr-o zi afla ca avea sa se insoare cu o tanara fata care-l gasise pe plaja. "Crede ca ea l-a salvat! se gandi sirena cu disperare. Nu ma iubeste!" De cand mica sirena parasise taramul marii, surorile ei o vizitasera in fiecare zi. Neputand sa vorbeasca, le explica prin gesturi cat de disperata era.
- Stiu, raspunse cea mai mare, printul n-o iubeste. Trebuie s-o ajutam pe draga noastra surioara. Haideti sa vorbim cu vrajitoarea. Daca o sa-i dam parul nostru lung si frumos, poate o sa fie de acord s-o ajute din nou pe sora noastra. Cele patru sirene surori se dusera la vrajitoare sa-i ceara din nou ajutorul.
- Nu, fetelor, raspunse vrajitoarea. Pastrati-va parul. Nu sunt atat de haina cum ma credeti voi si stiu ce se petrece acolo sus. Surioara voastra cea curajoasa si-a castigat dreptul sa fie fericita. Duce-ti licoarea asta. O sa-si recapete graiul, si iubitul ei print o s-o poata urma in adancurile marii!
|
