- Tata-mosule, zise fetita, de ce zboara pasarile?
- Findca au aripi, raspunse batranul sorbind-o din ochi.
- Pai, ratele n-au aripi? De ce nu zboara?
- Zboara, zise baiatul, dar pe jos.
Batranul coprinse intr-o mana pe fata si in cealalta pe baiat.
- O, voinicii mosului!... Si zambi pe sub mustati, si-i privi cu atata dragoste, ca ochii lui era numai lumina si binecuvantare.
- Tata-mosule, da' cocorii un' se duc cand se duc?
- In tara cocorilor.
- In tara cocorilor?
- Da.
- Dar randunelile un'se duc cand se duc?
- In tara randunelilor.
- In tara randunelilor?
- Da.
- Tata-mosule, as vrea sa-mi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pana in slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.
- Daca ti-o creste tie aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura si un sticlete.
- Da... ha... ha... pai ce fel... si mie?
Fata se intrista. Batranul o mangaie si zise baiatului:
- Bine, sa prinzi si pentru tine, sa prinzi si pentru ea.
- Tie doua si mie doua... nu e-asa, tata-mosule?
- Fireste, tie doua, lui doua si mie una.
- Vrei si tu, tata-mosule? intreba baiatul cu mandrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiti sunt!
Baiatul incaleca pe un genuchi si fata pe altul. Bunicul ii joaca. Copiii bat in palme. Bunicul le canta "Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele"... O femeie uscativa intra pe poarta cu doua doniti de apa.
Copiii tacura din ras si bunicul din cantec. E muma lor si fata lui. Cum il vazu, incepu:
- I... tata, si d-ta... iar ii razgai... o sa ti sa suie in cap...
Bunicul ridica mana in sus, aducand destele ca un preot care binecuvinteaza, si zise prelung:
- Lasati pe copii sa vie la mine!
- Biiine, tata, biiine... dar stii... o, bata-i focul de copii!...
Femeia intra in casa.
- Sa-i bata norocul si sanatatea, sopti mosul ca si cum ar fi mustrat pe cineva, si saruta in crestetul capului si pe unul, si pe altul. Si iar incepu rasul, si jocul, si cantecul.
