Samburele     

de Lev Tolstoi

Mama a cumparat prune ca sa le dea copiilor dupa masa de pranz si le-a asezat pe o farfurie. Vania, care nu mai mancase pana atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai placea cum miros si tare-ar mai fi vrut sa le guste! Tot dandu-le asa tarcoale, baietelul pandi clipa cand nu era nimeni in odaie si, nemaiputandu-se stapani, inhata o pruna si o manca. Cand s-a apropiat ora pranzului, mama a numarat prunele si vazand ca lipseste una, i-a spus tatalui. Stateau cu totii la masa si tatal a intrebat:

- Ia sa-mi spuneti, copii. Nu cumva a mancat cineva dintre voi o pruna?

- Nu, au raspuns copiii in cor.

Vania, rosu ca un rac, a spus si el:

- Nu, n-am mancat-o eu!

- Ca unul dintre voi a mancat pe ascuns o pruna, a mai spus tata, nu-i frumos deloc, dar nu despre asta-i vorba. Nenorociera-i alta. Fiecare pruna are un sambure. Si daca cineva nu stie cum sa le manance si inghite samburele, a doua zi moare. De asta mi-e frica.

Atunci Vania, galben la fata, a zis repede:

- Ba nu, ca samburele l-am aruncat pe fereastra.

Toti au izbucnit in ras, iar Vania a inceput sa planga.

SFARSIT

	Pagina 1 din 1