Pentru Scoala
Horoscopul zilei
Cultura generala
Un arbore emana in jur de 380 de litri de umezeala in fiecare zi. Patru mii de metri patrati de padure pot absorbi monoxidul de carbon produs de 50 de masini timp de 12 ore.
› vrei mai multBancul zilei
Era odata o familie care avea un copil mut.Aceea familie niciodata nu a fost fericita...pana intr-o zi: in aceea zi a spus "tataie".Mare petrecere, bucurie, fericire, pentru ca a vorbit copilul.A doua zi a murit tataie.In urmatoarea saptamana copilul a zis "mamaie".Iarasi petrecere, fericire, bucurie, copilul a vorbit! A doua zi a murit mamaie.Urmatoarea saptamana tatal copilului spune: daca zici "tata" te bat pana te omor! Copilul spune "tata".Toata noaptea tatal copilului a stat treaz, nu cumva sa moara! A doua zi a murit postasul!
› vrei mai multShop Clopotel.ro
59.9 RON
| Versiune pentru imprimare |
PoemulPrietena, sa nu mai rostim zadarnicul sunetcu care-l chemau muritorii! Astazi, vorbind pentru toti el nu are chip si nu are nume - poetul! Viata lui mult ne-a mirat, ca un cantec cu tulbure talc, ca un straniu eres. In anii de demult poetul, cuvantul strivindu-si, a indurat napastele toate cu barbatie si cele mai mari, cele mai crunte dureri, si le-a stins in muntele singuratatii, ce si-a ales. Cand la un semn s-au surpat albastrimile cerului, si minutarele vremii treceau ca taisuri prin toata faptura, in anii aceia, poetul voi sa uite de semeni si vatra. In anii cumplitelor pacle cand pamantenii cu sfanta lor omenie si carne s-au destramat fara numar, si viata - atata s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns ca duhul sa prinda trup pe pamant. Poetul, cu numele sters si pierdut, s-a retras sub pavaza muntelui, facandu-se prieten inaltelor piscuri de piatra. Si neajuns, neclintit, a ramas in jurul destinului flancat de albe si negre solstitii mare si singur. Nu l-a ucis amarnica grija din vale, nici gandul ca Dumnezeu rapitu-si-a singur putinta-ntruparii. Nu l-au razbit nici tunetul din departari, nici tenebrele. Si nu l-a schimbat in cenusa fulgerul care i-a fost pentr-o clipa oaspete-n prag. Mereu isi da siesi cuvantul si pasul sau era legamant. Ingaduie Prietena, sa-ti amintesc ca Poetul muri numai mult mai tarziu. Mult mai tarziu, ucis de-un ghimpe muiat in azur ca de-un spine cu foc de albina. Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir, de-un ghimpe muiat in simplu albastru, in simpla lumina. De-atunci, in frunzare-aplecate privighetoarele toate-amutira uimite de cele-ntamplate. Privighetorile ceasului, din rarele noastre gradini, amutira-n lumina ce-apare-n zadar si fara de semne, de-atunci. Si nu stiu nimic pe pamant ce-ar putea sa le-ndemne sa cante iar. |