Zdrentuita

Intr-un maret palat, la malul marii, traia odata un lord batran si foarte bogat, care nu avea nici sotie nici copii in viata, avea doar o nepotica al carei chip nu-l vazuse niciodata. Batranul isi ura nepotica caci la nasterea ei, ii murise cea mai draga dintre fiice. Cand batrana doica ii adusese copila, el se jura ca, atat cat va trai, nu se va uita la ea, nu avea decat sa traiasca sau sa moara, lui nu-i pasa.

Asa ca-i intoarse spatele, se aseza la fereastra si privi peste intinderea nesfarsita a marii, varsand lacrimi amare dupa fiica lui care se prapadise, pana cand parul sau coliliu si barba carunta ii crescura mult peste umeri, se incolacira peste speteaza scaunului sau si patrunsera prin crapaturile din dusumea. Lacrimile sale, care picurau pe pervazul geamului, sapasera un sant in piatra si curgeau ca un raulet in mare.

In tot acest timp, nepoata lui crescu fara ca cineva sa-i poarte de grija. Doar doica cea batrana se mai indura de ea si, cand nu era nimeni prin preajma, ii dadea ceva resturi de la bucatarie sau cate o rochita rupta luata din sacul cu zdrente.

Ceilalti servitori de la palat o alungau cu lovituri si cuvinte de ocara poreclind-o Zdrentuita si aratau cu degetul spre picioarele ei desculte si umerii golasi. Si asa crescu ea, mai mult nemancand si imbracandu-se cu te miri ce, petrecandu-si zilele prin campuri si pe carari. Singurul ei tovaras era gascarul care, atunci cand ei ii era foame sau frig sau era obosita, ii canta atat de vesel din fluier, incat ea-si uita de necazuri si se pornea sa danseze cu galagioasele gaste.

Asta pana intr-o zi cand oamenii prinsera a susoti cum ca regele facea o calatorie in tinutul lor si ca intentiona sa dea un mare bal in orasul invecinat pentru toti domnii si domnitele din tinut la care printul, unicul sau fiu, urma sa-si aleaga nevasta.

O astfel de invitatie sosi si la palatul de pe malul marii si servitorii o dusera batranului lord, care inca mai sedea la fereastra, varsand lacrimi amare. Dar, cand auzi despre ce era vorba, isi zvanta lacrimile si ordona sa i se aduca foarfeci cu care-si taie pletele lungi si barba, apoi trimise sa-i aduca haine scumpe si bijuterii si se imbraca. Ordona sa se puna seaua de aur pe calul cel alb, ca sa poata iesi in intampinarea regelui.

Zdrentuita auzise si ea vestea si se aseza in usa bucatariei plangand ca nu poate sa-l vada si ea pe rege. Cand batrana doica o vazu asa, se duse la stapan si-l ruga s-o ia si pe nepoata lui cu el la balul regelui. Dar acesta s-a incruntat si i-a zis ca nu vrea sa auda de fata.

 Auzind asta, Zdrentuita fugi sa-i povesteasca prietenului ei gascarul cat e de nefericita ca nu poate merge la bal. Gascarul o asculta apoi ii propuse sa mearga impreuna in oras sa-l vada pe rege. Ea a privit insa cu tristete la picioarele-i desculte si hainele zdrentuite. Vazand-o gascarul a scos fluierasul si a inceput sa cante, iar fata imediat s-a veselit. Baiatul a luat-o de mana si, cu gastele deschizandu-le drumul, au pornit spre oras.

N-au mers prea mult, cand un tanar chipes, imbracat frumos, veni calare spre ei ca sa-i intrebe incotro s-o ia ca sa ajunga la castelul unde se oprise regele. Cand afla ca si cei doi merg tot acolo, descaleca si merse alaturi de ei tot drumul. Gascarul isi scoase fluierul si canta o melodie duioasa. In acest timp, tanarul tragea cu coada ochiului la fata pana ce se indragosti de ea. Isi lua inima in dinti si o ceru de nevasta.

Dar Zdrentuita rase, zicandu-i ca i-ar sta tare bine cu o nevasta gascarita, apoi adauga ca el ar trebui sa-si ia nevasta una dintre domnitele pe care le va intalni la bal.

Cu cat ea il refuza, cu atat tanarul o ruga mai aprins. In cele din urma, ca s-o convinga de sinceritatea sa, o implora sa vina la bal la ora douasprezece noaptea, asa cum era imbracata, desculta si impreuna cu prietenul ei gascarul si cu gastele acestuia.

Cand se lasa noaptea si sala de bal era inundata de lumina si muzica, iar domnii si doamnele dansau in fata regelui, tocmai cand orologiul batea ora douasprezece, pe usile enorme intrara Zdrentuita si gascarul, urmati de cardul de gaste. Strabatura sala, in timp ce doamnele susoteau. domnii radeau, iar regele privea nedumerit.

Dar cand ajunsera in fata tronului, tanarul se ridica de langa tronul regelui si veni in intampinarea lor. Luand-o de mana pe Zdrentuita se intoarse spre rege si-i spuse ca ea era mireasa aleasa de el, caci tanarul era chiar printul in cinstea caruia se dadea balul.

Inainte sa termine ce avea de spus, gascarul duse fluierul la gura si incepu sa cante, iar in timp ce canta, hainele Zdrentuitei se transformau in vesminte stralucitoare, o coronita de aur era in parul ei, iar cardul de gaste se prefacuse intr-un alai de paji care-i duceau trena lunga.

Toti cei din sala au remarcat ca printul isi alesese de nevasta pe cea mai frumoasa fata din tinut.

Gascarul s-a facut nevazut si nimeni nu a mai auzit de el de atunci. Batranul lord s-a intors la palatul sau de pe malul marii, la curte nu putea ramane caci jurase ca nu-si va privi niciodata nepoata. Cred ca l-ati putea vedea, caci el tot mai sta langa fereastra, plangand amarnic si privind departe spre intinderea nesfarsita a marii.