Cultura generala

In februarie 2019 populatia lumii era estimata la: 7 650 056 626 de oameni.

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 

Floarea intelepciunii si iarba puterii   
 
de Petre Craciun
 
Intr-un sat nestiut de nimeni isi duceau linistitele zile ale batranetii doi oameni nevoiasi, dar buni la suflet precum painea scoasa din cuptor. Trudisera din greu o viata intreaga, insa alta agoniseala nu aveau decat o cocioaba, cat sa nu-i ploua si sa nu-i ninga, doua, trei gaini prin obor si un cot de pamant. Adevarata lor bogatie erau doi flacaiandri pe care ii iubeau mai mult decat orice pe lume. Cand au simtit ca li se-apropie sorocul, i-au chemat inainte si le-au spus cu blandete:
- Dragii nostri, zilele omului sunt numarate si nu va mai trece mult pana cand bunul Dumnezeu ne va chema in imparatia Lui. Oricat ne-am ostenit, noi alta avere, afara de zidurile astea si de cotul cela de tarana, nu va putem lasa.

Bucurati-va de ele intocmai ca niste frati. Si va mai impartasim o taina: la capatul lumii se afla doua plante fermecate. Una se gaseste in partea rasaritului si poarta numele de iarba puterii, iar cealalta in partea apusului si ii zice floarea intelepciunii. Va simtiti vrednici sa purcedeti in cautarea lor ?

- Vom face din noapte zi si nu ne vom gasi odihna pana ce nu vom intra in stapanirea lor! au grait cei doi flacai.
- Nici nu cugetati cata bucurie imi fac vorbele voastre curajoase... Care dintre voi socoate ca i se cuvine iarba puterii ?
- Mie, tatuca, deoarece sunt cel mai mare, se grabi sa raspunda unul dintre baieti.
- Daca tu gasesti cu cale ca iti prieste iarba puterii, a ta sa fie! Vei pleca in cautarea ei in ziua cand noi ne vom gasi odihna vesnica. Fii cu bagare de seama, numai, sa pleci in amurg, pentru ca doar asa vei izbandi. Tie, prasleo, iti ramane floarea intelepciunii, dar ciuleste bine urechile: porunca este sa pleci in cautarea dumisale numai la ivirea zorilor. Inseninat ca dupa o binecuvantare, batranul tacu. Mai trecu ce mai trecu si cei doi oameni nevoiasi isi gasira linistea cea fara de sfarsit.

Flacaii ii plansera ca pe niste parinti drepti si iubitori ce fusesera si ii ingropara dupa datina strabuna. Seara s-au imbratisat in pridvorul casei, luandu-si ramas bun unul de la celalalt, iar pe la amurg fratele cel mare o apuca spre rasarit. Praslea mai dormi o noapte in odaia unde vazuse lumina zilei, iar a doua zi, in zori, pleca si el spre soare apune. Parasind batatura saracacioasa, flacaul ce alesese iarba puterii isi facu o cruce de voinic si se intinse la drum. Si merse zile si nopti de-a randul, pana ce ajunse intr-o tara de care nu auzise nici macar din istorisirile celor mai batrani negutatori. Neavand unde-si intinde mindirul peste noapte, ramase acolo, vazand cu mirare ca oamenii de prin preajma locului fugeau de treburi, mai ceva ca Necuratul de tamaie.
 
- Om bun, intreba el un drumet care se nimeri sa-i treaca prin-nainte, ce nume poarta tara aceasta unde numai desfatarile au cautare?
- Potrivite vorbe ti-au iesit din gura, straine, pentru ca te afli in "Tara desfatarilor". La noi, cat este ziulica de lunga, alta n-ai sa vezi decat numai mese imbelsugate, lautari pantecosi, precum si alte desfatari, cate nici nu iti trec prin minte. "Nici in basmele spuse de mosu-meu n-am auzit de o astfel de tara", cugeta flacaul, nestiind ce sa faca. Ar fi ocolit-o pe la hotar, dar cine stie megiesii cum erau si, apoi, pacat de pretiosul sau timp...
 

 
 
 
Clopotel.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Prin click pe butonul "Accepta" accepti utilizarea modulelor cookie. Daca ai nevoie de mai multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politica de confidentialitate