|
|
|
|
 |
| |
A FOST ODATA un imparat si o imparateasa si aveau o fata tare frumoasa. Dar ea nu voia sa se marite, ci numai voia sa-ai faca un barbat din zahar. S-a apucat deci de si-a cumparat zahar, 1-a faramitat maruntel, 1-a cernut ea singura si nu voia sa lase pe nimeni sa puna mana. L-a framantat bine, bine; si a inchipuit un barbat foarte frumos, asa cum ai 1-a dorit. Dupa aceea a inceput sa-i dea din sufletul ei grai si viata si sa-l faca om. Barbatul a inceput sa capete culoare si grai. Indata, fata a alergat la parinti si le-a spus ca barbatul ei cel din zahar a inviat, si i-a rugat sa se gateasca de nunta. In lumea intreaga s-a auzit numaidecat ca omul cel plasmuit din zahar graieste si ca are sa fie nunta mare; si a alergat o lume intreaga, sa vada acea minune. Muzica apoi, cantari si veselie mare; si s-a facut nunta si duceau un trai fericit in stralucire.
Si in toate imparatiile s-a dus vestea ca un chip facut din zahar s-a facut om si a inviat si a luat de nevasta pe cutare fata de imparat. Dar alta fata de imparat, cum a auzit una ca asta, s-a indragostit de el, fara sa-l vada, de era sa moara. O tinea intr-una: ,,Ori il iau de barbat, ori o sa mor". Parintii ii spuneau: ,,Cum sa-l iei, de vreme ce este insurat ?". Dar ea nu voia sa stie de nimic; numai s-a inchis in camera ei, nici nu bea, nici nu manca, nici nu dormea, ci se usca. Oricine poate sa-si inchipuie: ce durere pe bietii ei parinti; caci erau batrani si alt copil nu aveau.
Atunci imparatul a hotarat sa tina sfat. A chemat pe toti inteleptii imparatiei, ca sa ia o hotarare. Unul din ei spune imparatului, ca se bizuie sa ia o corabie, sa poarte daruri multe cu el si sa mearga la Fat-Frumos din zahar, sa-i dea o masa pe corabie, si, cand va sta la masa, sa dea drumul corabiei si sa fuga cu el. Toti au gasit planul lui bun. Ca sa nu piarda vreme, a doua zi pregatesc corabia, iau daruri multe si pornesc la drum sa gaseasca pe Fat-Frumos din zahar.
A ajuns deci corabia acolo, au oprit-o, au iesit trimisii cu darurile si s-au dus la palat. Darurile le-au dat lui Fat-Frumos din zahar, iar la masa 1-au poftit pe imparatul si imparateasa, ca sa nu le priceapa planul. Dar batranul n-a voit si a zis:
- Eu sunt batran; las sa mearga ginerele! Fat-Frumos din zahar insa a mers sa intrebe pe nevasta-sa, daca sa mearga la masa pe corabie. Si ea n-a voit sa-l lase, ci-i spunea mereu:
- Nu te las!
Totusi parintii i-au spus:
- Asa nu se poate; de vreme ce ne-au adus atatea daruri, cade-se sa mearga la masa: si doar vine inapoi. Si asa s-au hotarat sa mearga, dar sa nu intarzie mult. Si s-a dus. Dar cum a intrat in corabie si a inceput sa stea la masa, corabia a si pornit in graba mare, fara sa bage cineva de seama. La masa au inceput sa povesteasca fel de fel de povesti si Fat-Frumos din zahar le asculta cu mare placere. Iar cand a ispravit cu masa si cu povesti1e, s-a ridicat si le-a multumit; si a dat sa se intoarca la palatul sau. Dar aceia ii spun:
- E cu neputinta sa pleci, maria ta; sa mergem sa te vada imparatul nostru si de indata o sa te ducem inapoi! Iar acela a inceput sa planga, sa se zbuciume, sa se zvarle in mare, nu altceva. Ei insa ii spuneau :
- Ai putina rabdare, maine te ducem indata inapoi! In sfarsit, corabia ajunge la locul ei; opresc, se dau jos si-l vestesc pe imparatul lor ca 1-au adus pe Fat-Frumos din zahar. Puteti sa va inchipuiti ce bucurie pe capul fetei de imparat cand a auzit ca i-au adus pe Fat-Frumos din zahar! Acela, de necaz, s-a imbolnavit, dar fata de imparat il mangaia:
- Fa-te bine si eu insami am sa merg sa te duc la nevasta-ta! Si incolo incoace, a apucat de l-a linistit; apoi, zi dupa zi, el s-a obisnuit pe acele tarmuri si n-a mai plecat.
Nevasta lui Fat-Frumos din zahar, nenorocita de ea, statea la fereastra si-1 astepta sa se intoarca de la masa. Si cand deodata a vazut corabia plecand, a inceput sa tipe si a spus catre parintii ei:
- Trebuie sa plec, sa merg sa-1 caut; eu fara el nu pot trai! Parintii au incercat sa o mangaie si-i spuneau:
- Linisteste-te, draga mea, sezi, ca trimitem oameni ca sa-l caute. Ea insa n-a vrut sa asculte de nimeni, ci numai si-a luat cu dansa trei randuri de rochii de aur: o rochie, cerul cu stelele; cealalta, campul cu florile; si a treia, marea cu pestii de aur. S-a imbracat calugarita, si-a strans parul in varful capului, si-a pus camilafca in cap, si-a luat in desagi rochiile de aur, metaniile si toiagul in mana si a spus catre parinti sa nu se supere, ca ea dupa putina vreme se va intoarce impreuna cu Fat-Frumos din zahar, numai ii roaga sa-i faca un bine si sa-i dea o corabie, care sa asculte de dansa. I-au dat corabia. Ea i-a sarutat si au plans, au plans si pana la urma s-au despartit.
Si a inceput sa umble din loc in loc, si se cobora din corabie si intreba pe ici pe colo, sa afle ceva despre barbatul ei. Deodata, intr-un loc, vede multa lume adunata si intreaba:
- Ce e lumea aceasta? De ce alearga?
- Trece pe aici Fat-Frumos din zahar, astazi se implineste anul de cand fata noastra de imparat 1-a adus la noi.
Cum a auzit una ca asta, s-a dus si ea si s-a oprit la o parte, ca sa-l vada cand are sa treaca pe acolo. De indata ce l-a zarit, s-a intors la corabie, isi ia cu dansa o rochie, cerul cu stelele, o pune inauntru in desagi si porunceste carmaciului sa fie gata de plecare cand ii va spune; intr-o clipa sa poata pleca. Apoi iese din corabie si se duce de-a dreptul la palat si s-a rugat sa o primeasca, deoarece n-are unde sa ramana, si ea are sa le faca orice slujba vor voi, caci e straina si in partea locului nu cunoaste pe nimeni. I-au raspuns:
- Asteapta, saraca de tine, sa se intoarca imparateasa! N-avem nici un locsor de slujba, dar ea poate sa te ia, noi insa nu te putem lua. In clipa cand ii spuneau aceasta, iata ca se intorc cu totii la palat. Si ea a stat intr-un ungher in palat, asa ca imparateasa sa o poata zari.
De indata ce imparateasa a vazut-o, i-a spus:
- Ce cauti aici?
- Sunt o biata calugarita straina si am venit sa ma primiti in slujba; si orice-mi veti da de lucru, voi face. Imparateasa ii spune:
- Nu avem loc de slujba! Dar fiindca esti straina, te primesc si-ti voi da ceva de lucru. Si a pus-o sa pazeasca gastele. Si asa a trecut catva timp, cand intr-o seara ia ea si se imbraca in rochia cerul cu stelele. O slujnica o zareste si:
- Ce rochie e aceasta? E a ta?
- Fireste ca e a mea!
- Ce vrei sa-ti dea imparateasa, ca sa i-o dai?
- Nu vreau nimic! Dar fiindca imparatul e asa de frumos, sa ma lase sa stau o seara cu el si i-o dau. Atunci slujnica merge sus la imparateasa si-i spune:
- Ah, maria ta, calugarita ceea ce am luat-o inslujba, are o rochie frumoasa, cerul cu stelele; si daca ti-ar da-o sa te imbraci cu ea, ai sa fii asa de frumoasa, ca imparatul te va avea si mai draga de cum te are acuma.
- Si ce rochie e aceea, de sa ma faca asa de frumoasa?!
- Una e sa ti-o spun eu, si alta e sa o vezi insati cu ochii! Nici o rochie nu ai ca aceea!
- Aa, mergi de-i spune, daca o vinde; si ce vrea,ca sa i-o cumpar.
- Asta pot sa ti-o spun! Nu vrea sa o vanda. Spune: ma intorc in manastire si parale nu-mi trebuie!
- Aaa, bine! dar ce vrea, ca sa mi-o dea, daca nu vrea bani ? Ce o sa faca ea cu dansa, de vreme ce este calugarita?
- Stii ce vrea? Mi-a spus sa o lasi sa stea o seara cu imparatul, ca doar e asa de frumos.!
- Cum se poate una ca asta? Dar ma duc sa intreb pe dadaca mea, sa vedem ce-mi va spune si ea. Si ce-mi va spune, aceea am sa fac.
Se duce la dadaca sa si-i spune:
- Iacata, asa si asa, este o calugarita si are o rochie tare frumoasa si nu vrea sa mi-o dea. I-am dat bani si nu vrea, decat numai pe imparatul pentru o singura seara. Atunci dadaca i-a spus:
- De vreme ce ti-ai pus in gand sa ai numaidecat rochia aceea, sa punem imparatului ceva in vin, sa adoarma si sa n-o vada. Si cand va dormi adanc, sa-i spunem atunci si aceleia sa vina sa stea cu ei toata noaptea. Si asa s-a si intamplat. Spre sfarsitul mesei, i-au turnat in vin o bautura si indata a si adormit. Au pus deci slujnicele de l-au dus si l-au asezat in patul lui; dupa aceea au strigat-o pe calugarita si i-au spus:
- Mergi sus in camera imparatului sa ramai cu el! Dar aceea, cum a ramas singura cu Fat-Frumos din zahar, a inceput sa planga si sa-i spuna nenorocirea ei; l-a ridicat in sus si-i spunea intr-una:
- Nu-ti aduci aminte ca eu te-am facut om si ti-am dat viata si acuma tu m-ai lasat; si eu am venit si am intrat slujnica, numai si numai sa te pot vedea?! Dar acela nici habar nu avea ce e cu el, de mai traieste sau e mort. Si s-a facut ziua si ea cobori din iatac si i-a dat rochia imparatesei. Alta zi, s-a imbracat cu cealalta rochie de aur, campul cu florile; si iarasi a zarit-o slujnica aceea si i-a spus:
- Ce rochie e aceasta, ca e mult mai frumoasa decat cea dintai?! I-o dai si pe asta imparatesei? Ce ai sa faci tu cu ea?!
- Da, am sa i-o dau. Sa-1 mai vad o data pe imparatul si i-o dau. Atunci, ea se duce la imparateasa si-i spune:
- Maria ta, ce rochie stralucita are iarasi ca1ugarita ceea! Si i-am spus ca sa ti-o dea, si mi-a spus s-o lasi iarasi cu imparatul si ti-o da.
Imparateasa a hohotit a rade:
- Sa vina deseara iarasi si o las!
Atunci iarasi, la masa, in cel din urma pahar, i-a turnat imparatului o bautura si a adormit indata; si slujnicele l-au luat si l-au asezat in pat; si i-au spus aceleia ca sa vina. De asta data a plans si mai mult si mereu ii spunea:
- Nu vrei sa te scoli, ca doar eu te-am facut om din zahar. Nu vrei sa te scoli, ca sa-ti spun durerea mea? Si-i spune, si-i spune multe, si-si frange mainile pana in zori, dar acela nici habar nu avea.
Atunci, deznadajduita, se da jos in camera ei si da imparatesei si rochia a doua. Nu i-a mai ramas decat marea cu pestii de aur, in care ochii pestilor erau tot numai diamante.
Pe imparat insa, tare i1 avea drag feciorul celui dintai sfetnic imparatesc; si noaptea dormea in camera de alaturea de camera imparatului si auzea totul ce se graieste si plansetele ce au fost. Dimineata, cand s-a sculat, spune imparatului:
- Maria ta, sa traiesti intru multi ani; am sa-ti spun ceva, dar sa mergem undeva mai la o parte, caci aici poate sa ne auda cineva. Si asa 1-a luat si au mers afara intr-un loc mai la o parte si i-a spus:
- Este aici, si doua zile in rand a .venit la tine o femeie tanara, caci glasul ei e foarte dulce si-ti spune ,,Nu te trezesti, iubitul meu de zahar?! Nu vrei sa ma auzi, nu-ti pare rau de mine, care am suferit atatea pentru tine pana sa te fac om?! Caci tari si mari am umblat si m-am chinuit, numai si numai sa te vad, si acum, cand te-am gasit, nu vrei sa-mi graiesti? Nu-ti e mila de mine?" Si multe altele ti le-a mai spus; si plangea ai glasul ei era asa de plin de durere, ca si eu din camera mea am plans. Atunci imparatul s-a mirat mult si a spus:
- Cum de nu am auzit-o eu, nenorocitul de mine, ca mai bine n-as mai trai?!
- Doamne fereste, maria ta! Ca iti pun in vin o bautura, de dormi adanc si nu poti auzi! Dar stii ce sa faci? La masa sa nu mai bei vinul, ci in san sa ai un burete si sa-ti torni vinul in barba cu bagare de seama, si sa te faci ca ai adormit, ca sa nu se bage nimic de seama.
Imparatul i-a multumit si i-a spus:
- De acu' inainte am sa te am ca pe un frate si nu ca sfetnicul cel dintai. Apoi au plecat si fiecare a mers in camera lui.
Iar calugarita si-a zis in gandul ei: ,,Sa-l mai vad o data, chiar daca nu ma va auzi!..." Si apoi s-a imbracat si cu cea din urma rochie, marea cu pestii de aur. Slujnica iar a mers ai a vazut-o:
- Aa, ii spune, ce rochie e asta iarasi? Dar stii ca asta e frumoasa!"
- Alta nu mai am; iar daca imparateasa vrea sa ma mai lase o data la imparatul, i-o dau si pe asta. Atunci slujnica s-a dus 1a imparateasa si i-a spus:
- Ah, maria ta, ce sa-ti mai spun? O rochie si mai frumoasa are calugarita ceea. Rochia e marea cu pestii de aur si ochii pestilor numai diamante.
- Da' unde naiba a gasit ea rochiile astea?!
- Le are de la mama ei si spune ca nu mai are alta de dat; sa ramana si asta-seara cu imparatul si dupa aceea ti-o da si pe asta; si apoi pleaca. Atunci imparateasa i-a spus:
- Bine, spune-i sa vina deseara! Dar, neroada mai e; ce bucurie are ea, de vreme ce el n-o vede?
S-a dus slujnica la calugarita si-i spune sa fie gata deseara, ca sa ramana cu imparatul si sa-i dea rochia ceea si sa plece cu bine. Fat-Frumos din zahar a mers la cina si iarasi i-au pus in vin bautura adormitoare. El insa s-a facut ca-l bea, dar l-a varsat in san, unde avea burete, si apoi s-a facut ca adoarme si a cazut jos. Atunci imparateasa a spus:
- Luati-1 acuma si duceti-l in iatacul lui si spuneti-i calugaritei sa vina sa stea cu el.
Imparatul le-a auzit toate, dar n-a zis nimic. Indata dupa aceea a venit sus si calugarita si a inceput iarasi sa spuna ca e cea din urma seara cand il vede, ca isi ia lumea in cap si pleaca; si ca nenorocitii ei de parinti in zadar vor astepta-o, ca ea se va arunca in mare, deoarece fara el nu poate sa traiasca...Si multe altele de acestea i le-a spus, incat a inceput si el sa planga si s-a sculat si i-a spus:
- Cine-mi esti tu, daca nu iubita mea sotie?!
- Si si-au povestit nenorocirea lor si s-au inteles a doua zi sa fuga. Fata de imparat i-a spus ca are la malul marii o corabie si ca panzele de la corabie sunt galbui.
- Eu am sa ma urc in corabie si tu sa faci fel si chip sa vii ca sa fugim.
I-a dat apoi sfatul sa se prefaca mai departe ca doarme, ca ea se duce jos in camera ei. S-a sculat si a mers jos in camera ei, s-a imbracat in zdrentele ei, a dat rochia marea cu pestii de aur, s-a ridicat si a plecat si a intrat inauntru in corabie. A desfacu panzele si a inceput sa-1 astepte. Iar imparatul s-a sculat dis-dimineata si s-a gandit sa-si vada prietenul, pe feciorul celui dintai sfetnic imparatesc. I-a spus ca aceea care plangea si se tanguia era nevasta lui, care 1-a plasmuit din zahar si l-a facut om si i-a dat viata si grai, si ca el cauta acum fel si chip sa fuga, si daca vrea sa vina si dansul cu el. Acela insa i-a spus:
- Acuma nu pot sa plec, caci ramane tatal meu, si au sa-l ucida, dar cu timpul am sa merg sa te vad.
Atunci si-a luat ramas bun de la prieten, i-a spus in ce parte vine imparatia lui si s-a ridicat si a plecat. Dis-dimineata, inainte inca de a se fi trezit stapana, a mers si si-a gasit nevasta in corabia care era gata de plecare intinse. Si au luat-o la drum.
Corabia a ajuns acasa; si vad palatul tot cernit, caci trecuse anul de cand a plecat fata de imparat si ei credeau ca s-a prapadit. Puteti sa va inchipuiti ce bucurie a trezit in intreaga imparatie venireaa lor! S-a facut o mare serbare si apoi s-a ridicat imparatul cel batran si a grait:
- Ftaul meu, tu sa carmuiesti de acuma imparatia, caci eu am imbatranit si vreau sa ma odihnesc; nu mai pot mai mult. Si asa omul cel plasmuit din zahar a ajuns imparat si a stat pe tron si a condus imparatia cu multa dreptate si intelepciune; si aceia au trait bine si noi si mai bine.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
