|
|
|
|
 |
| |
Acum cativa ani, unul dintre cei mai de seama studenti ai Universitatii noastre era si tanarul Coriolan Draganescu. Avea inteligenta vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe langa acestea, natura-l inzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibila.
Se-ntelege ca, posedand astfel de calitati, Coriolan trebuia sa ajunga in fruntea camarazilor lui. El conducea toate miscarile studentimii. De cate ori generoasa tinerime universitara, nemaiputand sta indiferenta fata de imprejurarile politice, se hotara sa-si spuna si ea cuvantul ei, Coriolan ii strangea randurile, o organiza, o imbarbata, o inflacara si o ducea – la statuia lui Mihai Viteazul. Pana aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statuia eroului de la Calugareni, era prodigios. Cuvantarea lui era asa de zguduitoare, incat auzindu-l, te mirai de nepasarea eroului de bronz: cum oare nu descaleca, precum odinioara comandorul lui Don Juan, spre a face si el o demonstratie?
De cate ori auzeam pe Coriolan inflacarand tinerimea generoasa – si l-am auzit de multe ori – ma gandeam ca tanarul acesta si-a intarziat intrarea in lumea terestra cel putin cu doua-trei sute de ani. A! el trebuia sa se nasca pe timpul cand tirania sugruma popoarele, cand nu erau inca proclamate drepturile omului, cand lumea gemea cu grumajii striviti sub calcaiul despotismului. As fi vrut sa vaz pe tirani fata-n fata cu Coriolan Draganescu! Desigur, proclamarea drepturilor omului n-ar fi intarziat atata. Dar astazi? astazi cand ne bucuram de atatea libertati cand nu se mai pomeneste macar de tiranie, cand opera progresului nu mai are nici o piedica... Si cu toate astea, chiar astazi, sunt asa de dese imprejurarile in care opinia publica ar fi tulburata fara amestecul tinerimii generoase.
Spre a da o idee despre Coriolan Draganescu si despre activitatea lui de tribun al tinerimii, nu voi face fraze pompoase; ma voi margini a reproduce cateva pasaje din „Amicul Poporului“, de pe timpul cand acest tanar mergea foarte des la statuia lui Mihai... Sa vedem.
Tinerimea universitara, avand ca totdeauna in fruntea ei pe distinsul student in drept, eminentul tanar Coriolan Draganescu, a pornit din Cismigiu in corp compact, voind sa mearga la statuia lui Mihai Bravul, unde dorea sa aduca, in aceste momente de doliu pentru tara, pentru popor, pentru natiune, prinosul ei marelui erou al nationalitatii noastre.
Desi studentii inaintau in cea mai perfecta ordine, in coltul bulevardului au fost opriti de un cordon de sergenti, de agenti secreti si batausi.
In zadar, tanarul Constantin Draganescu, impreuna cu toata tinerimea, a protestat in numele drepturilor inscrise in constitutie. Mizerabilii politisti nu i-au lasat sa treaca.
Atunci bravul tanar Coriolan Draganescu a strigat:
–„Fratilor! la Mihai Bravul! dupa mine, la Mihai Bravul!“ si a voit sa inainteze.
Tinerimea entuziasta a voit sa urmeze pe bravul ei tribun. Atunci zbirii au inceput sa loveasca la dreapta si-n stanga cu ciomegele si cu tesacele...
Apoi:
„Tanarul Coriolan Draganescu, bravul student, care se afla in fruntea tinerimii universitare aseara pe bulevard a fost arestat de catre banditii politiei. El se afla tinut la secret, fara sa poata comunica nici cu parintii. Se crede ca a fost lovit grav si torturat in arest; pentru aceea, mizerabilul jude, rusinea magistraturii, al carui nume ne facem o datorie de pudoare a nu-l mai pomeni in coloanele noastre, nu permite nimanui a da ochi cu tanara victima a acestui regim de teroare!“
Si alta:
„Guvernul a-nnebunit! Mizerabilii isi fac de cap! Aseara, pe cand studentimea, adunata la statuia lui Mihai Bravul, asculta cu inima incordata, cu sufletul transportat, patrioticul si magistralul discurs al tanarului si eminentului student Coriolan Draganescu, asupra dreptului ce-l are poporul de a protesta contra guvernului banditesc, politia a dat navala asupra acelora care vor fi maine fala tarii si, lovind, zdrobind, zdrelind orbeste, si-a facut loc pana la statuia eroului de pe treapta careia vorbea oratorul.
A fost o scena de teroare de nedescris.
La vederea agentilor avinati, care voiau sa puna mana pe el, tanarul Coriolan s-a suit repede pe statuie, si-ntr-o clipa a fost in picioare pe coapsa calului, de unde a strigat: „Fie toata lumea martora la aceasta noua infamie a celui mai infam dintre regimuri!“
Dar banditii l-au apucat de picioare. Atunci bravul tanar a luat pe la spate in brate trupul lui Mihal Bravul si s-a inclestat de el cu putere. Banditii il trageau de picioare asa de tare, incat, daca tanarul nu ceda si nu lasa pe Mihai Bravul din brate, atunci ori ar fi frant trupul de bronz al eroului, ori acele fiare salbatice, i-ar fi smuls picioarele din incheieturi.
Nu! nu! acest guvern a-nnebunit!...
Acesta era Coriolan Draganescu... Si cu toata prodigioasa lui activitate de tribun politic, el nu si-a neglijat studiile decat foarte putin. A frecventat regulat cursurile la Universitate sapte-opt ani, si nu cu putina bucurie, parintii, rudele si numerosii sai amici au citit intr-o zi in „Amicul Poporului“ urmatoarea notita la ultimele informatiuni:
„Aflam cu deosebita placere ca tanarul Coriolan Draganescu, eminentul student al Universitatii noastre, si-a sustinut cu succes teza de licenta in drept tratand cu talent despre „Ordinea publica in Statul modern“. Eminentul tanar a fost viu felicitat de membrii comisiei. Din parte-ne, ne facem de datorie a-l felicita asemenea, dorindu-i stralucita cariera pe care desigur cu talentele sale o merita.“
Licentia in drept! tanar eminent! iresistibil orator! caracter mare! idei generoase!... Desigur, mi-am zis eu, iata un cetatean de mare viitor. Frumoasa cariera!... Il avusesem totdeauna in vedere pe eminentul tanar. Ispravile lui ca student erau asa de zgomotoase, incat mai in fiecare zi trebuia sa auz, sa citesc sau sa pomenesc de acest frumos nume, Coriolan Draganescu! Parca a fost un facut... Dupa ce am citit notita despre obtinerea licentei lui in drept, incet-incet am inceput sa uit de numele altadata atat de celebru, si era firesc lucru sa-l uit fiindca nu mai ma-mpiedicam de el la tot pasul. De mult acum il uitasem de tot. Era timpul turbure. Chestiuni politice acute; criza economica, agricola, finantiara; calcari mai mult sau mai putin grave ale pactului fundamental – toate acestea iritasera mult opinia publica. Studentimea era in fierbere si pusese de gand sa manifesteze. Ce s-o fi facut astazi la statua lui Minai Viteazul? Ia sa vedem! Am luat „Amicul Poporului“ si am citit:
„Au trecut de culmea infamiei! Sariti, cetateni! Regimul a turbat!
Fapta de azi a acestor talhari a intrecut tot ce se putea inchipui din partea unor asa lapadati de lege si de Dumnezeu!
Studentii au fost schingiuiti, zdrobiti, macelariti!
Banditii regimului au avut ordin sa traga-n carne vie si au tras!
A fost ceva si oribil si murdar!
Sangele generoasei tinerimi romane a rosit marmora alba pe care se ridica statua celui mai mare erou roman!
Sa nu creada insa banditii ca nu va veni ora pedepsei!
Ucigasii tinerimii sunt notati si nu vor scapa de raspundere macar de s-ar ascunde in gaura de sarpe.
Indeosebi, promitem nerusinatului inspector politist, canaliei ordinare, miselului fara rusine, salbaticului zbir si calau antropofag, care raspunde la dezgustatorul nume de Corolan Drag...“
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
