|
|
|
|
 |
| |
La capatul a o suta de ani, un fecior de domn, de alt neam decat printesa cea adomita, mergand la vanatoare, vazu turnurile castelului ivindu-se deasupra unei paduri intinse si foarte dese. Oamenii dadeau raspunsuri in doi peri; unii spuneau ca e un vechi castel, bantuit de duhuri, altii ca acolo isi dadeau intalnire vrajitoarele. Cei mai multi povesteau de un capcaun care locuia acolo si inghitea copii.
 Printul nu mai stia ce sa creada, dar un taran batran il lamuri:
- Printe, sa tot fie vreo cincizeci de ani de cand l-am auzit pe tata povestind ca in castelul acesta se afla o printesa, cea mai frumoasa din cate au fost vazute, dar care a fost sortita sa doarma o suta de ani, pana cand va veni un fiu de domn si o va trezi.
Tanarul print fu dintr-o data cuprins ca de o vraja si vru s-o vada pe printesa cea frumoasa. Inainta spre padure si vazu cum copacii cei inalti, maracinii si spinii se dadeau in laturi, deschizandu-i poteca. El se avanta singur catre castelul care se zarea acum bine de tot la capatul unei alei. Oamenii sai nu putura sa-l urmeze, deoarece copacii si maracinii se adunasera din nou.
Patrunse intr-o curte mare si urca o scara. Strabatu multe incaperi ale castelului, in care se aflau cavaleri de onoare dormind, unii in picioare, altii sezand si, in sfarsit, ajunse intr-o camera cu totul si cu totul de aur. Pe un pat vazu o printesa de vreo cinsprezece-saisprezece ani. Tremurand de emotie, printul se apropie si se aseza in genunchi langa ea.
In clipa aceea, vraja se destrama si printesa se trezi. Ea spuse:
- Ai sosit, in sfarsit! O, printul meu, cat de mult m-ai lasat sa te astept!
Vrajit de vorbele ei, i-a marturisit bucuria si recunostinta sa si a incredintat-o pe printesa ca se indragostise de ea.
Odata cu printesa se desteptase intregul palat, fiecare gandindu-se la ce avea de facut, dar, nefiind cu toti indragostiti, simteau ca mor de foame. Trecura deci in sala oglinzilor unde cinara. Viorile executara cantece vechi, dar muzica lor era minunata.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
