|
|
|
|
 |
| |
Tempora
de Ion Luca Caragiale
Acum cativa ani, unul dintre cei mai de seama studenti ai Universitatii noastre era si tanarul Coriolan Draganescu. Avea inteligenta vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe langa acestea, natura-l inzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibila.
Se-ntelege ca, posedand astfel de calitati, Coriolan trebuia sa ajunga in fruntea camarazilor lui. El conducea toate miscarile studentimii. De cate ori generoasa tinerime universitara, nemaiputand sta indiferenta fata de imprejurarile politice, se hotara sa-si spuna si ea cuvantul ei, Coriolan ii strangea randurile, o organiza, o imbarbata, o inflacara si o ducea – la statuia lui Mihai Viteazul. Pana aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statuia eroului de la Calugareni, era prodigios. Cuvantarea lui era asa de zguduitoare, incat auzindu-l, te mirai de nepasarea eroului de bronz: cum oare nu descaleca, precum odinioara comandorul lui Don Juan, spre a face si el o demonstratie?
De cate ori auzeam pe Coriolan inflacarand tinerimea generoasa – si l-am auzit de multe ori – ma gandeam ca tanarul acesta si-a intarziat intrarea in lumea terestra cel putin cu doua-trei sute de ani. A! el trebuia sa se nasca pe timpul cand tirania sugruma popoarele, cand nu erau inca proclamate drepturile omului, cand lumea gemea cu grumajii striviti sub calcaiul despotismului. As fi vrut sa vaz pe tirani fata-n fata cu Coriolan Draganescu! Desigur, proclamarea drepturilor omului n-ar fi intarziat atata. Dar astazi? astazi cand ne bucuram de atatea libertati cand nu se mai pomeneste macar de tiranie, cand opera progresului nu mai are nici o piedica... Si cu toate astea, chiar astazi, sunt asa de dese imprejurarile in care opinia publica ar fi tulburata fara amestecul tinerimii generoase.
Spre a da o idee despre Coriolan Draganescu si despre activitatea lui de tribun al tinerimii, nu voi face fraze pompoase; ma voi margini a reproduce cateva pasaje din „Amicul Poporului“, de pe timpul cand acest tanar mergea foarte des la statuia lui Mihai... Sa vedem.
Tinerimea universitara, avand ca totdeauna in fruntea ei pe distinsul student in drept, eminentul tanar Coriolan Draganescu, a pornit din Cismigiu in corp compact, voind sa mearga la statuia lui Mihai Bravul, unde dorea sa aduca, in aceste momente de doliu pentru tara, pentru popor, pentru natiune, prinosul ei marelui erou al nationalitatii noastre.
Desi studentii inaintau in cea mai perfecta ordine, in coltul bulevardului au fost opriti de un cordon de sergenti, de agenti secreti si batausi.
In zadar, tanarul Constantin Draganescu, impreuna cu toata tinerimea, a protestat in numele drepturilor inscrise in constitutie. Mizerabilii politisti nu i-au lasat sa treaca.
Atunci bravul tanar Coriolan Draganescu a strigat:
–„Fratilor! la Mihai Bravul! dupa mine, la Mihai Bravul!“ si a voit sa inainteze.
Tinerimea entuziasta a voit sa urmeze pe bravul ei tribun. Atunci zbirii au inceput sa loveasca la dreapta si-n stanga cu ciomegele si cu tesacele...
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
