|
|
|
|
 |
| |
Atunci, cu toatele, stiind ca mai usor ar putut capata cineva lapte de la o vaca stearpa decit sa te indatoreasca o fata alintata si lenesa, au lasat-o sa-si urmeze drumul in pace si n-au mai cerut de la dinsa nici un ajutor. Si mergind ea tot inainte, au ajuns apoi si ea la sfinta Duminica; dar si aici s-a purtat tot hursuz, cu obraznicie si prosteste. In loc sa faca bucatele bune si potrivite si sa ieie copiii sfintei Duminici cum i-a lauat fata mosneagului de bine, ea i-a oparit pe toti, de tipau si fugeau nebuni de usturime si durere. Apoi bucatele le-au facut afumate, arse si sleite, de nu mai era de chip sa le poata lua cineva in gura - si cind a venit sfinta Duminica de la biserica, si-a pus minile-n cap de ceea ce-a gasit acasa.
Dar sfinta Duminica, blinda si ingaduitoare, n-a vrut sa-si puie mintea c-o sturlubateca si c-o lenesa de fata ca aceasta; ci i-a spus sa se suie in pod, sa-si aleaga de-acolo o lada, care i-o placea, si sa se duca in plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit si s-a ales lada cea mai noua si mai frumoasa; caci ii placea sa ieie cit de mult si ce-i mai bun si mai frumos, dar sa faca slujba buna nu-i placea. Apoi, cum se da jos din pod cu lada, nu se mai duce sa-si ieie ziua buna si binecuvintare de la sfinta Duminica, ci porneste ca de la o casa pustie si se tot duce inainte; si mergea de-i paraiau calcaiele, de frica sa nu se razgindeasca sfinta Duminica sa porneasca dupa, dinsa, s-o ajunga si sa ieie lada.
Si cind ajunge la cuptior, frumoase placinte erau intr-insul! Dar cind s-apropie sa ieie dintr-insele si sa-si prinda pofta, focul o arde si nu poate lua. La fintina, asisderea: paharutele de argint, nu-i vorba, erau, si fintina plina cu apa pana-n gura; dar cind a vrut fata sa puie mina pe pahar si sa ieie apa, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fintina intr-o clipa a secat, si fata de sete s-a uscat! Cind prin dreptul parului, nu-i vorba, ca parca era batut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeti c-a avut parte fata sa guste vreo una?
Nu, caci parul s-a facut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile la nouri!
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
