De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far' de coada! Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie.

Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din vizunie si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine far' de coada, incepu a striga:

— Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?

Ursul, auzind ca inca-l mai ia si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala... Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac..." Iar cand prindea carligul de copac, ea striga: "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!" In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!

 SFARSIT.

1  2	Pagina 3 din 3