|
|
|
|
 |
| |
A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte
mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia
fetelor si le indelpinea orice dorinta.
Le-a cumparat fetelor
cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai
minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor.
Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.
-Te iubesc ca mierea. -raspunse fata.
Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea mijlocie.
-Eu te iubesc ca zaharul. -raspunse aceasta.
Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.
Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:
-Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?
-Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata -raspunse mezina.
Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.
-Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!
Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata.
Surorile si-au batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca,
fiindca tot nu prea o aveau la inima. Mezina s-a imbracat in niste
haine simple si a plecat mahnita, cu lacrimi in ochi.
Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a angajat
servitoare. Era atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a
ajuns sa o indrageasca. Stia sa pregateasca bucate alese si facea
curatenie luna. Imparateasa a auzit de servitoarea cea isteata si a
chemat-o la dansa. Dupa ce au vorbit ele putin, au devenit
nedespartite. Fata nu mai trebuia sa munceasca la bucatarie, statea
numai cu imparateasa, brodand sau pictand si tot ceea ce facea era
neasemuit de frumos.
Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul sau.
Printul a fost ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte
necajiti. Imparateasa nu s-a miscat zi si noapte de langa patul
bolnavului, iar fata de imparat statea si ea cu dansii. L-a ingrijit
foarte bine pe baiat, simpla atingere a mainii sale delicate alina
orice durere.
Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca vrea
sa se insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se
insoare cu cine anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu
servitoarea care l-a ingrijit cand era bolnav, ca alta fata mai
frumoasa si mai cuminte nu cunoaste. Imparateasa la inceput nu a fost
de acord, vrand pentru fiul sau o mireasa de sange nobil, dar pana la
urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a fost greu sa-l convinga si
pe imparat si au si fixat data nuntii.
Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un anume
imparat, dar nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua
mult asteptata a cununiei. Fata a pregatit separat bucatile pentru
tatal sau si a dat porunca unui slujitor sa i le duca personal si nu
cumva sa ajunga din greseala la vreun alt oaspete.
Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se
strangea inima gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a
mai vazut-o de foarte mult timp.
Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta, numai
imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si
fara nici un gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna
mancarea si toti au raspuns ca sunt cele mai delicioase bucate pe care
le-au gustat vreodata. A luat si el de la vecini un pic cu furculita si
s-a convins ca intr-adevar erau foarte bune.
Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare,
acuzandu-l pe imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a
chemat bucatarii, ca sa-i pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci
mireasa a recunoscut ca ea a gatit pentru tatal sau doar cu miere si
zahar si chiar si in solnita a turnat zaharul praf, sustinand ca
imparatul prefera mierea si zaharul in locul sarii.
Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata pe
care a crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora
vrednica si desteapta are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
