Educatie
Horoscopul zilei
Varsator
(20 Ianuarie - 18 Februarie)
Atmosfera din grupul de prieteni pare incinsa, esti debusolat/a, pentru ca nu stii cum sa procedezi. Poate ca ar trebui sa luati o pauza.
› vrei zodia taCultura generala
Razboiul Civil American (1861-1865) a pus capat sclaviei in Statele Unite.
› vrei mai multBancul zilei
Intrebare:-Ce zice un cioban cand se descalta?Raspuns:A mai trecut un an...
› vrei mai multShop Clopotel.ro
549 RON
NU DROGURILOR!
|
|
Copilul meu consuma droguri
Factori care influenteaza orice "reteta": *) Presiunea schimbarii *) Comunicarea paradoxala *) Recaderea ca efect al presiunii schimbarii Presiunea schimbarii se refera la toti acei factori care forteaza, într-un fel sau altul, schimbarea fara a tine seama de ritmul individului. Presiunea schimbarii este un fenomen frecvent în ciclul recuperarii toxicomanului si poate declansa o adevarata criza atât persoanei dependente cât si familiei din care face parte. Aceasta criza se poate asocia cu recaderea pentru ca presiunea poate fi atât de puternica încât cedarea se întâmpla spontan. La ce se refera aceasta presiune a schimbarii? Fiecare individ are ritmul lui de schimbare, de evolutie, de asimilare. Nu poti impune unei persoane propriul tau ritm si nu îi poti atribui propriile tale nevoi. Nici ca parinte nu poti cere copilului tau sa adopte ritmul tau si nu îi poti cere sa adopte nevoile tale. Vi se par cunoscute situatiile în care unul dintre parinti îsi însoteste copilul la cabinet si vorbeste în locul lui? Acest parinte se comporta ca si cum nevoile sale ar fi nevoile copilului sau. Atunci când acest lucru se întâmpla, persoana al carui ritm este ignorat poate avea senzatia ca nu este acceptata asa cum este, cu ritmul si nevoile sale. Nevoia de a fi acceptat este una dintre principalele nevoi ale unei persoane care face eforturi pentru a depasi o criza si aceasta persoana poate fi copilul dumneavoastra, în "euforia" generata de copilul sau care a întrerupt consumul de drog, parintele începe sa aiba asteptari nereale în raport cu acesta, uitând ca nu se poate renunta, la un stil de viata, peste noapte. Aceste asteptari nereale pun în umbra nevoile reale ale persoanei dependente. Parintele asteapta ca fiul lui sa îsi plateasca toate "restantele" cu toate ca el se afla, înca, în perioada de recuperare. Alt parinte asteapta ca fiul lui sa fie tot asa de linistit cum era când era copil sau asteapta ca fiul lui sa nu mai aiba nici un secret în raport cu el. Nevoia de a fi acceptat asa cum este, nevoia de suport si de întelegere, nevoia de intimitate, nevoia de a i se arata, din nou, încredere, sunt nevoi ale tânarului toxicoman în raport cu care parintele nu este receptiv atunci când el este centrat pe "planul" pe care îl are pentru fiul sau si nu pe ritmul si nevoile acestuia. Am întâlnit multi parinti care spuneau ca ar face orice pentru ca fiul lor toxicoman sa fie bine. Dar ce însemna acest "orice"? Acupunctura, o excursie la munte, bani... Acest "orice" pe care 1-ar face parintele pentru copilul lui are legatura cu nevoile reale ale acestuia? Are legatura, de exemplu, cu nevoia de a fi respectat? Nevoia de a fi respectat ca fiinta umana este o nevoie reala a persoanei dependente care încearca sa se reintegreze si aceasta nevoie exista, în special, în raport cu persoanele apropiate. Este foarte adevarat ca "inconfortul" parintilor aflati în aceasta situatie este maxim dar "împiedicarea" în acest inconfort scade receptivitatea în raport cu nevoile reale ale tânarului dependent. Actiunile unora dintre parintii aflati în aceasta situatie se pot traduce asa: "Am nevoie ca toate lucrurile sa fie asa cum au mai fost. Am nevoie de siguranta si de previzibil. Am nevoie sa stiu ca nu o sa mai faci nimic care sa ma scoata din ale mele. Nu trebuie sa mai ai nici o problema." Asadar, presiunea schimbarii se întâmpla la granita între nevoile reale ale persoanei dependente si nevoile celor care fac parte din mediul sau de viata. Pe de o parte, exista nevoia tânarului dependent de a fi tratat ca o persoana capabila de a-si schimba stilul de viata, de a fi tratat cu încredere si respect iar pe de alta parte exista nevoia de securitate a parintilor. Nevoia de securitate a parintilor este corelata cu nevoia de control, cu nevoia de a sti ca totul va fi asa cum trebuie...Tensiunea generata de presiunea schimbarii poate determina reactii tipice ale parintilor aflati în aceasta situatie. Una dintre reactiile tipice ale parintilor aflati în aceasta situatie se traduce printr-o atitudine paradoxala: tendinta de "a sterge cu buretele" experienta legata de consumul de droguri (tine de incapacitatea de a-si asuma aceasta experienta) si tendinta de a-1 trata pe tânarul dependent ca si cum ar consuma în continuare. Aceasta atitudine paradoxala genereaza o comunicare paradoxala. Comunicarea paradoxala apare atunci când, pe de o parte, parintele îi cere fiului, fiicei sa uite peste noapte ca a fost toxicoman iar, pe de alta parte, îl trateaza ca si cum ar consuma în continuare. E ca si cum i s-ar spune, "Da. Ce a fost a fost dar, ia sa vad, astazi ai consumat? Ai ceva în buzunare?" Comunicarea paradoxala implica un dublu mesaj. Spun ceva, "Ma simt foarte bine!" si, în acelasi timp, fac ceva contrar celor spuse, fata mea exprima dezgust. Aceasta comunicare paradoxala sta la baza multor conflicte familiale. Unele familii au "traditie" în folosirea comunicarii paradoxale si atâta timp cât nu vor constientiza riscul pe care îl reprezinta acest tip de comunicare nu vor renunta la ea. Tendinta de a comunica paradoxal creste mai ales în situatii de criza si apare si în familii care nu au "traditie" în a comunica paradoxal. Perioada în care persoana dependenta a trecut de la statutul de consumator la statutul de neconsumator este o situatie de criza în familie, situatie în care comunicarea paradoxala se intensifica. De ce? Recaderea ca efect al presiunii schimbarii Recaderea se poate întâmpla brusc, în aparenta, dupa o perioada mai mica sau mai mare de abstinenta. Factorii exteriori cu care se poate asocia recaderea sunt multi, întâlnirea cu un prieten de consum, întâlnirea cu iubita care înca mai consuma, lipsa unei ocupatii...Da. Exista multe evenimente si persoane, din viata tânarului dependent, pe care parintii ar putea da vina, numai ca vina nu este a nimanui. Atunci când presiunea schimbarii despre care am vorbit mai sus este foarte puternica are loc recaderea. Chiar si atunci când tânarul merge la psihoterapeut riscul recaderii exista pentru ca acest tânar nu este pregatit sa faca fata unei presiuni atât de puternice. CONCLUZIE Fiecare persoana are ritmul ei de asimilare, de schimbare si de dezvoltare. Parintele ca si tânarul dependent are nevoie de timp pentru a-si recapata încrederea în copilul lui si pentru a se obisnui cu noul statut al acestuia, statutul de persoana care nu mai consuma. Asa se explica acea reactie paradoxala a lui: este constient ca acesta nu mai consuma, dar se comporta ca si cum el ar consuma în continuare. Pe de alta parte, tânarul care a renuntat la consumul de droguri se asteapta sa fie tratat ca atare. Daca nu mai consum ma astept ca ceilalti sa nu ma mai trateze ca pe o persoana dependenta si nici ca pe o persoana care nu a avut niciodata de-a face cu drogurile. Astept sa fiu tratat ca o persoana care a depasit o perioada critica iar acum încearca sa îsi descopere noi interese, încearca sa fie integrat într-un alt mod în familie si în societate. Toate aceste nevoi si asteptari necomunicate nici de copii si nici de parinti se traduc printr-o mare confuzie si tensiune. Tensiunea si confuzia pot fi evitate în momentul în care fiecare dintre cei implicati devin constienti de ceea ce asteapta fiecare de la celalalt, în triunghiul dependent-parinte-psihoterapeut, psihoterapeutul poate servi ca un fel de oglinda prin care tânarul toxicoman si parintele sa se vada asa cum sunt ei, cu ritmul lor, cu nevoile lor, cu asteptarile lor. La un moment dat suspiciunea parintelui poate deveni atât de insuportabila încât persoana dependenta sa se hotarasca sa plece de acasa sau sa recada. Reactia lor este urmatoarea, "O sa ma duc sa iau din nou o bila ca sa le arat ca sunt drogat asa cum ma cred ei." Si uneori, multi dintre acesti tineri chiar o fac. Manifestarea suspiciunii si neîncrederii este legata de o anumita tendinta catre "detectivism" a parintilor în aceasta perioada. Experienta noastra psihoterapeutica ne-a demonstrat ca este o iluzie sa-ti imaginezi ca se poate obtine schimbarea lucrând numai cu tânarul dependent. Persoanele cu care acesta este în relatie sunt foarte importante din punct de vedere al schimbarii comportamentului lui. Atâta timp cât el interactioneaza cu aceste persoane si ele folosesc acelasi tip de relationare, tânarul toxicoman îsi va mentine comportamentul obisnuit în afara spatiului terapeutic. De ce? Daca el este implicat într-o comunicare paradoxala cu parintii lui, odata întors în spatiul familial va intra în acest tip de comunicare cu acestia indiferent de ceea ce s-a întâmplat în spatiul psihoterapeutic. Majoritatea parintilor considera ca numai persoana care are o problema, asadar tânarul dependent, trebuie sa schimbe ceva la el. "El este problema, el trebuie sa mearga la psihoterapeut ca sa se faca bine. Noi nu am avut niciodata probleme de genul acesta în familie. Am terminat facultatea cu 10, am fost olimpic la matematica. Am avut performante, domnule! El nu stie nici macar pe ce lume traieste." Bineînteles ca un parinte care are aceasta atitudine nu o sa accepte niciodata ca, pentru a rezolva o astfel de problema, este necesara implicarea tuturor membrilor familiei. Prin acest mod de a vedea lucrurile statutul de "corp strain" pe care îl poate capata tânarul toxicoman este garantat. Astfel, comportamentul dependent poate fi întretinut si munca psihoterapeutului sabotata. Parintele ar trebui sa devina constient ca într-o relatie interumana nu exista niciodata un singur "vinovat". Responsabilitatea relatiei nu apartine niciodata numai uneia dintre persoanele implicate. Pentru ca problema tânarului dependent sa poata fi rezolvata este necesar ca parintele sa faca parte din acest triunghi toxicoman-parinte-terapeut, acceptând ca într-o relatie schimbarea, daca se întâmpla, trebuie sa se produca la ambii parteneri. Altfel este vorba despre o falsa schimbare, în acest fel parintele îl sustine pe psihoterapeut în demersul sau iar în raport cu tânarul dependent el poate functiona, dupa cum am mai spus, ca oglinda însotindu-1 în cautarea lui si schimbându-se odata cu el.
|