|
|
|
|
 |
| |
- Am auzit si eu, stapane, pe cand eram copil, ca oamenii mari cand sunt patimasi de langezeala si copiii cand bolesc de boala caineasca se tamaduiesc de va manca un purcel de la scroafa de sub pamant. Mi se rupe inima din mine cand vaz pe buna mea stapana cum i se stinge viata din sine. Dara nici pe d-ta nu te indemn a te duce, caci mare primejdie va cadea pe capul aceluia ce se va cerca a fura purcelul, de nu va izbuti.
- Nu sporovai mai mult, ii raspunse voinicul, eu nu stiu ce este primejdie si frica.Numaidecat si puse la cale cele de trebuinta pentru o calatorie mai lunga. Ma-sii ii spuse ca se duce la vanatoare. Pleca si dete si pe la zana, careia ii spuse ce avea de gand sa faca. El stia, vezi, ca sfaturile ei ii prinsese mult bine.
Zana, dupa ce il invata cum sa faca sa izbuteasca, ii dete un sapun, un pieptene si o perie, ca sa-i fie de slujba. El pleca si merse, merse, pana ce ajunse la o padure deasa si intunecoasa, de abia putea sa razbeasca. Bajbai el p-acolo pana ce dete de ghizuina scroafei. Cum sa se apropie el? Caci ghizuina era incongiurata de busteni si de rascote, de nu se putea atinge nici pasare maiastra.Voinicul facu precum il invatase zana. Sapa un sant adanc pana ce ajunse sub culcusul scroafei. Intra acolo si astepta pana ce veni scroafa sa se culce. Purceii erau toti in par la ugerul scroafei si sugeau. Mai-nainte de a rasari luceafarul porcilor, cant toti porcii se desteapta, adormiti fiind purceii cu tata in gura, voinicul baga mana binisor si apuca un purcel, dar asa de binisor il apuca si asa de usor il trase, incat scapa tata din gura fara sa simta. il apuca numaidecat de bot ca sa nu guite, si p-aici ti-e drumul.
Dracul de scroafa baga de seama ca o tata i se raceste. Se destepta si vazu ca un purcel ii lipseste. Se lua dupa voinic. Si cu toate ca telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa il ajunse. Cand vazu ca are sa-l inhate cu coltii ei, voinicul arunca sapunul. Atunci unde se facu un noroi cleios si puturos, de ti ze scutura carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pamant.Scroafa facu ce facu, se zvarcoli prin al noroi si se tarbaci de nu o mai cunosteai, scroafa e, ori ce dracu e. Scapa din nomol si se lua dupa voinic. Intr-o clipa il ajunse. Cand vazu zorul, voinicul arunca pieptenele. Si unde se facu un zid nalt, nalt, d-a curmezisul drumului ei, de nu fu cu putinta sa-l sara. Atunci scroafa se puse cu coltii sai si sparse zidul, facand o gaura numai cat putea ea sa treaca. Si sa te tii dupa dansul.
Daca vazu voinicul ca scroafa iara s-a apropiat, arunca si peria. Deodata se facu o padure nalta si deasa, de nu se putea strecura nici pui de pasare. Cum vazu una ca asta, scroafa se puse si roase, si roase la copaci, pana ce-si facu drum, si dupa dansul! pana ce, cand fu a-l ajunge, voinicul intrase in curte la zana. Aceasta iesi numaidecat, intinse mana si striga:
- Inapoi, scroafa rusinoasa, si teme-te de urgia tatalui meu!Cand ii auzi glasul, scroafa ramase incremenita si plina de rusine se intoarse. Mergea si se tot uita indarat; pare ca tot nu-i venea a crede ceea ce vazuse si auzise.Se culca si de asta data nitel voinicul, ca sa se odihneasca, iara zana ii schimba purcelul, puindu-i altul in locul lui. Dupa ce se destepta, se intorcea la ma-sa cu voiebuna, de isprava ce facuse. Venea, nene, cu caciula intr-o parte, cu purcelul in brate si cantand din frunza.Cand iata ca se intalneste cu trei insi. Pasamite era Vantul, Caldura si Gerul. El isi lua caciula din cap, si cu multa plecaciune ii zise:
- Noroc bun sa dea Dumnezeu, nea Vantule.
- Cale buna, dragul meu, ii raspunse Vantul.
- Da ce, ma, numai Vantului te ploconesti? ii zise Caldura. Nu stii tu oare ca eu pot sa las o zapuseala si o arsita, de sa fiarba matele din tine?
- Nu-mi pasa de nimic, raspunse voinicul, numai Vantul sa-mi bata.
- N-ai auzit tu oare de mine, ma, ii zise si Gerul, ca eu am putere sa dau un frig si o geruiala peste tine, de sa inghete matele in tine.
- Habar n-am, raspunde si el, numai Vantul sa nu-mi bata:
Si incet, incet, ajunse acasa. Cand il vazu alde ma-sa si auzi peste cate prapastii a dat, muri si invie de bucurie ca-l mai vazu o data in carne si oase.Ii dete de manca purcelul; dara ea marturisi ca nu vede nici o usurare.Sa innebuneasca zmeul de ciuda! Vazu el ca nu poate altfel sa rapuie pe voinic, decat prin viclenie. Cata deci vreme cu prilej ca sa-si puie in lucrare cugetul sau cel nelegiuit.Intr-o zi cand voinicul se intorsese de la vanat si era ostenit peste masura, se culca in gradina la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dansul si-l facu bucati, bucati, cu palosul pe care il purta totdauna ascuns la dansul. Si ca sa nu bage de seama ma-sa, puse toate bucatelele in dasagi, le aseza pe cal si, dand cateva bice calului, il dete pe poarta afara.
Calul fusese al zanei. Ea il dedese in dar voinicului cand fu a se duce la marul rosu. El acum, daca se vazu gonit, alerga drept la stapana-sa. Ea, cum il vazu viind fara stapanu-sau, pricepu ca trebuie sa fie vreo dracie la mijloc. Se dete jos, si ce vazu se spaimanta. Lua deci desagii, ii aduse in casa la ea si lua bucatica cu bucatica, os cu os, si le aseza una langa alta, fiecare la locsorul lor. Dupa aceea turna apa moarta peste dansele. Ele se inchega, lipindu-se una de alta; pielea se facu la piftia, intrupandu-se. Il stropi si cu apa vie si se insufleti; dara mut si surd. Atunci ii dete sa manance un mar de care adusese el si ii veni grai. Lua si purcelul scroafei de pe sub pamant si il facu sa-i guite la urechi si ii veni auz. Atunci zise:
- Dara greu somn dormii, soru-mea.
- Greu, fratioare; si ai fi dormit cat lumea si pamantul, de nu erau maiestritele lucruri ce tu ai adus pentru ma-ta; iara eu le-am oprit si ti-am pus altele in locul lor.Atunci ii spuse cine era dusmanul care voise sa-l rapuie. Si ca sa se incredinteze de adevarul celor spuse de dansa, ii dete putere sa se faca porumbel si sa se duca sa vaza cum zmeul chinuieste si pe ma-sa. Voinicul se facu porumbel si ajunse intr-un suflet la casele unde sedea muma-sa.Cand colo, ce sa vaza? Se freca la ochi ca sa se incredinteze de sunt aievea cele ce i se infatisa, sau naluciri.
Zmeul, carele cu sosele, cu momele nu putuse da in cap pe muma voinicului si a se planisi lui, acum o pusese la chinuri. O legase cu o franghie de matase rosie, o tinea nemancata si cu ochii in soare. El voia sa o omoare tocmai cand voinicul ajunse in chip de porumbel. Se dete de trei ori peste cap, cum il invatase zana, si se facu om cu sabia goala in mana. Si cat ai zice mei, facu mici farame pe necuratul de zmeu, bala dracului. Scapa pe muma-sa de la chinuri, si, viind zana, ii dete de bau nitica apa vie. Cum bau, vazu ca se insufleteste si se simte voioasa ca un om plin de sanatate.Apoi voinicul se insoti cu zana, si traira cate trei un trai plin de fericire si de ingaduinta pana la adanci batranete. Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.
SFARSIT.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
