-Ramai cu noi si vei trai la fel de mult ca noi. Noi vom muri dupa ce acesti copaci vor creste mari, se vor usca, vor putrezi si se vor scalda pasarile in pulberea lor.

Feciorul nu s-a lasat convins de cele doua fete si si-a continuat drumul mai departe pana a ajuns la palatul unei zane foarte frumoase, ca soarele era de frumoasa.

-Unde mergi, voinice? il intreba ea.

-Caut izvorul cu apa vietii vesnice.

-Ei, de acum poti spune ca ai ajuns la el, caci eu ii stiu locul si am sa ti-l arat numaidecat, dar trebuie sa imi promiti ca o sa faci intocmai cum te sfatuiesc eu.

Tanarul ii promise si zana il conduse la izvorul cu apa vietii vesnice. Voinicul bau din acea apa si simti ca-i infloreste in piept o vesnica primavara. Imediat simti ca are o viata fara de sfarsit si ca s-a indragostit de zana cea frumoasa. Se pare ca si zana a simtit la fel, pentru ca hotarara sa se casatoresca. Fericirea lor nu avea margini si nici nu observau cum treceau anii. Zana il ruga tot timpul sa nu indrazneasca niciodata sa se apropie de "LACUL DORULUI".

In timpul unei vanatori s-a intamplat ca pasarea impuscata sa cada intr-un lac. Fara sa-si dea sema, flacaul alearga la lac uitandu-se dupa pasare. Dar pe luciul apei cei-i vazura ochii? Chipul mamei si al tatalui, care-l chemau la ei cu  lacrimi in ochi. Din acel moment a inceput sa fie chinuit de dorul de casa. Nimic din ce i-a spus zana nu l-a oprit, chiar daca ea i-a spus, ca de cand sunt impreuna au trecut sute de ani si nu-si va mai gasi parintii.

1	Pagina 2 din 4	3  4