|
Deodata, isi aminteste ca si-a uitat servieta la Otilia. Coboara grabit din tramvai, hotarat sa se intoarca, dar ceva inexplicabil il atrage. Asteptand tramvaiul in caldura apasatoare, simte un miros amar de frunze de nuc si o racoare nefireasca. Fara sa-si dea seama cum, ajunge in fata portii bordeiului tigancilor. Curiozitatea il impinge sa intre.
In interior, Gavrilescu este intampinat de o batrana care ii cere trei sute de lei pentru a-l lasa sa-si aleaga o fata. Incepe sa exploreze bordeiul, intalnind trei fete misterioase. Ele danseaza in jurul lui, rad si il provoaca sa ghiceasca care dintre ele este tiganca. Oricat s-ar stradui, Gavrilescu nu reuseste sa raspunda corect. Lumea din bordei il ameteste, iar realitatea pare sa se destrame in fata ochilor sai.
In timpul acestui joc straniu, Gavrilescu incepe sa-si aminteasca episoade din trecut: iubirea sa pentru Hildegard, o tanara de mult pierduta, si relatia sa cu Elsa, sotia sa. In cele din urma, coplesit de atmosfera onirica si neputincios in fata probelor, Gavrilescu paraseste bordeiul cu gandul la servieta pierduta.
Intors in lumea reala, incearca sa recupereze servieta, dar descopera ca timpul a trecut intr-un mod inexplicabil. Casa unde predase lectii de pian nu mai este la fel. Doamna Voitinovici, stapana casei, nu mai locuieste acolo, iar Otilia plecase de opt ani. Totul pare schimbat si strain. Intors acasa, Gavrilescu afla ca Elsa, sotia sa, plecase in Germania cu 12 ani in urma, dupa ce el fusese declarat mort. Devastat de aceste revelatii, decide sa se intoarca la tiganci.
Calatoria de intoarcere capata accente fantastice. Noaptea, Gavrilescu intalneste un birjar enigmatic care pare sa-l conduca spre un alt taram. Ajuns din nou la bordei, batrana il intampina cu aceleasi cuvinte si il indruma sa paseasca in „casa cea mare”. Gavrilescu inainteaza pe un coridor intunecat, numarand sapte usi. La ultima, bate de trei ori, rostind cuvintele batranei: „Eu sunt, m-a trimis baba.”
Dincolo de usa, il intalneste pe Hildegard, care il conduce spre padure, spunandu-i ca a venit vremea sa plece. Gavrilescu accepta fara impotrivire, simtind ca totul este ca intr-un vis. Birjarul enigmatic ii poarta incet printr-un drum lung, iar Hildegard ii sopteste: „Nu ne grabim.”
Finalul nuvelei ramane deschis. Gavrilescu simte ca se intampla ceva straniu cu el, ca este prins intre realitate si vis. Hildegard ii raspunde enigmatic: „Toti visam. Asa incepe, ca intr-un vis.”
Astfel, Gavrilescu dispare, lasand in urma o lume confuza si ambiguitati nerezolvate. In aceasta poveste fascinanta, bordeiul tigancilor devine un simbol al trecerii dintre viata si moarte, un loc al initierii ratate si al aspiratiei spre absolut. Este drama unui artist care, prins intre trecut si present, rateaza intalnirea cu sacrul, ramanand un visator pierdut intre lumi.
|
