Horoscopul zilei

Capricorn
(21 Decembrie - 19 Ianuarie)


Sanatate
Bani
Dragoste

› vrei zodia ta

Bancul zilei

Nimeni si Prost merg la mare. Nimeni se ineaca iar Prost suna la salvare:
-Alo alo! S-a inecat Nimeni!!!!!!!!!!
-Ba tu esti prost?
-Da de unde ma cunoasteti?

› vrei mai mult

Cultura generala

In anul 1915 George Enescu organizeaza primul concurs de compozitie in cadrul caruia muzicianul oferea castigatorilor sume de bani din venituri proprii precum si sanse in interpretarea pieselor.

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 

Floarea iubirii  

A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o data o fata de imparat frumoasa si gingasa ca o floare. Poate tocmai de aceasta parintii sai o numisera Florentina. Si mai era ceva, in ziua in care o nascuse, moasa ii spusese imparatesei, au inflorit toate florile din gradina. De mica printesa Florentina arata ca isi merita numele, jucandu-se tot timpul prin gradina castelului, vorbind si glumind cu florile si copacii.

Pe masura ce crestea, in loc sa se ocupe cu cele impartesti, ea incepu sa stea tot mai mult in gradina, lucrand cot la cot cu gradinarii; nici macar de invatat nu prea voia decat daca profesorii se duceau dupa ea in gradina. Vazand acestea, imparatul si imparateasa, zambindu-si cu subanteles (vezi ce copil bun si iubitor de frumos avem!), dara porunca sa i se construiasca fiicei lor in mijlocul gradinii un foisor in care sa-si petreaca viata pana cand va veni vremea sa se marite. Vezi, draga Doamne, era singurul lor copil si nu-l puteau supara pentru nimic in lume. Astfel ca printesa fara cel mai mic efort de convingere a parintilor sai se muta in gradina cu totul si incepu sa-si reverse dragostea nemasurata asupra florilor din jurul ei. Interesul ei pentru flori deveni cunoscut in toata imparatia si chiar si in afara hotarelor ei, astfel ca, pentru a intra in gratiile parintilor si mai ales a tinerei fete, care mai de care, de la printi la oameni de rand incepura sa-i trimita la curte cele mai frumoase si nemaivazute pana atunci flori. In cativa ani printesa ajunse sa aiba toate florile pamantului. In fiecare dimineata, printesa de cum se trezea alerga in gradina pentru a-si saluta vechile si noile prietene, povestindu-le ce visase. Incetul cu incetul inceta sa mai vorbeasca cu parintii sai, cu slujitorii, iar pe dadaca ei o trimisese inapoi la palat de indata ce putu sa se descurce singura.

Animalelor nu le permise sa se apropie de gradina de teama sa nu o strice, iar pasarile erau gonite de slujitori in permanenta din acelasi motiv. Numai insectele erau admise, dar aceasta numai pentru ca erau necesare polenizarii. Pe masura ce trecea timpul frumusetea printesei disparea; avea aceleasi trasaturi, dar caldura din ochi disparuse treptat. De altfel, cu timpul inceta sa mai viseze noaptea, ba chiar nici ziua nu se mai gandea decat la cum ar putea sa dobandeasca o noua floare, imperechindu-le intre ele pe cele pe care le avea.

Apoi incepu sa nu-i mai placa nimic, tristetea o invalui treptat, iar florile incepura sa-si piarda frumusetea. Parca totul era de carton - frumos colorat, dar fara miros si fara sentimente. Intr-o dimineata, cand se trezi ca de obicei si se duse in balcon sa isi verifice florile, ramase pentru o clipa incremenita, necrezandu-si ochilor, apoi o lua la fuga palida la fata si tipand cat o tinea gura:
- Ridica-te, ridica-te, ai sa le omori! In mijlocul florilor dormea cineva. Fosnind bland, florile se trasera in laturi si lasara sa se vada un batran calugar, care deschise ochii si netezindu-si lin straiul si parul se ridica catre fata si ii spuse:
- Buna dimineata, fata frumoasa! Sa multumim Bunului Dumnezeu pentru noaptea care a trecut si pentru ziua care va sa vina! Cum creste floarea iubirii, Florentina ramase pe loc la marginea rasadurilor; nu mai auzise o voce de om de atata timp; slujitorii care goneau pasarile nu-i adresau nici un cuvant caci nu se cuvenea, iar cu timpul pentru ca pasarile invatasera sa ocoleasca locul se retrasesera la castel cu alte treburi. Nici nu-si daduse seama cat timp trecuse. Si apoi mai erau ochii preotului - albastri si clari, calzi si putin aspri totodata. Privind in ei o napadira o multime de ganduri: cum a reusit sa ajunga acest om aici, unde nici macar un animal nu poate ajunge, apoi i se facu dor de parintii ei, de dadaca, de pasari si animale. Apoi o cuprinse rusinea - toate erau ale lui Dumnezeu si ea il uitase cu totul, rugaciunile invatate cand era mica fusesera date uitarii cu desavarsire. Frumusetea florilor - acum statea si se gandea daca chiar meritase - parca ii luase mintile. Ca si cand nu ar fi observat zbuciumul sufletului fetei, batranul continua unduitor si bland:

- Frumoasa gradina! Frumoase flori! Pacat ca nu se poate bucura nimeni de ea! Dar si mai pacat ca este incompleta! Sunt sigur ca ii lipseste o floare, as putea spune ca este chiar regina lor! Florentina ramase muta in continuare. Brusc revenise la stare de dinainte - grija deosebita pentru florile ei; va sa zica eforturile ii erau apreciate, florile ei erau cele mai frumoase. Apoi ingheta. Cum sa-i lipseasca o floare; va sa zica gradinarii o mintisera?! Si tocmai regina - va sa zica cea mai frumoasa? O sa porunceasca sa li se taie capul! Cum indraznisera? De asta data furia puse stapanire pe ea si ochii incepura sa-i scapere schimonosindu-i trasaturile. O lacrima ii tasni din ochi si nu spuse decat:
- Unde?! Calugarul continua sa o priveasca si zambi catre ea. O unda de iubire fu transmisa spre fata si persista pana cand furia acesteia disparu.
- Nici unul dintre gradinarii sau slujitorii tai nu ti-ar fi put-o aduce! Trebuie sa o gasesti singura si sa o sadesti in gradina ta! Nimeni nu poate face asta in locul tau! Ce ciudat, calugarul ii citise gandurile si ii raspunsese la intrebare.

Pacea o cuprinse si realiza ca aceasta era lipsa pe care o resimtea, care o facuse sa devina atat de trista.
- Calugarule, daca stii unde o pot gasi, spune-mi imediat! Voi poruncii slujitorilor tatalui mei sa mearga intr-un suflet sa o aduca!
- Fetita draga, se vede treaba ca nu m-ai ascultat cu atentie si mai ales ca nu ai inteles! Tu trebuie sa mergi in cautarea ei! Daca vrei as putea sa te insotesc o vreme. Apoi scoase dintr-o traisa care aparu de niciunde o rochie alba, simpla, de lana, o curelusa din piele de miel si o pereche de opinci.
- Acestea-ti vor fi suficiente pentru drum, cat pentru restul sa ne lasam in Voia Domnului! Daca te-ai hotarat ar fi bine sa o pornim, caci este cale lunga de batut si nu este vreme de stat. Era mai mult decat putea asculta! Singura?! Si cu straiele astea? Dadu sa tipe la calugar, dar cand ochii ei ii intalnira pe ai lui, albastrul acela parca se largi in toata zarea si ii dadu o putere nebanuita.