|
|
|
|
 |
| |
- Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce; ramai cu noi; caci ne zice gandul ca vei pieri. Toate rugaciunile celor trei femei, precum si ale calului, n-a fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe d-a-ntregul. In cele mai de pe urma, calul ii zise:
- Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spui o vorba, si daca vei priimi tocmeala mea, te duc inapoi.
- Primesc, zise el cu toata multumirea, spune-o!
- Cum vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas.
- Asa sa fie, zise el. Se pregatira de plecare, se imbratisara cu femeiele si, dupa ce-si luara ziua buna unul de la altul, porni, lasandu-le suspinand si cu lacramile in ochi. Ajunsera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pre unii si pre altii despre Scorpie si locuinta ei; dar ii raspunsera ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.
- Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos, mai alaltaieri am trecut pe aici; si spunea tot ce stia. Locuitorii radeau de dansul, ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albise.
Ajungand la mosia Gheonoaiei, facu intrebari ca si la mosia Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de in cateva zile s-au schimbat astfel locurile? Si iarasi suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse la imparatia tatane-sau. Aici alti oameni, alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palaturile in cari se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta mana si ii zise:
- Ramai sanatos, ca eu ma intorc de unde am plecat. Daca poftesti sa mergi si d-ta, incaleca indata si aidem!
- Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste curand. Calul pleca ca sageata de iute.
Vazand palaturile daramate si cu buruieni crescute pe dansele, ofta si, cu lacrami in ochi, cat sa-si aduca aminte cat era odata de luminate aste palaturi si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo doua-trei ori, cercetand fiecare camara, fiecare coltulet ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul in care gasise calul; se pogori apoi in pivnita, garliciul careia se astupase de daramaturile cazute. Cautand intr-o parte si in alta, cu barba alba pana la genunchi, ridicandu-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umbland, nu gasi decat un tron odorogit; il deschise, dara in el nimic nu gasi; ridica capacul chichitei, si un glas slabanogit ii zise:
- Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam. O palma ii trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig in chichita, si cazu mort, si indata se si facu tarana. Iar eu incalecai pe o sea si va spusei dumneavoastra povestea asa.
SFARSIT
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
