Horoscopul zilei

Taur
(21 Aprilie - 21 Mai)


Chiar daca te-ai obisnuit sa faci aceleasi lucruri in ultimul timp, nu se va intampla o tragedie daca de exemplu vei merge pe jos pana la cumparaturi, sau vei petrece cateva ore in parc, in compania unei lecturi placute!

› vrei zodia ta

Bancul zilei

Bula:- Bunicule,cine a innegrit Marea Neagra?
Bunicul: - Alta intrebare mai interesanta n-ai gasit?
Bula: - Ai dreptate... Atunci, spune-mi cine a omorat Marea Moarta?

› vrei mai mult

Cultura generala

Furnicile pot cara de 10 ori propria greutate. Furnicile lucratoare traiesc intre 1-5 ani pe cand regina traieste chiar si 20 de ani.

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 

In sfarsit, cat s-a balabanit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a ramas; caci intr-o duminica, prin carneleaga, a venit tatul mamei, bunicu-meu David Creanga din Pipirig, la noi si, vazand cearta iscata intre tata si mama din pricina mea, a zis:

— Las', mai Stefane si Smaranduca, nu va mai ingrijiti atata; ca azi e duminica, maine luni si zi de targ, dar marti, de-om ajunge cu sanatate, am sa iau nepotul cu mine si am sa-l duc la Brosteni, cu Dumitru al meu, la profesorul Nicolai Nanu de la scoala lui Balos, si-ti vedea voi ce-a scoate el din baiat; ca de ceilalti baieti ai mei, Vasile si Gheorghe, am ramas tare multumit cat au invatat acolo. De douazeci si mai bine de ani, de cand port vornicia in Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu rabusul. Ce folos ca citesc orice carte bisericeasca; daca nu stii a insemna macar catusi de cat, e greu. Insa de cand mi-au venit baietii de la invatatura, imi tin socoteala ban cu ban si huzuresc de bine; acum zic si eu ca poti duce vornicia pe viata, fara sa te simti. Zau, mare pomana si-a mai facut Alecu Balos cu scoala ceea a lui, cine vrea sa inteleaga! Si, Doamne, peste ce profesor intelept si iscusit a dat! Asa vorbeste de bland si primeste cu bunatate pe fiecare, de ti-i mai mare dragul sa te duci la el! Ferice de parintii care l-au nascut, ca bun suflet de om este, n-am ce zice! Si mai ales pentru noi, taranii munteni, este o mare facere de bine. Cand am venit eu cu tata si cu fratii mei, Petrea si Vasile si Nica, din Ardeal in Pipirig, acum sasezeci de ani trecuti, unde se pomeneau scoli ca a lui Balos in Moldova? Doar la Iasi sa fi fost asa ceva si la Manastirea Neamtului, pe vremea lui mitropolitu Iacob, care era oleaca de cimotie cu noi, de pe Ciubuc Clopotarul de la Manastirea Neamtului, bunicul mane-ta, Smaranda, al carui nume sta scris si astazi pe clopotul bisericii din Pipirig. Ciubuc Clopotarul tot din Ardeal stia putina carte, ca si mine; si apoi a pribegit de-acolo, ca si noi, s-a tras cu bucatele incoace, ca si mos Dediu din Vanatori si alti mocani, din pricina papistasiei mai mult, pe cat stiu eu. Si atat era de cuprins, de s-au umplut muntii: Halauca, Piatra lui Iepure, Barnariul, Cotnarelul si Boampele, pana dincolo peste Patru-Voda, de turmele si tamazlacurile lui. Si se pomeneste ca Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce tragea la odaia lui era primit cu draga inima si ospatat cu indestulare. Si se dusese vestea in toate partile despre bunatatea si bogatia sa. Pana si Voda cic-ar fi tras odata in gazda la Ciubuc, si intrebandu-l cu cine mai tine atata amar de bucate, el ar fi raspuns: "Cu cei slabi de minte si tari de virtute, maria-ta". Atunci Voda nu s-a putut stapani de mirare, spunandnd: "Ia, aista-i om, zic si eu; de-ar fi multi ca dansul in domnia mea, putina lipsa ar duce tara la nevoi!" Si l-a batut Voda cu mana pe umar, zicandu-i: "Mosule, sa stii ca de azi inainte esti omul meu, si la domnie ti-i deschisa usa orisicand."

Si de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omul lui Voda, incat si pana astazi un deal, in partea despre Plotunul, unde era mai mult asezarea lui Ciubuc, se cheama Dealul Omului.

Pe acest deal, Smaranda, am fugit in vremea zaverei, cu ma-ta, cu tine si cu frate-tau Ioan, de frica unei cete de turci, care se batuse chiar atunci cu volintirii la Secu si apoi se indreptara spre Pipirig, dupa jefuit. Iar pe sora-ta Ioana, de grabit ce-am fost, o uitasem acasa, pe prispa, in albiuta. Si ma-ta, cand a dat de copila ca nu-i, a inceput a-si smulge parul din cap si a boci innadusit, zicand: "Vai de mine si de mine, copila mea, au strapuns-o turcii!"

Eu insa m-am suit in varful unui brad si, cum am vazut ca apuca turcii spre Plotunul, m-am azvarlit fara sine pe parul unui cal, am alergat acasa si, cand colo, am gasit copila teafara, insa rasturnata cu albiuta de niste porci, care grohaiau imprejurul ei, cat pe ce sa o rupa. Iar pe la capatul albiutei am gasit cateva rubele puse de turci, se vede, la capul copilei. Atunci am luat copila si, de bucurie, nici nu stiu cand am ajuns cu dansa la ma-ta, in Dealul Omului. Si dupa ce mi-am venit putin in sine, am zis si eu in amaraciune, ca multi inainte de mine: cei care n-au copii nu stiu ce-i necazul. Buna minte mai au unii, in felul acesta, de nu se insoara! Si unul dintrace stia a fost si Ciubuc mocanul, care, neavand femeie, nici copii, ce i-a venit mai tarziu, de evlavia cea multa ce avea, sau din alte imprejurari, a inchinat toata averea sa Manastirii Neamtului, si el s-a calugarit, mai cu toti haidaii lui, facand multe pomeniri cat a fost in viata. Iar astazi petrece in liniste langa zidurile manastirii, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca intru imparatia cereasca! Caci si noi ca maine avem a ne duce acolo! Asa-i ca voi habar n-aveti de toate aceste, de nu v-as fi spus eu? zise bunicul oftand.

— Nu-i rau, mai Stefane, sa stie si baiatul tau oleaca de carte, nu numaidecat pentru popie, cum chiteste Smaranda, ca si popia are multe nacafale, e greu de purtat. Si decat n-a fi cum se cade, mai bine sa nu fie. Dar cartea iti aduce si oarecare mangaiere. Eu, sa nu fi stiut a citi, de mult as fi innebunit, cate am avut pe capul meu. Insa deschid Vietile sfintilor si vad atatea si atatea si zic: "Doamne, multa rabdare ai dat alesilor tai!" Ale noastre sunt flori la ureche pe langa cele ce spune in carti. S-apoi, sa fie cineva de tot bou, inca nu este bine. Din carti culegi multa intelepciune, si, la dreptul vorbind, nu esti numai asa, o vaca de muls pentru fiecare. Baiatul vad ca are tinere de minte si, numai dupa cat a invatat, canta si citeste cat se poate de bine.

De aceste si altele ca aceste a vorbit bunicul David cu mama si cu tata, mai toata noaptea, duminica spre luni si luni spre marti; caci la noi manea cand venea din Pipirig la targ sa-si cumpere cele trebuitoare.

Iar marti dis-dimineata puse tarnitile si desagii pe cai si, legandu-i frumusel cu capastrul: pe cel de-al doilea de coada celui intai, pe cel de-al treilea de coada celui al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui al treilea, cum ii leaga muntenii, a zis:

— Ei, mai Stefane si Smaranduca, mai ramaneti cu sanatate, ca eu m-am dusu-m-am. Hai, nepoate, gata esti?

— Gata, bunicule, haidem, zisei, necajindu-ma cu niste costite de porc afumate si cu niste carnati fripti, ce mi-i pusese mama dinainte.

Si, luandu-mi ramas bun de la parinti, am purces cu bunicul spre Pipirig. Si era un pui de ger in dimineata aceea, de crapau lemnele! Si din sus de Vanatori, cum treceam puntea peste apa Neamtului, bunicul in urma, cu caii de capastru, si eu inainte, mi-au lunecat ciubotele si am cazut in Ozana cat mi ti-i baiatul! Noroc de bunicul! "Si scroambele iestea a voastre is pocite", zise el scotandu-ma repede, murat pana la piele si inghetat hat bine, caci naboise apa in toate partile; si iute mi-a scos ciubotele din picioare, ca se facuse bocna. "Opinca-i buna, saraca! iti sede piciorul hodinit, si la ger huzuresti cu dansa". Si pana a vorbit aceste, eram si invelit intr-o sarica ghitoasa de Casina, bagat intr-o desaga pe cal, purces pe drum, si hai la Pipirig. Si cand m-a vazut bunica in ce hal ma aflam, ghemuit in desaga, ca un pui de bogdaproste, cat pe ce sa se prapadeasca plangand. Inca n-am vazut asa femeie, sa planga de toate cele: era miloasa din cale-afara. Carne de vita nu manca in viata, tot din asta pricina; si cand se ducea sarbatoarea la biserica, bocea toti mortii din tintirim, fie ruda, fie strain, fara deosebire. Bunicul insa era asezat la mintea lui, isi cauta de trebi cum stia el si lasa pe bunica intr-ale sale, ca un cap de femeie ce se gasea.


— Oi, Doamne, Davide, cum nu te mai astamperi; de ce-ai scos baiatul din casa pe vremea asta?

— Ca sa te miri tu, Nastasie, zise bunicul, scotand o piele de porc salbatic din camara si croind cate-o pereche de opinci pentru Dumitru si pentru mine; apoi le-a ingruzit frumos si a petrecut cate-o pereche de ata neagra de par de cal prin cele nojite.

Si a treia zi dupa asta, dandu-ne schimburi si cate doua perechi de obiele de suman alb, ne-am incaltat cu opincile binisor si, sarutand mana bunicai, am luat-o prin Boboiesti, iar cu bunicul si cu Dumitru, fratele mamei cel mai mic, si suind pe la fundul Halaucii, am ajuns dupa un tarziu in Farcasa, unde ne-a fost si masul, impreuna cu parintele Dumitru de la Paraul Carjei, care avea o gusa la gat cat o plosca de cele mari si garaia dintr-insa ca dintr-un cimpoi, de n-am putut inchide ochii de raul sau mai toata noaptea. Nu era vinovat bietul preot, si, dupa cum spunea si el, e mai rau de cei ce au gusa in cap decat de cei ce o poarta pe din afara...

A doua zi am purces din Farcasa pe la Borca spre Paraul Carjei si Cotargas, pana ce am ajuns si la Brosteni. Si dupa ce ne-a asezat bunicul in gazda, cu toata cheltuiala lui, la una Irinuca, apoi ne-a dus pe la profesor si pe la biserica, de ne-a inchinat pe la icoane, si pe urma ne-a lasat cu sanatate si s-a intors acasa, trimitandu-ne din cand in cand cele trebuitoare.

Si satul Brostenii fiind imprastiat, mai ca toate satele de la munte, nu se rusinau lupul si ursul a se arata ziua-miazamare prin el; o casa ici, sub tiharaia asta, alta dincolo de Bistrita, sub alta tiharaie, ma rog, unde i-a venit omului indemana sa si-o faca. Si Irinuca avea o cocioaba veche de barne, cu ferestrele cat palma, acoperita cu scanduri, ingradita cu razlogi de brad si asezata chiar sub munte, pe malul stang al Bistritei, aproape de pod. Irinuca era o femeie nici tanara, nici tocmai batrana; avea barbat, si o fata balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa. Noroc numai ca de luni dimineata si pana sambata seara n-o mai vedeai; se ducea cu tata-sau in munte, la facut ferestrea, si lucra toata saptamana ca un barbat pentru nimica toata; doi oameni cu doi boi, la vreme de iarna, abia isi puteau scoate mamaliga. Ba la multi se intampla de veneau sambata noaptea cate cu un picior frant sau cu boii stalciti, si aceasta le era castig pe deasupra.

Cocioaba de pe malul stang al Bistritei, barbatul, fata si boii din padure, un tap si doua capre slabe si raioase, ce dormeau pururea in tinda, era toata averea Irinucai. Dar si asta-i o avere, cand e omul sanatos. Insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre.

Noi, cum a plecat bunicul, a doua zi ne-am dus la scoala; si vazand profesorul ca purtam plete, a poruncit unuia dintre scolari sa ne tunda. Cand am auzit noi una ca asta, am inceput a plange cu zece randuri de lacrimi si a ne ruga de toti Dumnezeii sa nu ne sluteasca. Dar ti-ai gasit; profesorul a stat langa noi, pana ce ne-a tuns chilug. Apoi ne-a pus in rand cu ceilalti scolari si ne-a dat de invatat, dupa puterea noastra, intre una-alta, si "Ingerul a strigat", pe dinafara.

Si am dus-o noi asa pana pe la Mezii-Paresii. Si unde nu ne trezim intr-o buna dimineata plini ciucuri de raie capreasca de la caprele Irinucai! Ei, ei! ce-i de facut? Dascalul nu ne mai primea in scoala, Irinuca nu ne putea vindeca, pe bunicul n-avea cine-l instiinta, merindele erau pe sfarsit, rau de noi!

Nu stiu cum se intampla, ca, aproape de Buna-vestire, unde nu da o caldura ca aceea, si se topeste omatul, si curg paraiele, si se umfla Bistrita din mal in mal, de cat pe ce sa ia casa Irinucai. Si noi, pe caldurile celea, ne ungeam cu lesie tulbure, sedeam afara la soare cu pielea goala, pana se usca cenusa pe noi, si apoi ne bagam in Bistrita de ne scaldam. Asa ne invatase o baba sa facem, ca sa ne treaca de raie. Va puteti inchipui ce va sa zica a te scalda in Bistrita, la Brosteni, de doua ori pe zi, tocmai in postul cel mare! Si nici tu junghi, nici tu friguri, nici alta boala nu s-a lipit de noi, dar nici de raie n-am scapat. Vorba ceea: "Se tine ca raia de om".

Intr-o zi, fiind Irinuca dusa in sat si avand obicei a sedea uitata, ca fata vatamanului, noi n-avem ce lucra? Ne suim pe munte, la deal de casa ei, cate c-o bucata de razlog in mana, si cum curgeau paraiele grozav, mai ales unul alb cum ii laptele, ne pune dracul de urnim o stanca din locul ei, care era numai intinata, si unde nu porneste stanca la vale, saltand tot mai sus de un stat de om; si trece prin gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre, si se duce drept in Bistrita, de clocotea apa! Asta era in sambata lui Lazar, pe la amiaza. Ei, ei! ce-i de facut? Gardul si casa femeii daramate la pamant, o capra rupta in bucati, nu-i lucru de saga. Uitasem acum si raie si tot de spaima.

— Strange repede ce mai ai, pana cand nu vine baba, si hai sa fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile, in Borca, zise Dumitru, caci plutele incepura a umbla.

Insfacam noi te miri ce mai aveam, ne ducem degraba la pluta, si plutasii, de cuvant, si pornesc. Ce-a fi zis Irinuca, in urma noastra, ce n-a fi zis, nu stiu; dar stiu atata, ca eram cu gheata-n spate, de frica, pan-am ajuns la Borca, unde ne-a fost si masul. Iar a doua zi, in duminica de Florii, disdiminea ta am plecat din Borca pe Plaiul-Batran, impreuna cu doi plaiesi calari, spre Pipirig. Era o zi frumoasa in duminica aceea, si plaiesii spuneau ca n-au mai apucat asa primavara devreme de cand is ei.

Eu cu Dumitru insa o duceam intr-un cantec, strangand viorele si toporasi de pe langa plai, si mergeam tot zburdand si harjonindu-ne, de parca nu eram noi raiosii din Brosteni, care facusem atata bucurie la casa Irinucai. Si mergand noi tot asa, cam pe la amiaza, deodata s-a schimbat vremea cea frumoasa intr-o vijelie cumplita, sa rastoarne brazii la pamant, nu altaceva! Pesemne baba Dochia nu-si lepadase toate cojoacele. Incepe a bura, apoi o intoarce in lapovita, pe urma o da in frig si ninsoare cumsecade si, intr-un buc, ne astupa drumul de nu stiai incotro sa mergi. Si tot ninsoare si pacla pana la pamant, de nu se vedea om pe om alature fiind.

— Asa-i ca s-a deocheat vremea? zise unul dintre plaiesi oftand. Ma miram eu sa fi mancat lupul iarna asta asa de in pripa. De pe la Intarcatori am prapadit drumul. De-acum s-o luam de-a chioara, si unde ne-a fi scris, acolo vom iesi.

— I-auziti glasul unui cucos, zise celalalt plaies. Haideti sa apucam intr-acolo si poate sa iesim in sat undeva.

Si ne coboram noi, si ne tot coboram, cu mare greutate, pe niste povarnisuri primejdioase, si ne incurcam printre ciritei de brad, si caii lunecau si se duceau de-a rostogolul, si eu cu Dumitru mergeam zgribuliti si plangeam in pumni de frig; si plaiesii numai icneau si-si muscau buzele de necaz; si omatul se pusese pe une locuri pana la brau, si incepuse a innopta cand am ajuns intr-o fundatura de munti, unde se auzea rasunand glasul unui parauas ce venea, ca si noi, din deal in vale, pravalindu-se si izbindu-se de cele stanci fara vointa sa... Numai atata, ca el a trecut mai departe in drumul sau, iar noi am stat pe loc si am pus-o de mamaliga, fara apa.

— Ei, mai baieti, ia amu trageti la aghioase, zise un plaies, scaparand si dand foc unui brad.

— Ce ti-i scris in frunte ti-i pus; chef si voie buna, zise celalalt scotand o hrinca inghetata din desagi, parpalind-o pe jaratic si dandu-ne si noua cate-o harchina.

Si asa luneca hrinca aceea de usor pe gat, parca era unsa cu unt! Dupa ce ne-am pus bine-rau gura la cale, ne-am covrigit imprejurul focului; si deasupra ninsoare, dedesubt udeala; pe-o parte inghetai, pe una te frigeai, ca la vremea si locul acela. Si tot chinuindu-ne asa, era sa ne pasca alt pacat: cat pe ce sa ne toropeasca bradul aprins, de nu baga de seama unul dintre plaiesi. Pesemne blestemul Irinucai ne ajunsese.

In sfarsit, se face ziua si, dupa ce ne spalam cu omat si ne inchinam dupa obiceiul crestinesc, apoi pornim cu plaiesii la deal, pe unde ne coborasem. Ninsoarea mai incetase, si dupa multa truda am gasit drumul; si hai, hai! hai, hai! catre seara am ajuns la bunicul David din Pipirig. Si cand ne-a vazut bunica, de bucurie a si tras un bocet.

— David al meu are de gand sa ma bage de vie in mormant, cu apucaturile lui, cum vad eu. Inca ce rana-i pe dansii, sarmanii baieti! Cum i-a mancat raia prin straini, mititeii!

Si dupa ce ne-a cainat si ne-a plans bunica, dupa obiceiul ei, si dupa ce ne-a dat demancare tot ce avea mai bun si ne-a indopat bine, degraba s-a dus in camara, a scos un ulcior cu dohot de mesteacan, ne-a uns peste tot trupul din crestet pana in talpi si apoi ne-a culcat pe cuptor la caldura. Si tot asa ne-a uns de cate doua-trei ori pe zi cu noapte, pana ce in VinereaSeac a ne-am trezit vindecati tafta. Dar pana atunci a venit si veste de la Brosteni despre stricaciunea ce facusem, si bunicul, fara vorba, a multumit pe Irinuca cu patru galbeni.

Apoi, in Sambata Pastilor, m-a trimis la parinti acasa la Humulesti. Si in ziua de Pasti am tras un "Ingerul a strigat" la biserica, de au ramas toti oamenii cu gurile cascate la mine. Si mamei ii venea sa ma inghita de bucurie. Si parintele Ioan m-a pus la masa cu dansul, si Smarandita a ciocnit o multime de oua rosii cu mine. Si bucurie peste bucurie venea pe capul meu. Iar la Invierea a doua nu mi-a mai mers asa de bine, caci toate fetele din sat, venind la biserica si unele din ele fiind mai dracoase, cum au dat cu ochii de mine, le-a si bufnit rasul, si au inceput a-mi zice: "Tunsul felegunsul, tunsul felegunsul, cainii dupa dansul!"