Profesorul

Era emotionat. Era emotionat si putin nervos. Nu putea spune ca regreta impulsul, care l-a determinat sa-l invite pe EL, impreuna cu cei cativa prieteni, la o seara de chef si amintiri. Nu putea sti daca a fost o idee buna, daca El, se v-a simti bine in grupul lor, sau daca oficiile de gazda, nu vor fi peste puterle lui.
-Ce au comun? EL, profesor universitar la Boston, cu amicii lui, oameni obisnuiti, simpli, ancorati in treburile zilnice, in  familie. 

Precis va fi un fiasco precis, isi spuse furios. Sau poate ca nu.. Sigur trebuia sa-l invit. Categoric! Prietenul meu cel mai bun. 30 de ani de cand nu ne-am mai intalnit. Dumnezeule cum zboara timpul. Si cand te gandesti ca eram nedespartiti! Nimeni nu se putea lauda cu o prietenie ca a noastra. Eram vecini. Am crescut in aceias curte pietruita cu pietre mari, rotunde, printre care cresteau smocuri de iarba si buruieni. Acolo, in spatele pietii, era beciul unde interprindeam adevarate expeditii.  Odata, dupa o ploaie strasnica, acolo era cat pe ce, sa ne inecam.

Noroc de un capac de butoi, pe care ne-am suit, dand din picioare ca disperatii, in chip de vasle, pana ce am ajuns inapoi, cu chiu si vai.  Ti ce spaima!  Si ce papara mi-au tras ai mei, dar ;i ai lui, la fel. De parca se vorbisera parintii nostrii, radeam  a doua zi in clasa.  Macar si jucariile le aveam in  comun. Cei drept nu erau prea multe. Un arc, eu voiam sa-l numesc asa, dar el zicea ca-i prastie toata ziua. O masinuta, un gip militar cu steaua americana, o primise intr-un pachet din America,  unde taca-sau avea o sora si mai era si o sanie, cu care speriam iarna gainile, cand ne ieseau in cale, pe derdelusul de la piata.  Chiar si Latosul,  cainele din curte, era proprietate comuna. Amintirile il asaltau in timp ce se radea
           
-Ah! Firea-r sa fie de lama, iar m-am taiat. Bety, sotia ii stie obiceiul. Intotdeauna ii pune un plasture, langa trusa de ras.  Gandurile, continuau sa alerge revers. Gradinita, scoala, lectii, visuri.  Macar si prima prietena .. Ne-a placut aceiasi fata. Avea maiculita, niste ochi verzi, de te bagau in boala.  Ce era de facut? Ca doar n-o puteam impartii ca pe Latosul. Am tras-o la sorti. Eu am castigat (si-a amintit surazand) Dar n-a tinut mult prietenia. Si apoi, tineri absolventi de liceu,  planurile de viitor, facultatea. Medicina; nici un moment n-au stat la  indoiala. Iar ca studenti, o unica discutie, o unica preocupare. Israelul ..si apoi a venit  despartirea. Dar ce despartire. A simtit in piept, retrezindu-se amintirea durerii de-atunci.  30 de ani,.. cine ar fi crezut?  Eu am plecat, el a terminat facultatea. Cum sa nu-l invite acum, cand El e in tara, mai ales ca nu s-au vazut niciodata?
E adevarat: s-ar mai fi putut intalni. Au mai fost ocazii. Dar  n-a iesit. Totdeauna exista motive, nu poti invinui pe nimeni

Odata, si-a amintit el, sotia era la spital: atunci cu infarctul.  A doua ora, el cu prostata. A fost desigur un ghinion.
-Ar fi putut veni la spital sa te vada, i-au spus cei din familie. Ati fost doar asa buni prieteni.
-Ba, nu s-a putut, a gasit el explicatia. A venit omul la un congres numai pentru cateva zile si apoi mi-a telefonat cum a ajuns. E ocupat! Profesor la Boston nu gluma. Cand vine in Israel, nici nu stie ce sa faca mai intai, asa de repede ii zboara timpul.  I-am si spus odata: Ia-ti si tu o vacanta omule! Pentru astazi insa, mi-a promis ca vine.
           
-Despre ce-o sa vorbim? l-a incercat din nou, indoiala. Amintiri desigur, despre facultate, despre fostii colegi, despre..Acum ca se desirase firul gandurilor, pazit cu atata stasnicie inauntrul inimii, acum cand navalisera prin ochiurile largi ale tesaturii, toate aducerile aminte, nimic nu mai putea opri valul amaraciunii care-l simtea in gat si pe limba. Examenul de stat, ultimul examen,  ultima teza. Suntem doctori. Nu tu anatomie, nu patologie si nici zbirii cu care s-au luptat 6 ani incheiati.  Si-a privit ceasul. Peste o ora o sa pot iscalii orisice hartie cu titlul, Dr. Atunci a intrat pe usa secretarul. Il vede si acum in fata ochilor, inalt, uscativ, cu o chelie in varful capului, rotunda de parca ar fi fost trasa cu compasul. S-a aproiat de catedra si a soptit ceva la urechea profesorului.

 Acesta, a ridicat capul si l-a privit.
-E adevarat ca dumneata ai depus actele pentru plecare in Israel, domnule student? Ridicat in picioare s-a uitat in sala, fara sa inteleaga despre ce este vorba.
-Cum s-a putut afla? De unde? Cine..?
-Ne pare rau, dar trebue sa parasiti sala, sunteti exmatriculat
-Exmatriculat? A intrbat fara sa-si creada urechilor, dupa ultimul examen, dupa ultima teza, in urma unui denunt?  Cine ar fi putut face o asemenea ticalosie? Ah! Cata vreme s-a intrebat, s-a zbatut sa afle, ah, cata vreme l-a durut. Cu timpul a uitat. I s-a schimbat cursul vietii. Israelul ne-a schimbat la toti cursul vietii.
          
N-a mai luat diploma de doctor.. Trebiua de reluat ultimul an, trebuiau bani, trebuia limba. Cine mai are rabdare? Desigur ca a fost si vina lui. Pretexte se gasesc cu duiumul, vointa, mai putin  Daca persevera..dar a clacat. 6 ani  irositi in van. A intrat la spital"ah musmah" adica sora specialista" a zambit el amar, stergandu-si sangele din barba, in locul unde s-a taiat.
-Ei si ce, nu mi-a bine? Si-a continuat inciudat, monologul. Ba nu e rau de loc
Dar El, e profesor la Boston!  El a terminat, nu l-a impiadicat nimeni. A facut si spacializare. Bravo lui! Sa ajungi profesor si inca la Boston, inseamna ca esti cineva. Ce naiba, sunt invidios?  A meritat-o pe deplin. Era bun, era genial, iar eu, ii doresc tot binele.
          
Si-a sters sapunul, si-a taponat fata cu after-shave si a oftat cu naduf. E bine! Pundula a batut de 9 ori cand au navalit pe usa,  prietenii. Au intrat toti odata
-Am venit numai cu doua masini, ca sa le lasam si copiilor una, sa se bucure si ei de vinerea libera. S-au asezat fiecare pe locul obisnuit, continuand sa vorbeasca.
-Aoleu! Si-a amintit unul din ei. Azi avem un invitat de onoare. Unde il asezi?
-Langa sticla de coniac  a adaugat altul. Dupa mine e locul strategic.
-Uite ce inseamna, un musafir de vaza. Priviti aici Remy- Martin veritabil. Si a ridicat sticla de congiac in dreptul luminii. Are o culoare..
-I-a mai lasati prostiile a zambit gazda. O fi ea culoarea frumoasa, dar gustul si parfumul lui e un rai. Hai sa bem. "Le  haim"
-Sa fim sanatosi a inchinat, turnand in pahare lichidul limpede, cu reflexe aurii. Profesorul intarzia.
           
-Las ca vine el, nu-ti fa griji, spuse unul din baieti. Si de nu.. crede-ma pierderea va fi doar a lui, iar noi, in semn de necaz vom termina coniacul. In acel moment s-a auzit soneria. Sobru si elegant, cu un barbison care-i incadra obrazul smead, profesorul a intrat surazator in salon.  Le-a strans mana la toti iar,  pe el, l-a cuprins cu efuziune.
- Ce bine arati!
-Tu vorbesti?  Uita-te la tine. Mai tanar decat te tin minte. Iar barbisonul te schimba complect. Iti vine minunat. Se pierdeau amandoi in complimente, se induiosau, privindu-se
-De fapt te-ai rotunjit putin
-Asta cam asa-i, a recunoscut gazda. Nevasta-mea e de vina. E o bucatareasa excelenta. Ai sa vezi indata ca am dreprtate, dupa  ce vom lua o gustare.