|
|
|
|
 |
| |
Incredintat de adevarul gandului sau, se mai uita o data in urma, isi facu semnul crucii si pleca la ale lui. De acum, drumul era tot mai greu de strabatut. Vazand stancile uriase si haurile inspaimantatoare pe care soarta i le scotea in cale, flacaul chibzui ca nu mai putea fi mult pana la iarba puterii. Adevarat, nu peste multa vreme zari un munte, cat cerul de inalt. Era muntele puterii. Isi facu siesi curaj si prinse a se catara pe stancile ascutite, invaluite in niste valatuci cu miros de pucioasa. Cand ajunse in varful muntelui, hainele ii erau rupte, opincile sparte, dar inima ii era plina. Avea iarba puterii, care crestea intr-un degetar de pamant galben si uscat. Se minuna cat de mult semana cu matraguna, dar o indesa cu bagate de seama la chimir si se grabi spre casa. Inapoiat in tara de unde venise, uita sa mai treaca pe la coliba parinteasca si se duse direct la imparatie, unde se intampla ca luminatul crai isi dadea obstescul sfarsit fara ca Cel de Sus sa-l fi bucurat cu vreun cocon. Avand iarba puterii asupra sa, feciorul cel mare facu el ce facu si, nu peste multa vreme, se urca el insusi in jiltul imparatesc. ...Ehei, dar multa vreme a trecut de cand nu am mai spus nimic despre praslea.
A gasit el, oare, floarea intelepciunii ? In dimineata care urma plecarii fratane-sau, isi lua si el ramas bun de la peretii cei saracaciosi si de la florile frumos mirositoare din fata casei si o apuca spre soare-apune. Merse cale lunga, intalnind campii intinse si roditoare, munti semeti si paduri intunecate. Il batura ploile, il arse soarele dar nu se opri decat atunci cand intalni o multime nesfarsita de oameni.
- Bine v-am gasit, le spuse, dar ce putere v-a adunat pe toti in locul acesta ?
- Te gasesti pe "Taramul oamenilor nefericiti", calatorule. Aici se aduna oamenii din imparatiile invecinate si, timp de trei zile pe an, isi impartasesc unii altora suferintele, pentru a-si usura sufletul ori pentru a gasi un sfat. "Nemaiauzit lucru", gandi baiatul, hotarand sa ramana o vreme printre acei oameni. In cele trei zile isi pleca urechea la cele mai felurite suferinte si asculta atatea istorii pana ce simti ca i se umple sufletul de pelin. Luand asupra sa o parte din napasta acelor oameni, praslea intelese ca nefericirea nu dormea numai la capataiul celor nevoiasi. Dupa cele trei zile, nu mai era suferinta pe care sa n-o cunoasca. Luandu-si ramas bun de la noii sai prieteni, praslea trase aer in piept, se ruga de sanatate si merse la ale lui. Dupa un drum lung, ce strabatea meleaguri cu pasari cantatoare si gradini inflorite, ajunse intr-o tara de care nu auzise nicicand.
- Ce nume poarta imparatia aceasta ? vru sa cunoasca el.
- Te afli in "Tara tacerii", drumetule, in spuse un oarecare.
- Nemaiauzit nume! De ce se numeste astfel ?
- Pentru ca feciorii de prin partea locului cat si strainii care ne calca tinutul este musai sa indeplineasca un canon.
- Ce fel de canon ?
- Timp de un an incheiat ei colinda in lung si-n lat imparatia, luand aminte la tot ce se intampla. In acest rastimp, ei privesc si asculta fara a putea grai.
- Dar de ce nu le este ingaduit sa vorbeasca ?
- Mosii nostri au socotit ca numai dupa un an de tacere si de invatatura oamenii pot grai cu folos. Altminteri, numai isi racesc gura de pomana. In acest an, gandurile lor prind cheag, iar cunoasterea li se imbogateste, fara a fi stricata de vorbe nechibzuite. De atunci, flacaul se supuse canonului, perindandu-se pe unde ii venea la socoteala. Zi de zi, capata noi cunostinte, iar mintea sa devenea tot mai agera. Cand se sfarsi anul, vorbele sale erau cu adevarat mai intelepte. Multumi locuitorilor din "Tara tacerii" pentru tainele capatate si isi cauta de drum.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
