|
|
|
|
 |
| |
Era odata un om foarte sarac si cu o puzderie de copii, unul mai infometat decat celalalt. A muncit el o saptamana pentru un caus de graunte si dupa ce s-a dus la moara si a iesit cu un caus de faina, s-a iscat un vant puternic care i-a imprastiat toata agoniseala.
Omul nostru s-a suparat si s-a hotarat sa mearga si sa astupe borta vantului. Toti radeau de dansul, dar el era cat se poate de hotarat. Pe drum s-a intalnit cu Dumnezeu si cu Sfantul Petru, dar nu i-a recunoscut, pentru ca aratau mai altfel, tocmai ca sa nu fie recunoscuti.
Dumnezeu i-a spus omului sa lase in pace borta vantului, ca tot e prea departe si sa mearga acasa.
-Omule, i-a mai bine nuca aceasta, ca-i fermecata si cand vei ajunge acasa, dar numai si numai atunci, sa-i spui: "Nuca deschide-te!"
Omul a multumit pentru nuca si s-a intors din drum. A venit noaptea si el a poposit la un necunoscut. A povestit cum era treaba cu nuca si s-a culcat sa doarma. Sotia gazdei a schimbat nuca cu una obisnuita si dupa ce i-a spus: "Nuca deschide-te!" din nuca au iesit vite, cai, oi si cate si mai cate.
Cand a zis si omul la el, "Nuca deschide-te!", din nuca ce sa mai iasa, ca doar nu era o nuca fermecata. Omul s-a maniat din nou si a pornit la drum sa-l i-a la rost pe cel care i-a dat nuca si sa mai astupe si borta vantului. Cand l-a intalnit pe Dumnezeu, iar nu l-a recunoscut, ca arata cu totul altfel decat data trecuta. Acum l-a trimis pe om indarat cu un magar caruia trebuia sa-i zica: "Magar, baliga-te!", dar numai acasa la el.
La intoarcere a poposit la acelasi om, care i-a schimbat nuca. A povestit patania, iar omul si sotia lui, dupa ce s-au imbogatit pe seama prostului, abia asteptau sa-i fure si magarul. Tocmai treceau prin sat niste tigani si hapsanul a cumparat de la ei un magar, pe care l-a schimbat cu cel al omului. Magarul i-a umplut astfel si de bani.
Degeaba a batut omul acasa magarul, ca nu vazu de la el nici un galben. Acum s-a suparat si mai rau. S-a gandit ca-l va snopi in bataie pe cel care i-a dat magarul si de data aceasta cu siguranta va astupa borta vantului.
Acum Dumnezeu, care ii aparu sub alt chip i-a daruit o carje si borta vantului a ramas iar neastupata. Cel la care tot poposea ardea de nerabdare sa vada ce bogatii ii va mai aduce. Cand a vazut carja, a luat-o si a fugit cu nevasta-sa de s-au inchis in pivnita. Dar cand au zis "Carja incarjeste-te", carja a inceput sa-i bata si nu s-a mai oprit.
Dimineata, omul nostru s-a trezit de vaicarelile ce veneau din beci. I-au inapoiat omului si nuca si magarul si carja dupa ce au fost batuti mar.
Omul nostru era acum atat de bogat ca nu mai stia ce sa mai faca cu mot. A cumparat seminte de aur si din ele a crescut un lan cu totul si cu totul de aur, de a ajuns vestea si la imparat.
Imparatul a trimis soli, ca ar vrea si dansul niste seminte de aur. Dar omul a zis ca nu-i da si gata.
Imparatul a venit cu oaste ca sa-l invete minte pe om. Acesta a iesit si a spus: "Carje, incarjeste-te, la tot soldatul cate doua si la imparatul noua!" si-i puse pe fuga. De-atunci omul nostru a trait bine si nu l-a mai deranjat nici imparatul.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
