|
|
|
|
 |
| |
ERA ODATA un boier foarte avut si stapinea o mosie nespus de mare. El tinea o multime de puscasi, care cutreierau padurile si-i grijeau de salbaticime pentru masa, fiindca el era obisnuit sa aiba totdeauna si cite ceva vinatura la ospat.
Intre acesti puscasi erau trei mai iscusiti si mai vestiti, ei umblau toata ziua la vinat si fiecare aducea pentru sine deosebi cite ceva vinatura pentru masa boiereasca. Umblind ei asa tustrei totdeauna la vinat, s-a fost imputinat intr-acea parte de padure salbaticimea intr-atita, cit arareori si foarte cu greu mai dau ei peste vreo fiara sau pasare. Deci ei fura nevoiti sa paraseasca acea parte de padure si sa se dea la vinat prin alte parti, pe unde nu mai umblasera pin-atunci nimeni.
mergand ei asa odata la vinat prin partile cele necunoscute, au vinat doi puscasi cite ceva, dar al treilea nu afla de impuscat nimic; deci au trebuit sa se bage si mai afund in codrul cel des si necalcat de picior de om pin-atunci. Insa pentru ca ei erau obisnuiti sa mearga deodata acasa, s-au dus tustrei in pustiul acela mai inainte. Dara si acuma n-a aflat puscasul al treilea nimic de vinat si de aceea s-au bagat si mai tare prin pustiu; dar cu toate acestea, puscasul al treilea tot n-a vinat nimic. cand cautara ei pe urma sa mearga si asa acasa, n-au mai stiut incotro s-o apuce. Ei s-au fost ratacit! Acum de spaima ca n-or putea nimeri acasa, au uitat si de vinat si de tot. Ei se ingrijira mai mult de aceea sa nu-i cirteasca stapinul lor, daca nu va avea miine salbaticiune la masa. Dau incolo, incoace; dar nimeni nu poate chibzui ca incotro sa fie drumul spre casa, si in loc sa se scoata, ei rataceau si mai tare.
Dupa ce s-au izbit in toate partile si dupa ce s-a facut hat bine noaptea, s-au hotarit sa miie aice in padure, ca poate a doua zi vor putea nimeri cumva calea spre casa. cand s-au sculat ei a doua zi, s-au dat iarasi la cercat. Dar in zadar, ca se rataceau tot din ce in ce mai tare. Cu cit umblau mai mult, cu atit era si mai greu de strabatut! O multime de gateje si de rupturi de copaci le impiedica drumul, si locurile le erau tot din ce in ce mai necunoscute. Dara de la o vreme dadura de o padure foarte curata, frumoasa si grijita, incit se mirara de unde sa fie aceasta intr-o pustietate asa de mare! Mai merg ei cit mai merg, dar cu cit mergeau mai departe, cu atit era si mai curat si mai grijit prin padure, incit ti se parea ca umbli printr-o gradina foarte bine pastrata si rinduita. Aceasta curatenie mare si aceste locuri bine intocmite ii facura sa uite sa cerce mai departe drumul si sa mearga acasa, si i-au indemnat sa se tot duca ininte ca sa vada, ori de n-or da de vreo locuinta ceva pe acolo prin padure.
mergand ei asa prin padure, au dat de la un timp de un lac foarte mare si frumos. Prin prejurul lacului erau taiati copacii pana hat-departisor, ca sa poata strabate razele soarelui peste toata fata lacului; si pe pamintul curatit era crescuta o iarba verde, cit tot de-a dragul sa privesti la ea! pana ce-au ajuns vinatorii aici, soarele era mai la amiaza. Pentru mindretea lacului au ramas ei aici sa poposeasca de amiazazi si totodata sa vada, ori de n-or putea zari pe cineva, ale caruia sa fie acestea toate. Pindind ei asa pret de o ora, iata ca vine o pasare foarte frumoasa zburind pe deasupra lacului si se lasa sub un copac jos, care era mai aproape de lac si sub care era foarte bine grijit si impodobit, cit de-a dragul ai fi sezut tot numai sub el.
Atunci a zis cel de-al treilea puscas, care nu vinase inca nimic, catre ceilalti:
— Firtati! eu am sa impusc pasarea aceea, ca tot n-am nici o vinatura! Dara ei i-au raspuns sa n-o impuste, pentru frumusetea ei cea mare, si pentru ca ei inca nu vazusera pana acuma pasare ca aceasta, ci sa astepte sa vada ce va face acolo.
Privind ei asa la dinsa, iata ca pasarea se dete peste cap si se prefacu intr-un voinic foarte frumos, raminindu-i penele costiug langa copac. Uimiti de aceasta, stau vinatorii si pindesc mai departe. Dar voinicul si-a dezbracat camasa cea subtire, care era de giulgiu si a sarit in apa si a inceput sa inoate, si dupa aceea a se spala si a se juca prin apa. Deci, scaldindu-se el acum vreo ora-doua, a iesit din apa si s-a imbracat iarasi cum a fost, si dupa aceea s-a dat peste cap de s-a facut pasare, ca si mai inainte, si a zburat si s-a cam mai dus.
Vazind vinatorii aceasta, s-au ridicat de la locul lor de pinda si mersera pana la copacul acela ca sa priveasca locul cel frumos mai de aproape, dimpreuna si lacul, tot cugetindu-si, oare ce fel de pasare sa fi fost aceasta! Dupa aceea s-au luat ei iarasi la cercat drumul, ca doara ar nimeri acasa, pentru ca stiau cu cit de mare nerabdare ii va fi asteptind boierul la curte. Deci cercind ei drumul, iata ca vina si al treilea puscas un ied, si mai mergand ei asa tot laolalta, pentru ca se temeau sa nu se rataceasca unul de altul, incepura de la o vreme parca a cunoaste ceva locul. Mai ducindu-se tot intr-acea parte, au dat de locuri tot din ce in ce mai cunoscute. Urmind ei tot acea direpciune necurmat, au dat si de drum, si odata cu" seara au fost si la curte.
Indata au intrat la boier si i-au inchinat vinatul. Cum i-a vazut el, pe loc i-a si intrebat ca unde au ramas ei atita, si de ce n-au venit inca ieri acasa. Ei i-au spus toate de-amanuntul, ce li s-a intimplat, cum s-au ratacit si ce au vazut.
Boierul i-a ascultat foarte cu luare-aminte, mai ales cand ii spuneau ei despre pasarea aceea, care se facuse voinic. El le fagaduise foarte mult bine si un bacsis mare, daca i-or putea prinde acea pasare, de vie. Vinatorii s-au apucat ca i-or prinde-o, numai sa li se dea doua ploste pline cu bautura tare; una sa fie cu vin, cealalta cu rachiu. Boierul le-a implinit cerinta bucuros.
A doua zi s-au sculat cei trei vinatori de dimineata si s-au pornit drept intr-acolo. Inca n-au fost bine amiazazi, si ei au ajuns pe loc, pentru ca acuma stiau drumul. Aici au mers indata la copacul acela unde se dezbracase pasarea aceea, si au dat cu baltagul de doua ori intr-insul si au batut in locurile acelea doua pene si au aninat ploscele de dinsele. Pe urma s-au ferit intr-o lature si s-au pus la pinda, ca si mai nainte, fara ca sa-i poata vedea pasarea cand va veni.
Asteptind ei asa pitulati si ascunsi nu mult, iata ca soseste pasarea, tot pe acelasi timp ca si ieri, se dete iarasi peste cap si se facu voinic. Acuma s-a uitat repede primprejur sa vada ori de nu-i nimeni pe aici, si, uitindu-se asa, a zarit ploscele aninate in pene, si s-a mirat foarte de dins.elef caci erau impistrite foarte frumos, tot cu argint si cu aur, si straluceau asa de tare, cit se vedea-de-departe. Privindu-le voinicul asa putin timp, nu-si putea inchipui cine sa le fi pus acolo, si a mers la dinsele sa le ieie jos. Dupa ce le-a luat, a inceput sa le caute pe toate partile si sa se mire de lucrul cel rar si iscusit. Pe urma a destupat pe cea cu vin si plecind-o intr-o parte, a vazut ca curge din ea ceva de culoare cam galbie. El ia si gusta! Dupa ce a gustat, i-a placut foarte tare gustul, si mai punind-o la gura, a tras tot vinul din ea; si fiindca i-a cazut bautura aceasta asa de bine, a apucat si cealalta plosca si a desertat-o intr-o dusca. Acuma a pus ploscele iarasi la locul lor si a sarit in apa sa se scalde. Se scalda ce se scalda si dupa ce s-a scaldat, a iesit din apa, s-a imbracat frumos si dindu-se peste cap, s-a facut iarasi pasare ca si mai inainte. Dara cand da sa zboare, nu poate; se mai opinteste, dar nu poate, ca tocmai acuma incepura bauturile sa-si arate puterea. Vazind vinatorii aceasta, au sarit iute din culcusurile lor de pinda si au inconjurat pasarea, unul de-o parte, altul de alta, si au prins-o lesne, pentru ca nu mai putea zbura si legindu-i picioarele si aripile bine, sa nu scape, au purces cu ea spre casa. Cum numai au ajuns la curte, le-a si iesit boierul inainte, ca era tare dorit sa vada cit mai degraba pasarea cea minunata si rara.
Ei i-au si inchinat-o indata, si pe loc au si primit nu numai juruita, ci inca si cite un bacsis bun pe deasupra. Multumindu-i frumos, vinatorii si-au pazit si de acum treaba lor.
Boierul nu se putea satura privind aceasta pasare mareata, si a luat-o de a incuiat-o intr-o camara de piatra, care era ferecata foarte bine si cu gratii la ferestre, asa de dese, incit nu era cu putinta sa iasa ea vreodata dintr-insa. Usa inca-i era incuiata cu cheia, pe care o purta boierul totdeauna la sine, si desi o punea undeva, nu mai stia nimeni de dinsa. Dar pentru ca nu stia ce fel de pasare ii aceasta, dete porunca scriitorilor sai sa trimita carti prin toata lumea, de-a lungis si curmezis, sa se adune in cutare zi toti invatatii si sa tina sfat ca sa afle ce fel de pasare sa fie aceasta, si de i-ar afla numele si insusirile ei, sa le fagaduiasca mare pret pentru aceasta. Dupa porunca boierului, au trimis scriitorii lui carti prin toata lumea si au imbiat pe toti invatatii sa se adune in ziua anumita la curtea boierului.
Acest boier avea numai un fecioras in virsta, cel mult, de opt ani. Intr-o duminica s-a fost dus boierul cu cucoana sa la biserica si au lasat pe baietel singur acasa. Afara era o zi foarte frumoasa si placuta.
Baietelul a fost iesit in ograda sa se joace si plimbindu-se pe dinaintea camarii aceleia in care era inchisa pasarea, iata ca-l striga ea la fereastra si-i arata un pistolas de aur foarte frumos, zicand catre dinsul:
— Vina-ncoace, dragute! Ian uita-te ce am eu!
Vazind baietelul frumusetea aceea de pistolas, ii salta numai inima de bucurie si a alergat la fereastra si a inceput ca un brudiu1 ce era sa ceara de la pasare pistolasul.
Atunci i-a raspuns pasarea:
— Bine fatu-meu! eu ti l-oi da, daca mi-i da si tu drumul de aicea!
Baietelul, plin de bucurie ca poate sa capete pistolasul acela, ii zise:
— Eu ti-as da drumul, dara nu stiu unde-s cheile de la camara! Pasarea aceasta era nazdravana si i-a spus sa caute cheile sub
capatiiul tatini-sau si le va afla sub perina a treia. Baietelul a dat iute fuga sa caute cheile, si aflindu-le, a descuiat usa si a dat pasarii drumul.
Cum a iesit ea, i-a dat baietelului pistolasul si inca i-a mai zis:
— Sa tii bine mine, fatu-meu! cand ti-o fi tie greu vreodata, sa cugeti numai la mine!
Si dupa aceea a zburat si s-a cam mai dus. Peste putin timp, iata ca vin si parintii baietelului de la biserica acasa. El ii iesi voios si sarind inainte, ca sa-i arate pistolasul. Boierul socotea ca i l-a dat cineva dintre invatatii ce se adunara pe astazi la dinsul; l-a luat in mina si-l privea cu mare placere, ca era si foarte iscusit lucrat. Mai mergand ei asa tustrei prin livada, intreaba tata-sau pe baietel cine i-a dat lui pistolasul acesta asa de frumos?
— Pasarea cea din camara! raspunse iute baietelul.
— Da cum de ti-l-a dat ea? il intreaba tata-sau speriat. Baietelul i-a spus toate pe rind: cum a iesit el afara sa se joace;
cum l-a chemat pasarea la fereastra de i-a aratat pistolul; cum i-a spus ca i l-ar da, daca-i va da drumul, si cum i-a spus ea unde sa caute si cheile, si ca el pe urma i-a si dat drumul.
Auzind tata-sau acestea, inlemnise numai ca nu stia ce sa faca acuma cu invatatii chemati, si cu fiu-sau, pentru ca a dat pasarii drumul, si s-a suparat foarte amar si a mers asa acasa. In ograda curtii lui era acum plin de carute, de butci si de radvane incit nu mai incapeau caii in grajduri si invatatii prin camari, ca se adunase o multime foarte mare de invatati, unii mai batrini, altii mai tineri, incit se afla de toata virsta, de la cincisprezece ani inainte. Vazind oaspetii pe boier ca vine, i-au iesit cu totii inainte, de l-au binevenit. Boierul le-a multumit frumos, dar s-a intristat si mai tare pentru rusinea lui ca ce sa faca el acuma cu multimea aceasta de oameni invatati care s-a adunat in zadar in casa lui.
Vazindu-l invatatii asa de suparat si scirbit, l-au intrebat ca de ce se intristeaza el asa de tare? Boierul, fript de rusine, le zice ca le-o spune numaidecat dupa masa!
Dupa ospat s-au adunat toti oaspetii intr-o sala foarte mare, unde sa stea la sfat si sa le spuna si boierul pricina intristaciunii sale. Sezind ei asa adunati laolalta si petrecindu-se tot in vorbe invatate, iata ca soseste in mijlocul lor si boierul cu feciorul sau de mina si le cuvinta asa:
— Preacinstita adunare! dumneavoastra ati inteles din cartile mele ca am prins o pasare foarte rara si frumoasa si ca am dorit sa-i stiu numele ei! Asa este! Eu am avut-o. Dara astazi mergand cu cucoana mea la biserica, s-a jucat copilul acesta prin ograda, si vazindu-l pasarea aceea, l-a strigat la sine si i-a aratat pistolasul acesta zicandu-i ca i l-a darui, daca i-a da drumul. Copilul nu stia unde tin eu cheile de la camara; dara pasarea, se vede ca era nazdravana, i-a spus si aceasta.
Copilul meu, ca un brudiu, si plin de bucurie ca va capata pistolasul, a luat si i-a dat drumul. Si iata! de aceasta sunt si eu asa de suparat si mai ales ca v-am ostenit pe dumneavoastra degeaba pana la mine. Va spun ca mie mi-e foarte rusine, cit nu stiu ce sa ma fac si cum sa va rasplatesc truda domniilor-voastre. Daca va dau aicea pe fecioru-meu, judecati-l cum stiti pentru dauna cea mare si pentru rusinea ce mi-a facut-o, ca eu m-oi supune totdeauna judecatii domniilor-voastre, ca la judecata unor oameni prea invatati! Spune ti-mi! cu ce fel de pedeapsa sa se pedepseasca el? Si zicand acestea, a lasat pe copil in mijlocul lor sa-l judece si el s-a dat intr-o lature.
Auzind adunarea acest lucru, a strigat, maica, cu o gura, ca-i vrednic de pedeapsa cea mai grea, pentru ca a dat drumul unei pasari atit de pretioase si rare, si pentru rusinea si scarba cea mare ce i-a facut-o el tatini-sau! Unii ziceau sa se pedepseasca cu moartea prin impuscatura; iar altii prin apa, mai altii prin foc; si mai unii ziceau inca ca prin temnita si foame, in scurt mai fiecare spunea tot alt fel de pedeapsa. Dara un invatat batrin sta de-o parte si asculta socotintile celorlalti si dupa ce-au gatit ei de vorbit, a pasit si el inainte si le-a zis:
— Dupa parerile domniilor-voastre s-ar cadea sa moara copilul! Dara eu socot ca nu se cuvine, pentru ca el este un copil brudiu, si singur la tata-sau, si daca l-am judeca spre moarte, poate ca s-ar scirbi parintii lui inca si mai tare. Deci eu cuget ca ar fi mai bine asa: sa i se daruiasca zilele, si tata-sau sa se indure si sa-i daruiasca trei pungi de bani, caruta macar cit de proasta, si un vizitiu, si apoi sa-i dea drumul prin lume, ca sa se intoarca inapoi numai atunci cand s-o intoarce si pasarea aceea, careia i-a dat el drumul!
Acest sfat placu tuturora si au hotarit ca sa ramina asa. Inca inaintea tuturora a poruncit boierul unui argat sa inhame doi cai la un radvan, iar fiului sau i-a dat trei pungi de bani si i-a zis:
— Mai ia-ti inca cite un rind de haine din ale tale, palariuta pe cap si-apoi te du incotro te-or duce ochii!
Vazindu-se baietelul lepadat de parintii sai, scos din casa parinteasca si din tot binele, mai a lesinat de jale si a inceput a plinge si a striga si a se ruga fel si chip sa nu-l izgoneasca, ca ce va face el si incotro se va duce! Dar toate n-au ajutat nimic! Judecata era rostita si nu se mai putea rasturna. El dar a trebuit sa se puna numaidecat in radvan si sa purceada mai departe in lumea larga, invatatii adunati s-au imprastiat cari-s pe la casele si tarile lor si boierul a ramas de acum singur acasa, zdrobit de scirba atit pentru pierderea pasarii cit si pentru indepartarea baietelului sau.
Calatorind copilul asa prin lume, se invoia dintii foarte bine cu argatul; dara de la un timp incoace nu le mergea prea bine. Acesta prinsese o ura foarte mare asupra bietului copilas, si mai ales pentru ca el era vizitiu si trebuia totdeauna sa grijeasca si caii si sa faca si toate acelea ce-i spunea copilul.
Asa mergand ei odata, iata ca vede baiatul o pana foarte frumoasa langa drum si striga pe vizitiu sa stea si sa se coboare, ca sa-i aduca pana aceea, pentru ca ar fi pacat ca o pana atit de frumoasa sa ramina acolo jos. Dara argatului nu i-a placut aceasta nicidecat si numai miriind s-a coborit de i-a adus-o, si dupa aceea a inceput a mina caii cit rasputea, ca daca va ajunge mai curind in padurea de dinainte si sa-i faca capatul, cugetindu-si: „Ce? O scirnavie de baiat sa ma tot hantaluiasca si sa-mi porunceasca mie? Mai bine i-oi pune crucile in drum si-apoi oi ramine eu boier cu radvan si cu cai si cu trei pungi de bani!"
Cum a luat baietelul pana aceea, indata a si pus-o dupa ureche si pe loc statea nazdravan, ca era o pana de la pasarea aceea careia-i dedese el drumul mai inainte. Acum indata a si stiut el ce cugeta vizitiul sa faca cu dinsul! mergand ei asa pe drum, zice baietelul:
— Mai, stii tu ce-am socotit eu? Acela ii raspunde cam minios:
— Oi sti, daca mi-i spune!
— Eu am socotit sa-ti dau tie o punga de bani, ca pentru mine-s prea multe trei!— Bine ai socotit, cuconasule! zise vizitiul mai invoiosindu-se putin.
Baietelul ia si-i da o punga de bani.
Acum cugeta acela in sine: „Noa! asa-i ceva alta! Ce? tu cu trei pungi de bani si eu nici cu una? Deci, pentru ca mi-ai dat si mie una, tot te iert cu asta data!"
Copilul stia acuma toate ce cugeta argatul. Se duc ei, se duc si se tot duc acuma mai multe luni de zile tot inainte. Vizitiul trebuia, ca argat ce era, sa grijeasca caii si sa aduca stapinului sau toate cele trebuincioase. Vazindu-se el ca tot nu mai iese dintru ale sale, macar ca avea acum o punga de bani, socoti in sine: „Tot is eu prost! De ce trebuie sa hargatesc eu, om batrin, pe-o scirnavie de copil ca acesta si sa alerg eu atita pe unde ma tot mina el? De ce sa ma duc tot eu prin tirg, sa cumpar de mancare si pentru dinsul si pentru cai? Oare n-ar fi mai bine sa sed eu in fundul radvanului si lui sa-i dau cu ceva in cap si sa ma curat de dinsul? Si-apoi inca ce! El tot tu, tot tu cu mine? Dar lasa numai pana mai inainte, ca i-oi tace eu capatul!" Baiatul indata a stiut ce-si cugeta argatul, si pentru ca-l prinsese o frica cam mare, zise catre dinsul:
— Stii ceva, mai omule?
— Nu stiu, croncani el, dar oi sti daca mi-i spune!
— Eu am chitit asa: Sa-mi zici de-acuma inainte tu, si eu sa-ti zic dumneata, si sa-ti dau dumitale si aceste doua pungi de bani ce mai am; sa min eu caii si sa-i grijesc, ca eu-s mai tinar si mi s-ar mai sede, iar dumneata sa sezi ia acolo in fundul carutii, ca tot esti acu batrin!
— Tare bine ai chitit tu, mai baiete! raspunse acela saltind de bucurie; asa-mi mai place si mie!
Si de-aici inainte au fost baiatul vizitiu si argat, iar acela sedea, ca un boier, in fundul carutii si poruncea numai baiatului sa-i aduca ba una, ba alta, ca toate erau acuma pe mina lui!
Calatorind ei asa mai vreo jumatate de an, iata ca au ajuns la un imparat si au tras la dinsul ca sa-l roage sa-i primeasca si pe dinsii in tara lui, si daca va vrea, si la curte ca argati. Imparatul i-a primit foarte bucuros. Vazind insa pe acel copil ca vorbeste atit de intelept si ca-i atit de cumincior si de curatel, l-a luat la sine la curte sa-l creasca ca pe un copil al sau, fiindca si asa n-avea copii de partea barbateasca nici unul, ci numai o fiica, care era foarte frumoasa si pe care, de frica zmeilor, o tinea numai inchisa intr-un foisor intarit foarte bine.
Pe argat insa l-a pus imparatul argat la cai, iarasi la acea marie la care fusese el mai inainte.
Acum nu era acesta mai mult boier, nu sta tot a porunci ca mai inainte, ci trebuia sa faca toate trebile singur si sa doarma in grajd cu caii, pe cand baiatul traia la curtea imparatului, inconjurat de o multime de oameni invatati, poate mai bine decat si la tata-sau. Deci, vazindu-se argat iarasi si pe baiat in binele cel mai mare la curtea imparatului, a inceput sa-l pizmuiasca, si sa caute tot chipul ca doara i-ar strica starea lui cea placuta, cugetind in sine: „Ce? El sa traiasca in bine si eu sa fiu argat la cai? Tot am fost eu un tontalau, ca, sa-l fi omorit atuncea cum aveam de cuget, poate ca ghiceam mai bine! Dara lasa! ca i-oi face-o eu!" El a socotit sa spuna imparatului ca baiatul s-ar fi laudat catre dinsul ca ar aduce calul zmeului aceluia carele vrea sa-i fure fata. Cum si-a propus, asa a si facut!
Deci, plimbindu-se imparatul intr-o zi pe langa grajdul cailor, i-a iesit argatul inainte si inchinindu-i-se cu mare plecaciune, i-a zis:
— Luminate imparate! Stii maria ta ce s-a laudat baiatul acela catre mine?
— Ce? il intreba imparatul.
— Luminate imparate! El a zis ca, de-ar vrea, ar aduce calul zmeului aceluia care vrea sa-ti tot fure fata mariei tale!
— Da ce zici tu, mai argate?
— Ba zau asa, luminate imparate! Asa s-a laudat el catre mine! Acuma cugeta in sine: „Noa lasa! ca i-am facut eu una buna! Nu s-a mai dezmierda el tot in bine!"
Auzind imparatul aceasta, s-a mirat foarte, ori de-ar fi, de la un copil asa de mic, cu putinta una ca aceasta, mai ales pentru ca el imbiase mai inainte pe multi voinici spre aceea, dara nici unul nu s-a fost prins, nici chiar pentru fagaduinta ca cine ar face una ca aceasta, acela sa aiba pe fiica-sa de sotie si imparatia toata ca zestre. Deci, dupa ce s-a intors imparatul in curte, a poruncit sa aduca indata pe baiat la sine si—l-a intrebat ori de-a zis el aceasta? Baiatul incepu a se dezvinui in tot chipul si a se lepada, ca lui nici nu i-a plesnit prin cap una ca aceasta.
Imparatul insa n-a vrut sa-l creada, ci i-a poruncit ca sa-i aduca calul zmeului numaidecat ca, de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum talpile.
Auzind bietul baiat aceasta porunca aspra a imparatului, a inceput a plinge cu amar si a se caina: ce sa faca el acum si incotro s-o apuce? Vazind ca acuma-i pace de dinsul, s-a pornit sa se duca unde l-or duce ochii. mergand asa tinguindu-se, a ajuns intr-o padure. Aici a fost slabit de picioare intr-atita, cit nu mai putea sa mearga. Ce sa faca el? Ar fi poposit, dar se temea tare sa nu dea vreo fiara peste dinsul si sa-l crimpoteasca! Dara cu toata frica tot s-a pus oleaca pe-un copac care cazuse langa drum, si a inceput aici iarasi a plinge si a se caina:
— Vai de mine si de mine! ce timpuri am mai ajuns eu! Ia! sa nu fi dat eu drumul pasarii aceleia, ce-as avea sa umblu eu acum pe-aicea!
Aducindu-si el aminte de pasare, si-a adus aminte si de cuvintele ei: ca sa cugete numai la Voinicul Florilor, ca asa se chema pasarea aceea, cand a fi la un greu! Cum numai a cugetat la dinsa, iata si Voinicul Florilor langa el, si-l intreba:
— Da de ce plingi, dragul meu?
— Da cum n-oi plinge, ii raspunse el cu jale, ca iata ce-am patit eu si la ce vremi grele am ajuns!
Si-apoi ia si-i spune toate cite s-au intimplat cu dinsul de la inceput pana acuma.
Voinicul Florilor i-a zis:
— Nu te teme, fatu-meu! ca eu is langa tine! Prinde-te numai de grumajii mei si te tine bine!
Atuncea s-a dat Voinicul Florilor peste cap si s-a facut pasare. Baiatul s-a prins de grumajii ei si ea a zburat cu dinsul pana la fetele Soarelui si—l-a lasat la dinsele zicandu-i sa-l astepte aici pana ce s-a intoarce indarat!
Voinicul Florilor s-a luat si s-a dus la zmeu sa-i fure calul, care era inchis intr-un grajd foarte tare si bun, incit nu era nimeni in stare sa-l deschida, fiindca zmeul il incuia pe dinauntru si cheile le lasa acolo intr-un cui. Cum a sosit el noaptea acolo, s-a dat peste cap de trei ori, de s-a facut musca, si intrind in grajd, s-a ascuns acolo intr-o crapaturica. Zmeul si-a grijit calul si s-a dus dupa aceea la culcare.
Cum numai adormise zmeul, a iesit Voinicul Florilor din crapaturica, s-a dat peste cap si s-a facut om si a pus mina pe cal. Dara calul unde n-a nechezat o data, cit s-au rasunat toate padurile de primprejur, pentru ca el facea totdeauna asa cand punea altul mina pe dinsul. Atuncea sare zmeul inspaimintat din somn, aprinde facliile si fuga la grajd, sa vada cine umbla la cal! Intrind in grajd, n-a aflat pe nimeni, pentru ca Voinicul Florilor se facuse iara musca si se virise in crapaturica. Zmeul a cercat toate ungherele de-a maruntelul si, nedind de nimeni, s-a mirat foarte ce sa fie aceasta, si-apoi s-a dus iarasi la curte sa se culce. Abia adormise bietul zmeu, si Voinicul Florilor pune iara ca mai inainte mina pe cal. Calul necheaza inca si mai cumplit decat intii. Atunci a sarit zmeul ca fript, drept in picioare, de a dat fuga la grajd sa vada ce este? Dara si acuma n-a aflat pe nimeni, pentru ca Voinicul Florilor se ascunsese iara ca musca in crapaturica, macar ca zmeul a cercat toate ungherele si mai de-a maruntul, incit nu ramasese nici un pai care sa nu-l fi urnit el din loc. Pe urma a mai sters calul, socotind ca poate nu-i grijit cum se cade si de aceea necheaza, si-apoi s-a dus iarasi la culcat. Dara si acum abia a fost atipit, cand calul a nechezat inca mai virtos si mai infiorator! Atunci a sarit zmeul minios din pat, a apucat un harapnic si s-a dus in grajd. Si acuma a incercat tot paiul de-amaruntelul, si neaflind pe nimeni, s-a apucat de-a batut calul cumplit, tot suduindu-l si blestemindu-l cum ii venea la gura, ca de ce-l stirneste de-atitea ori din somn, ca doara nu-i Voinicul Florilor pe aici? Bietul cal a suferit numai degeaba b sfinta de bataie; dara si pentru aceasta si-a cugetat el: „Ei, bine! lasa! ca de-a veni de-acuma cineva, n-oi striga mai mult, ci m-oi lasa luat de oricine!"
Cum s-a indepartat zmeul, a si iesit musca din crapaturica, s-a dat peste cap si s-a facut voinic. Dupa aceea a pus mina pe cal, dar calul a tacut molcum, n-a mai nechezat. El a deschis grajdul, l-a scos afara si a incalecat si s-a cam mai dus cu dinsul pana la baiat la fetele Soarelui. Aici i-a dat baiatului calul in mina, zicandu-i sa-l tina bine de friu, ca sa nu-l scape, ca zbura calul numai prin aer mergand. Fetele Soarelui i-au mai daruit o coroana foarte mindra, cu luceafarul in frunte si-ncolo infrumusetata cu stele, spunindu-i ca sa o deie fetei imparatului, daca va cere-o de la dinsul cand va trece el zburind pe la foisorul ei.
Baiatul si-a luat ziua buna de la toti si a zburat spre casa. Cit clipesti a si ajuns la curtea imparatului, si trecind pe langa foisor, il vazu fata imparatului si a cerut coroana de la dinsul. El i-a si dat-o indata, si dupa aceea a intrat la imparatul de i-a dat calul in mina.
Vazindu-l, imparatul s-a bucurat foarte, si de-acu inainte a inceput sa-l aiba mai drag si sa-l tina si mai bine.
in grajdul imparatului se afla acum cu un cal mai mult. Acestuia ii trebuia mai multa cautare decat la toti ceilalti cai. Deci argatul nu o ghici bine cu sfatul ce-l daduse imparatului. El isi facuse numai osteneala mai multa si truda mai mare, fara ca sa fi stricat baiatului nici citu-i negru sub unghie; dimpotriva, el avea acuma la imparatul mult mai mare trecere si cautare. Nimeni la curte nu-i era asa de drag ca acest baiat. Si tocmai aceasta il rodea pe argat la inima si-l facea sa nu doarma nopti intregi tot chibzuind la rele asupra baiatului. Argatul nu stia ce sa faca sa se curateasca de baiat! Tot cugetind el asa, a dat de una si mai buna decat cea mai dinainte. Netrecind nici jumatate de an, a inceput iarasi argatul sa cleveteasca pe baiat inaintea imparatului, cand se plimba odata pe dinaintea grajdului cu caii, zicandu-i:
— Luminate imparate! cand ai sti maria ta ce s-a mai laudat baiatul acela catre mine!
— Ce? mai?!
— Luminate imparate! El a zis ca daca ar vrea ar putea aduce si saua calului.
Prin aceasta cugeta argatul sa-l prapadeasca, socotind ca acuma l-a prinde zmeul, fiindca s-a pazi mai bine decat inainte. Saua aceasta avea insusirea aceea ca, de se punea cineva pe dinsa, ea-l ducea prin aer unde numai cugeta el!
imparatul a crezut si acuma argatului si mergand in curte a chemat pe baiat la sine si i-a zis:
— Iata ce mi-a descoperit argatul: ca tu ai putea aduce si saua calului, numai daca ai vrea!
Baiatul a inceput a se dezvinui, a se jura si a zice ca lui nici in cap nu" i-a venit aceasta, nu tocmai sa fi zis catre argat vreodata!
imparatul nu l-a crezut nici decat ci i-a poruncit sa i-o aduca, ca de nu i-a aduce-o, apoi i-a sta capul unde-i stau talpile.
Bietul baiat n-a avut incotro, a trebuit sa mearga! S-a dus iarasi pana in padurea aceea si s-a pus pe copacul acela si a inceput a se vaita si a plinge socotind in sine: „Ca acuma nu mi-a mai ajuta Voinicul Florilor, ca mi-a ajutat o data si m-a scos de la greu!"
Cum a cugetat la dinsul, iata-l si Voinicul Florilor de fata si-l intreaba:
— Da ce plingi tu, dragute?
— Da cum n-oi plinge si cum nu m-oi vaita, ca iata ce mi-a poruncit imparatul, sa-i aduc si saua calului zmeului!
Voinicul Florilor a mingiiat pe baiat, zicandu-i sa n-aiba frica de nimic, ca el nu i-a uitat binele ce i l-a facut cand l-a scapat din inchisoare si ca el stie ca toate acestea le patimeste numai pentru dinsul, dar si el a cauta sa-l scape de la toate relele. Apoi l-a dus iarasi la fetele Soarelui, si el singur a mers dupa sa la zmeu ca sa i-o fure.
Cu acele mijloace ca si intiiasi data, i-a furat zmeului saua si a venit cu dinsa la fetele Soarelui de i-a dat-o baiatului sa o duca imparatului! Fetele Soarelui i-au daruit si acum o coroana foarte frumoasa, cu luna in frunte, cu luce
ferii amindoi in umeri, si incolo impodobita cu stele, zicandu-i:
— De-ar cere-o fata imparatului cand vei trece pe langa foisorul ei, tu sa i-o dai!
Cum s-a pus baiatul pe sa, in clipa a si fost la curtea imparatului. cand a trecut pe langa foisor, l-a zarit fata imparatului cu coroana cea atit de frumoasa si stralucita si i-a cerut-o. El i-a dat-o indata. Dupa aceea, a intrat la imparatul in curte si i-a inchinat saua.
imparatul s-a bucurat foarte pentru odorul acesta, si-l tinea acuma si mai bine pe baiat si-l iubea si mai tare.
Dara argatul sa crape nu alta de ciuda si de urgie asupra baietanului! Acuma cauta iara in tot felul sa-l bage in alt necaz si mai mare, ca nu putea privi cu ochi buni starea cea fericita a baietanului si a rabda necazurile si nevoile sale ce-l inconjurau din toate partile! Asadar, socoti argatul ca daca va spune imparatului ca ar fi zis baiatul catre dinsul ca va aduce si pe zmeu singur prins si ferecat, apoi de buna seama nu se va mai intoarce indarat; caci isi gindi el in sine: „Pe cal l-a adus el cum l-a adus, si saua a, furat-o el cum a furat-o, dara pe zmeu stiu ca nu l-o mai aduce pentru ca un om pamintean nu poate sa invinga niciodata pe un zmeu!"
Deci, primblindu-se odata imparatul pe dinaintea grajdului cu caii, i-a iesit argatul inainte si i-a zis:
— Luminate imparate! Eu nu stiu citu-si increde baiatul acela! El iarasi s-a laudat catre mine ca ar aduce mariei tale chiar pe zmeu prins si ferecat, numai daca ar vrea!
imparatul a crezut si asta data vorba argatului, mai ales cand cugeta ca, de va avea pe zmeu prins si ferecat, n-a mai fi nevoit sa-si tina fata inchisa, ci va putea trai si ea ca alte femei pe lume, fara paza si fara frica de oameni rai. Deci, a poruncit baiatului sa-i aduca zmeul, ca de nu, apoi stie el acuma ce are sa pateasca!
Auzind baiatul aceasta, a inceput a plinge si a suspina, ca nu mai cugeta sa scape si de aceasta nevoie; el socotea ca de celelalte doua a scapat, dara acuma a fi pace de dinsul! Mai mort de frica si de intristare s-a pornit vaicarindu-se la drum. Dupa ce a ajuns la copacul acela in padure, s-a pus pe el sa poposeasca putin si si-a adus iarasi aminte de Voinicul Florilor.
Cum numai a cugetat la dinsul, iata si el de fata, si-l intreaba:
— Ce plingi, fatul meu? Baiatul i-a raspuns:
— Cum n-oi plinge, ca iata ce mi-a poruncit imparatul ca, daca nu i-oi aduce pe zmeu prins si ferecat, mi-a sta capul unde-mi stau talpile!
Auzind Voinicul Florilor aceasta, i-a zis:
— Hm! la mare lucru te-au bagat, fatu-meu! Dara tot l-om prinde! Dupa aceea, a dus pe baiat iarasi la fetele Soarelui si le-a rugat ca sa-l mai tina pana ce-a veni el.
De aici s-a dus Voinicul Florilor pana-n padurea zmeului. Acolo s-a dat peste cap si s-a facut un mosuc mititel, mititel, dar batrin, batrin si c-uh ciocan mare in mina. Cu acesta lovea cand intr-un copac, cand in altul, de rasuna toata padurea! Auzind zmeul vuietul acesta, s-a dus sa vada cine boncaneste acolo, si aflind pe mosucul acesta, l-a intrebat ca ce cauta pe-acolo intr-o pustietate asa de mare?
Atunci i-a raspuns mosucul zicand:
— Ia caut si eu care lemn ar fi mai tare, ca sa fac un poloboc si sa prind pe Voinicul Florilor intr-insul, ca multe rele mi-a mai facut el pana acuma; dara nu pot afla nici un lemn destul de tare!
Auzind zmeul aceste cuvinte, ii zice:
— Hei! mosucule! Si eu am multe pe inima impotriva lui, ca si pe mine m-a pradat si tare as dori ca sa-l pot prinde, insa nu stiu cum. Dara, pentru ca dumneata esti bodnariu si voiesti sa-l prinzi, apoi ti-oi ajuta si eu! Vina numai la mine si eu ti-oi da si doage de lemn tare si cercuri de fier, ca doara ai face un lucru de treaba si sa mi-l poti prinde mai lesne!
Mosnegutului i-a parut foarte bine ca-i asa de aproape de tinta sa si a mers cu zmeul acasa la dinsul. Aici a facut indata polobocul, l-a infundat de un capat si—l-a cercuit bine, cerc langa cerc, si dupa aceea a zis catre zmeu:
— Polobocul e gata! Dara eu nu stiu, ori de nu se vede ceva printre doage, si ori de-ar tine cercurile acestea, ca Voinicul Florilor e voinic foarte mare, si de l-oi prinde intr-insul, si de-a sari cu el pana-n nori si de s-a izbi de acolea jos, nu stiu, ori de n-or plesni cercurile! Deci ar fi bine sa te bagi dumneata inlauntru, ca esti mai tare si vezi si mai bine decat mine, si astupindu-l eu de cestalalt capat, apoi mi-i spune ori de nu-i vreo crapatura intr-insul pe care s-o astup, si dupa aceea vei sari cu dinsul in sus, si te vei lasa jos ca sa cercam, ori de n-a plesni vreun cerc, si dupa aceea ti-oi da drumul si eu m-oi duce cu polobocul sa prind pe Voinicul Florilor. Zmeul s-a prins bucuros de toate si s-a bagat inlauntru. Mosnegutul a astupat polobocul si de cestalalt capat si apoi a intrebat pe zmeu ori de nu se zareste nimica? Zmeul i-a spus ca printre cutari doage se vede putin! Mosucul ia si astupa acea crapaturica bine si-apoi l-a mai intrebat iarasi, ori de nu se mai vede pe undeva? Zmeul i-a raspuns ca nu! Dupa aceea i-a zis sa sara in sus si sa se izbeasca de pamint ca sa cerce, ori, ori de n-or plesni cercurile! cand s-a urcat zmeul in inaltul cerului, abia tocmai a doua zi seara a picat jos, si atuncea au plesnit vreo cinci cercuri. Mosucul a luat si a pus altele si mai bune in locul acestora, si l-a intrebat ori de nu se vede si acuma nimica. Zmeul i-a raspuns ca nu! Dupa aceea, i-a zis sa mai sara inca o data in sus! Zmeul a sarit si tocmai a treia zi a picat jos, si au plesnit doua cercuri. Si pe acestea le-a schimbat mosnegutul cu altele si mai tari si i-a zis sa mai sara inca o data. cand s-a aruncat zmeul in inaltul cerului, a picat jos abia tocmai la saptamina. Acuma n-a plesnit nici un cerc. Mosucul l-a intrebat ori de nu se vede nici acuma nimica. Zmeul i-a raspuns ca nu, si dupa aceea a zis sa-i dea drumul. Atuncea i-a raspuns mosnegutul:
— Hei, zmeule! Ti-a fi bine si acolo, ca eu-s Voinicul Florilor si ca polobocul acesta l-am facut bun numai pentru tine.
Zmeul a incremenit numai in poloboc vazindu-se asa scos din minte si amagit! Voinicul Florilor l-a inhatat in data mare in spate si a zburat cu dinsul la fetele Soarelui de i l-a dat baiatului. Fetele Soarelui au mai fost gasit si alta coroana, inca mai mindra decat celelalte doua, ca acuma soarele era in frunte, luna in piept, luceferii in umeri, si incolo infrumusetata cu toate stelele. cand au daruit-o baiatului, i-au zis ca sa o deie si aceasta fetei imparatului, cand a trece pe langa foisorul ei, numai daca a cere-o!
Baiatul si-a luat ziua buna de la fetele Soarelui si de la Voinicul Florilor, multumindu-le frumos pentru binele ce i-au facut si pentru darurile ce i le-au dat, si punind pe zmeu in spate, a si inpinat-o la imparatul. Trecind si acuma pe langa foisor, l-a vazut fata imparatului si i-a cerut coroana. El i-a dat-o bucuros; si dupa aceea a inchinat imparatului zmeul.
Imparatul n-a stiut ce sa faca de bucurie vazindu-se acuma scutit de toata grija si pe baietanul acesta atit de voinic! indata a scos pe fiica-sa din foisor si a maritat-o dupa dinsul, dindu-i si toata imparatia.
Baietanul nu s-a indepartat de la un lucru ca acesta si a primit cu placere mina fetei imparatului si s-a cununat cu dinsa. Nunta a fost una dintre cele mai stralucite, chiar si eu m-am intimplat la dinsa, dar am patit o pozna! Ospatind la masa, poate prea lacom, ca eram cam flamind, rodeam la un piciorus de rata si, nebagind de seama, pentru ca tocmai atuncea se inchina in sanatatea mirelui si a miresei, am inghitit repede imbucatura cu un ciocanel carele mi-a ramas in git de se cunoaste pana acum. De nu-mi credeti, ian poftim de pipaiti si vedeti ca a iesit putin in afara!
Tinerii au vietuit de acuma inainte multi ani buni si fericiti in toata linistea si pacea, si de n-au murit cumva apoi de buna seama ca traiesc si acuma!
Iara eu m-am incalecat pe un pai de secara
Si, cum vedeti, v-am spus o poveste in east-seara!
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
