|
|
|
|
 |
| |
Pana una, alta, copilul crestea, asculta pe parinti si cartea cu care se nascuse din maini n-o lasa. Cetea, cetea mereu pe dansa si invata, de se mira toata lumea de silinta si invatatura dansului.Cand se facu ca de noua ani, stia cate in luna si in soare. El insusi ajunsese sa fie o carte, si toti megiasii veneau la dansul si-l intrebau despre pasurile lor.Unchiasul se bucura, nu se bucura de fiul sau, dara baba stiu ca nu mai putea de bucurie, vazandu-l si frumos, si cu atata procopseala intr-insul. Unchiasul, vezi, era cu cuiul la inima; stia el ce stia, dara la nimeni nu spunea.Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai invatat. Tot satul il cinstea si il asculta ca pe cine stie cine; iara unchiasul, de ce trecea timpul, d-aia se intrista.
Cand era aproape de a implini baiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiasul sa tie, trebui sa rasufle. El gasi de cuviinta sa spuie si alor sai ceea ce era sa se intample fiului lor. Si astfel, intr-o seara, cand stau cu totii la foc si povesteau si verzi si uscate, ca sa le treaca timpul, unchiasul se apuca de spuse tot ce auzise de la ursitoare.P-aci, p-aci era sa moara baba, muma baiatului, de intristare, cand auzi unele ca acele; sarira insa unchiasul si fiul sau, o stropira cu apa, si d-abia, d-abia o mai inviorara. Iara baiatul se puse pe ganduri.Si mai planui el ce mai planui, pana ce, dupa cateva zile, spuse tatalui sau ceea ce izvodise el sa faca. Tata-sau, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecat prin sat si dete gura la toti megiesii ca in seara cutare si cutare, adeca cand era sa implineasca fiu-sau doisprezece ani, ei sa se adune toti cu totul la biserica, ca sa faca rugaciune pentru fiul sau, spre a-l scapa de duhurile cele rele. Vorbi si cu mos popa si toti cu totul se fagaduira ca va implini cererea unchiasului. Si asa si facura.
In seara aceea, cand era baiatul unchiasului sa implineasca doisprezece ani, toti oamenii din sat, barbati, femei si copii, impreuna cu mos popa, se adunara la biserica pentru rugaciune. Si viind mosul cu baba si cu fiul lor, tot cu cartea in mana, megiasii ii bagara la mijloc, si rugaciunile incepura. Se rugara ce se rugara, cand deodata se pomenira ca se umple biserica de o ceata groasa. Atunci cazura cu totii in genunche si scoasera niste rugaciuni fierbinti, de ar fi muiat inima nu stiu carui duh rau. Ceata se risipi si ei ramasera teferi.A doua seara, cand erau la rugaciune tot pe acea vreme, unde se pomenira ca se umple biserica de soareci, de lilieci si de bufnite, si incepura a chitai, de colo pana colo prin biserica, a se sui pe oameni si a-i ciupi de pe unde apuca.
Toti se speriara, pana si chiar mos popa. Atunci baiatul unchiasului, cu cartea in mana, cazu in genunchi si incepu a se ruga cu foc. Asa facura si unchiasul si mos popa, si toti megiesii cari se aflau in biserica. Soarecii si toate lighioanele acelea pierira.A treia seara daca se adunara si se pusera la ruga, se rugara, se rugara, pana ce catre miezul noptii o data incepu a se cutremura biserica si se auzira niste pocnete si tunete, bubuituri si duduituri ingrozitoare, ca de tunet. Cazura si de asta data in genunchi, se rugara si de asta data cu toata credinta in Dumnezeu. Insa, ce sa vedeti d-voastra? tocmai in toiul rugaciunei, unde se cobori un calugar din turnul bisericii, apuca pe baiatul unchiasului de subtiori, il rapeste din mijlocul lor si se inalta cu dansul in sus. N-apucara oamenii sa bage bine de seama, si pierira din ochii lor ca o naluca. Ba ca o fi ramas prin turn, ba ca o fi pe dupa biserica, ba ca o fi pe colo, ba pe dincolo. Asi! El s-a dus cu calugarul ce-l rapise, si dus a fost.
Toti ramasera ca cazuti din cer de spaima, dar unchiasul si baba, mai cu asupra. Dupa ce se mai astamparara din spaima, si dupa ce biserica se linisti, oamenii iesira si se duse fiecare intr-ale sale.Fiul unchiasului, desi rapit de calugar, dara cartea din mana n-o lasa. Citea mereu si in gura mare; iara cand fu de ajunse pe la mijlocul cartii, calugarul nu-l mai putea tine. Vru sa-i smuceasca cartea din mana; dara baiatul o tinea vartos. Luptandu-se cu baiatul prin vazduh ca sa-i ia cartea, calugarul il scapa, si fiul unchiasului cazu intro prapastie adanca.Dumnezeu stie cat a ramas el acolo, pana s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazand. Cand se pomeni, el era tot cu cartea in mana. Multumi Domnului ca l-a scos din mana duhurilor rele si ca este viu; dara alt necaz acum! nu stia unde se afla. Se scoala el d-acolo, si o porneste la drum. Si aide, si aide pana ce d-abia iesi din prapastie. Apoi o lua intr-acolo unde mila Domnului l-o duce.
Si apucand spre soare-scapata, se duse, se duse, zi de vara pana-n seara, fara sa dea de vrun sat si fara sa vaza pui de om; si mai mergand ce mai merse, dete de un copaci si mase acolo. Nemancat si nebaut nu putea sa doarma. Si luptandu-se cu foamea, cu setea si cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca sa iasa la lume. A doua zi o apuca iarasi spre soare-scapata, dupa cum planuia el, pana ce dete peste niste gramezi de capatani si oase de oameni.Si apucandu-l niste racori reci de frica, incepu a citi pe carticica lui, si inlatura oarecum groaza ce sta gata sa-l coprinza. Isi lua deci inima in dinti si porni inainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea gramezile de oase de om se inmulteau. El se facu ca nu le baga de seama, si tot inainte mergea, pana ce ajunse la un oras mare, din care numai daramaturi ramasese. Prea putine ziduri mai erau in picioare.
Si mai merse ce mai merse, si dete de niste palaturi foarte frumoase.Acolo daca ajunse, batu in poarta. El cugeta sa ceara ceva demancare, ca nu mancase nu stiu de cate zile, si sa-l lase sa maie acolo, ca era vreme de cand nu se odihnise ca lumea. Dara nu-i raspunse nimeni.Mai batu o data. Dar ca sa raspunza cineva, ba.In sfarsit, batu si a treia oara; dara nitel mai taricel. De asta data se auzi un glas pitigaiat dinlauntru ca-l intreba:
- Cine este?El raspunse ca este om ca toti oamenii, si cere sa-l gazduiasca.Daca ii deschise portita, ce credeti ca mi-ti vazu? O umbra de om, un batran cu barba pana la genunchi, slab si pipirnicit si cocosat de parca manca numai vinerea. El se cruci cand vazu pe Fat-Frumos, si-i spuse ca n-a vazut om de cand era copilandru. Acest batran era portarul curtii, si lasat acolo sa pazeasca palatul pana s-o gasi cineva care sa desfaca facutul locului aceluia.
Daca intra Fat-Frumos inauntru, batranul ii puse o masa curata, si pe masa niste paine alba ca zapada si niste leguma buna de mancare, insa gatita fara multe mestesuguri.Baiatul imbuca lupeste, caci nici el nu mai stia de cand nu mancase. Dupa ce manca si se satura, se puse la vorba cu unchiasul.
- Bine tatutule, ca ce sa fie asta, de n-am intalnit eu, cale de atatea zile de cand viu, nici un sufletel de om p-aici pe la voi, fara numai gramezi, gramezi de oase de oameni, risipite colea si colea? S-apoi si aici la palaturile acestea, numai pe tine te gasesc cu sufletul in oase, incolo parca ar fi in imparatia mortii?
- Ei, tatisorule, povestea imparatiei acesteia este mare. Eu ti-oi spune o catinica din ea. Sa vezi dumneata, nepotelu mosului, aceasta imparatie a fost si ea odata mare si puternica. Imparatul si imparateasa locului n-aveau copii. Ei, in loc sa se roage lui Dumnezeu ca sa le dea un mostenitor, se apucara sa umble cu farmece. Umblara ei ce umblara, si dete peste un fermecator mester.Acesta nu stiu ce facu, nu stiu ce drese, ca numai iata ca imparateasa ramane grea, si dupa noua luni nascu o fata mai frumoasa decat nu stiu care zana din cer. Ea traieste si acum. Este atat de frumoasa, incat s-o vezi si sa n-o uiti in toata viata ta.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
