Cultura generala

Lacul Mioarelor, din muntii Fagaras, este situat la cea mai mare altitudine: 2282 de metri.

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 

Calimara cu cerneala


Ma aflam la masa mea de scris, dar povastirea la care lucram, nu vroia sa se lege cu nici-un chip. Fiecare pagina care mi se parea finisata, dupa ce o reciteam, o aruncam la gunoi.Cosul era plin cu astfel de cocoloase, in timp ce foi scrise pe birou, mai ramasesera doua sau trei. Mi-am spus ca in felul acesta imi pierd vremea degeaba si am inchis stiloul. Din nebagare de seama, am lovit calimara, care imediat a inecat intr-o mare albastra cele cateva foi scrise cu truda. Furios, am inceput sa strang cu servetele, sigativa si tot ce-mi statea la indemana, lichidul care se imprastia cu repeziciune, cand am zarit un omulet mic mititel, aparut din calimara rasturnata, pe postavul ros al mesei. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor, iar cand l-am auzit vorbind, am fost gata s-o iau la fuga

-Stai nu pleca! mi-a spus piticul. Nu sunt o aratare si nici vrajitor nu sunt. Sunt muza ta.
-Muza? am intrebat razand. Eu credean ca o muza arata altfel. Sa-ti spun drept, mi te inchipuiam cu o fata de artista holiwudiana, cu o tinuta de clasa. Si cand colo!..
-N-ai gresit prea mult, imi raspunse omuletul imperturbabil. Eu sunt numai ajutorul Muzei Calimara cu cerneala

Calimara cu cerneala-N-am stiut ca o muza are nevoie de ajutoare, am remarcat ironic.
-Ba, bine ca nu! Asta de cand se scrie atata literatura. Inainte, doar cei dotati cu harul divin, indrazneau sa ia condeiul in mana, dar acum fiecare al doilea pamantean, are ceva de scris. Si numai ce-i auzi ca se intituleaza poeti, dramaturgi, sau critici literari. Cum sa faca fata bietele muze, la aceasta avalansa de hartie? Noi, fapturi mititele, ne strecura, in pixuri si calimari, ajutand cat ne tin puterile

-Serios! am spus eu, chiar cat va tin puterile. Abia acum m-am lamurit de ce nuvela mea e atat de "inspirata"
-Ma invinovatesti degeaba, a raspuns omuletul fara sa se tulbure. Te-ai gandit vreodata, cand iti venea chef sa scri, ca eu trebuie sa ma prezint imediat la datorie. Ca poate tocmai atunci mancam, sau dormeam (caci eu sufar de insomnii) sau pur si simplu vroiam sa ma odihnesc si eu ca omul? Te-ai gandit la cate prostii ma obligi sa fiu partas, cand, cica nu iti canta pana? Si atunci cine-i vinovatul, daca nu tot eu?

-Esti un obraznic, i-am raspuns; mic si obraznic!
-Serios! Dar tu, mai intrebat daca-mi place tovarasia ta? Si nu-ti permit sa-mi vorbesti pe tonul acesta! a ripostat mogaldeata Ha! Si ma rog ce-ai sa-mi faci? Sau, te pomenesti ca ma lasi fara muza? Omuletul a spus rautacios Ba, am sa te pedepsesc altfel! Pur si simplu, vom inversa rolurile. De acum incolo, ai sa asculti tu, balivernele unor confrati, care se pretind scriitori. Astfel, voi fi razbunat! Si, cat ai zice peste, m-am facut mic si rosu de furie, fiindca urma sa ma scufund in sticluta cu cerneala violeta.

Am realizat indata ca aceasta e o adevarata catastrofa. Am vrut sa-mi cer scuze, iertare in genunchi, numai sa redevin cel de dinainte. Acum nu mi se mai parea de loc simplu rolul piticului, dar era prea tarziu. Omuletul meu disparuse. In locul lui, cu fruntea rezemata-n palma, nervos si transpirat, statea la masa scriitorul, si-n fata lui doua-trei foi, dintr-o povestire care nu voia sa se lege. Mi-am pus mainile sub cap si m-am intins "cat eram de scurt" pe fundul calimarii, gandind in sinea mea Cine rade la urma, rade mai bine!...nu cumva sa verse sticluta cu cerneala.


 
 
 
Clopotel.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Prin click pe butonul "Accepta" accepti utilizarea modulelor cookie. Daca ai nevoie de mai multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politica de confidentialitate