|
|
|
|
 |
| |
D-l Goe...
de Ion Luca Caragiale
Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta, mam' mare, mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai. Putin ne importa daca aceste trei dame se hotarasc a parasi locul lor spre a veni in Capitala numai de hatarul fiului si nepotelului lor. Destul ca foarte de dimineata, dumnealor, frumos gatite, impreuna cu tanarul Goe, asteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucuresti. Adevarul e ca, daca se hotaraste cineva sa asiste la o sarbatoare nationala asa de importanta, trebuie s-o ia de dimineata. Trenul in care se vor sui ajunge in Gara de Nord la opt fara zece a.m. D. Goe este foarte impacient si, cu un ton de comanda, zice incruntat:
- Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau sa vie!
- Vine, vine acuma, puisorul mamii! raspunde cucoana. Si saruta pe nepotel; apoi ii potriveste palaria. Tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe pamblica: le Formidable, si sub pamblica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca "asa tin barbatii biletul".
- Vezi ce bine-i sade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?
- Mamito, nu ti-am spus ca nu se zice marinel?
- Da' cum?
- Marinal...
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
