|
|
|
|
 |
| |
In vremea aceasta, procletul de zmeu se lingusea pe langa mama baiatului si, cu ispite si cu marghiolii, umbla sa o dea in cap sa se planiseasca lui. Ea, biet, nu stia unde bate diavolul de zmeu. Nu cunostea la sufletul ei ce sunt ispitele si cursele dragostei, si prin urmare nu da nas spurcatului sa se intinza. Ea stia una si buna: se topea de dor dupa fiul sau, dupa parintii ei si dupa tara in care se nascuse. Cand o cautai, era cu ochii scaldati in lacrami. Cum vazu pe fiu-sau, salta de bucurie. I se paru a inviora olecuta. Manca din merisoarele ce-i aduse, si i se paru bune. Dupa ce mai trecu, ea cazu iarasi in piroteala de mai-nainte.
Voinicul, vazand ca sanatatea ma-sei tanjeste, nu stia ce sa-i mai faca spre a o mai inveseli. Iara dracul de zmeu atat de harnic se arata in ale slujbei, incat n-apuca sa iasa bine vorba din gura voinicului, si el o ghicea; apoi se facea luntre si punte, ca sa-i indeplineasca voile. Voinicul baga el de seama tragerea de inima ce avea sluga spre a-i sluji cu credinta, si nu se caia de loc ca l-a priimit la curtea sa, ba inca incepuse a-l privi cu ochi buni.Intr-una din zile, pe cand voinicul era cu voie-buna, zmeul se apropie de el si, cu grai milogit, ii zise:
- Stapane, cunosc iubirea ce ai pentru mamulita d-tale. Lancezeala de care patimeste, mie nu-mi prea place. De vei vrea sa ma asculti, nu vei gresi.
- Stii tu ceva leacuri? spune, ca te ascult.
- In tara de unde sunt eu, oamenii patimasi de asemenea boala fac tot ce se poate de aduc apa vie si apa moarta de la muntii ce se bat in capete. Aceasta apa este leacul cel mai bun. Te vaz ca esti un mare viteaz si am credinta in sufletul meu ca dtale iti va fi mai usor decat altora a o aduce.N-apuca sa ispraveasca vorba si viteazul se duse la ma-sa. Fiind acolo, el ii zise:
- Mama, te vaz tot galesa, si te pierzi d-a-n picioarele. Ma duc, mama, sa-ti aduc leacuri. La muntii ce se bat in capete este apa vie si apa moarta. Tocmai acolo ma voi duce, sa-ti aduc apa de aceea.
- Nu te duce, dragul mamei; mila Domnului este cu noi; de va vrea el sa fiu bolnava, macar orice fel de apa imi vei aduce, in desert va fi. Nu ma mai lasa singura. Destul mi-a ros rarunchii singuratatea. Mangaierea mea acum tu esti, fatul meu, de voi mai fi lipsita si de dansa, voi pieri.
- Fii barbata, mama, tine-ti firea pana ma voi intoarce, si ai sa fii vesela si sanatoasa ca piatra, dupa ce vei bea apa vie.
Nu fu cu putinta a-l tine. Se gati si pleca. In cale dete si pe la zana maiastra. Din unal, din alta, veni vorba ca se duce in calatorie, si-i si spuse unde se duce.Zambi zana cand auzi si vazu urcioarele ce-i dase zmeul. Nu zise insa nimic care sa-i dea vro banuiala, ci ii dete doua borcane, cu care sa ia apa mai in graba, si il invata cum sa faca. Ii zise ca tocmai la amiazi, cand va fi soarele in cruci, sa inalte o prajina si in varful ei sa puie o mahrama rosie. Muntii or cata la ea cu ochii bleojditi; iara el, pana s-or destepta ei din buimaceala, sa se repeaza iute a lua apa cu borcanele din ambele fantane. Ii paru mult bine voinicului pentru invatatura ce-i dete. Apoi luandu-si ziua-buna, pleca. Merse, merse, merse, pana ce, dupa o calatorie silita, ajunse la locul cu pricina.
Facu precum il invatase zana; iara el, d-a-n calarele, se repezi printre munti si umplu borcanele. Cand fu a se intoarce, muntii prinsese de veste ca oarecine a luat apa din fantana, si incepu a se bate iarasi in capete. Tocmai atunci si voinicul se intorcea. Si daca nu se grabea a iesi mai iute, acolo il prapadea. Scapa insa cu fata curata. Numai coada calului o apuca si acolo ramase de jumatate. De atunci, vezi, este calul cu coada jumatate de carne si jumatate de par. Cand se intoarse acasa, dete iarasi pe la zana. Ea, ca si de la rand, il ruga sa se dea nitel odihnei; si in acel timp ii schimba apa, puindu-i alta in locul celei ce adusese el.Sculandu-se dupa somn, lua borcanele cu apa si veni acasa.
Atata ii fuse ma-sii, ca sa-l vaza. Nu stia ce mai facea de bucurie. Il saruta si po parte si pe alta. Apoi dupa ce bau din apa ce-i aduse, ei ii paru ca mai prinse nitel suflet. Vorba sa fie! Ea nu baga de seama, vezi, ca bucuria pentru vederea fiului sau o face sa fie oarecum mai sprintena.Zmeul se da de ceasul mortii cand il vazu ca s-a intors cu isprava facuta. El (isi) batuse capul mult si bine sa dea in cap pe fata imparatului, in lipsa fiului sau, dara toate mrejele lui ramasesera de ras; caci ea nu dete in clapca in care o impingea spurcatul. Ea nu-si putea da seama de ce tot umbla el pe langa dansa cu sosele, cu momele. Nici ca visa despre ce avea de gand procletul de zmeu.Pasamite zmeului ii era frica sa se ia la lupta pe fata cu voinicul. Ci voia sa-l piarza prin viclenie, si apoi sa-si bata joc si de ma-sa, ca sa-si izbandeasca pentru moartea fratilor sai.
Dara nu-i ajuta Dumnezeu.Voinicul din cand in cand mergea la vanatoare, si da si cate o raita pe la zana. Nu trecu mult si baga de seama ca ma-sa nu se indrepteaza, ci gaineaza si se topeste de pe picioare. Se intrista in inima lui cand vedea ca nu-i da inde bine si ca nu-i poate da nici un ajutor.Pacostea de zmeu baga de seama ca voinicul se framanta cu firea pentru sanatatea ma-sii, se apropie de dansul intr-o zi si-i mai zise intr-o doara; caci se temea spurcatul a-l mai indemna. Teama lui era sa nu se destepte voinicul si sa-i ghiceasca cugetele lui cele viclene.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
