- Daca sangele fiarei te atinge vei muri de indata. Fiara cazu la pamant, iar sangele ei negru se scurgea in mare. Curse atat de mult sange, ca apa marii deveni neagra. De atunci apa acestei mari este intunecata si marea se numeste Marea Neagra. Cand cerbul il cobori din nou pe pamant si-l lasa pe loc uscat, ceva mai departe de lesul fiarei, Codrut scoase din buzunarul cojocului pana de la regina pasarilor si o flutura in vant. De indata se ivi regina pasarilor si asezandu-se pe umarul printului il intreba:
- Cu ce te pot ajuta?
- Vreau ca din fiara sa nu mai ramana decat oasele pana la lasarea nopti, spuse Codrut. Regina pasarilor batu din aripi de cateva ori si un stol de corbi negri, ulii si vulturii se repezira la lesul fiarei si incepura sa ciuguleasca. Cand noaptea incepea sa se lase incet peste intinsul nesfarsit al apelor marii din fiara nu mai ramasera decat oasele, cerbul ii aminti printului ca e timpul sa se intoarca. Si Codrut se trezi din nou in crangul de mesteceni. Cerbul il duse pe Codrut la un rug de mure unde era pregatit un pat de frunze, fan si calul sur al printului care ii astepta. Odata cu moartea fiarei aerul incepuse sa se incalzeasca si zapada disparuse.
- Odihneste-te acum si nimeni nu iti va tulbura odihna, spuse cerbul. De cum rasari soarele, pamantul se incalzi, crangul si ramurile copacilor se imbracara cu frunze. Cand cerbul aparu, Codrut ii spuse:
- Pentru ca m-ai ajutat sa ucid fiara am sa-ti cant din fluier un cantec vesel din tinuturile mere natale. Duse fluierul fermecat la gura si incepu sa cante o "sarba" invatata de la taranii ce veneau la castelul tatalui sau cu diferite treburi. Dar nu apuca sa scoata cateva sunete ca o minune se si intampla. Cerbul fermecat s-a transformat intr-o fata frumoasa, cu parul negru, ochii mari migdalati.
- Cantecul tau din fluier cantat cu dor de casa a rupt vraja ce ma cuprindea de atatia ani. Eu sunt fata de mocan. Am fost furata de iele si dusa la Muma Padurii sa-i fiu sluga. Pentru ca m-am impotrivit m-a transformat in cerb si urmarita de lupi, am ajuns in acest crang unde ei n-au cutezat sa treaca lacurile. Broastele testoase si piticii cei verzi m-au ajutat sa ajung acolo
- Esti asa de frumoasa incat inima mea s-a aprins de dragoste. Vrei sa-mi fi sotie? Zise Codrut in culmea fericirii.
- Da! zise fata, cu draga inima. Esti viteaz, ager si neinfricat. Pe mine ma chiama Mioara caci m-am nascut in tinutul mocanilor, intr-o strunga de oi. Intr-o zi cand pasteam un card de miei la marginea padurii, am vazut in spre mijlocul acesteia o lumina feerica, un dans al flacarilor. Curioasa am plecat intr-acolo. Era o vraja a ielelor care m-au prins.
- E timpul sa ne intoarcem acasa, spuse Codrut. O ajuta pe fata sa urce pe calul sau sur, se inalta in sa si pornira la drum. Cand ajunsera la lacuri, acestea erau dezghetate si pe maluri stateau la soare o multime de broaste testoase. De cum se apropiara, una veni inaintea lor si le spuse:
- Iti multumesc voinice ca ai ucis fiara. Asa caldura a venit din nou si a inmuiat gheturile ce ne cuprinsesera sub ele. Pentru asta va vom ajuta sa treceti peste lacuri, dar cu un singur cal nu puteti merge repede. Zicand acestea se dadu peste cap si aparu ca din pamant un cal alb cu saua de aur si frau de matase.
- E darul nostru pentru tine printe si mireasa ta, spuse testoasa. Codrut o ajuta pe Mioara sa incalece calul alb si dupa ce incaleca si el calul sau pornira sa treaca lacurile pe podul facut de broastele testoase cu carapacele for. Ajunsera la paraul rece, urcara sa izvor si trecand stancile galbene, intrara in tara piticilor verzi. Acestia tare se mai bucurara cand aflara ca vraja cerbului a fost rupta de cantecul din fluier al lui Codrut si asa Mioara era din nou libera. Peste noapte piticii verzi ii gazduira oferindu-le si un ospat pe cinste din tot ce aveau ei mai bun. Dimineata, cand totul era pregatit de precare, piticul cel batran ii dadu lui Codrut un clopotel de aur si ii spuse:
- Cand faceti nunta, suna din clopotel si vom veni si noi sa va dam o mana de ajutor. Pornira in galop catre tinutul mocanilor. La stana de sub piatra ramasesera doar batranii care-i primira cu bucurie.
- Ceilalti, spuse unul dintre ei au coborat cu oile la vale, odata ce iarba a reinverzit. Stand ei asa de vorba, Mioara, intreba daca mai stiau ceva de parintii ei. O batrana le spuse ca ei au parasit stana de langa valea cerbilor si au plecat in tinutul padurenilor de unde nu s-au mai intors. Multumira pentru toate si se pregatira din nou de drum. La plecare un batran mocan le spuse:
