Traiau odata, sunt multi ani de atunci, pe vremea cand melcii nu aveau cochilie, doi melci frati, care se iubeau foarte mult unul pe altul. Ce facea Yogo, trebuia sa faca si Kiyi si ce-i placea lui Kiyi ii placea si lui Yogo.
Au trait ei asa, in deplina intelegere, timp de cativa ani, pana cand, intr-o buna zi, o intamplare neasteptata tulbura viata lor tihnita. Bietul Yogo cazu intr-o baltoaca cu apa rece ca gheata si din clipa aceea stranuta intruna, zi si noapte. Acest lucru il mahni rau pe Kiyi, care nu stia ce sa mai faca sa-si vindece fratele.
L-a infasurat intr-o frunza mare, uscata, dar pe data vantul salbatic sufla frunza, ducand-o departe. Kiyi umbla mult in cautarea unui adapost pentru fratele lui si, in cele din urma, dadu de un zid de piatra, care avea niste gauri si fiecare din ele putea fi pentru ei o ascunzatoare cum nu se poate mai potrivita. Kiyi se intoarse vesel la fratele lui cu vestea ce buna si dupa multa truda si greutati istovitoare, el reusi sa-l aseze binisor inauntru.
Odata pus la adapost de vremea rea, prin grija necontenita si bunatatea lui Kiyi, care nu-l parasea decat pentru cateva clipe, ca sa-i aduca frunze proaspete si laptuca, in cele din urma Yogo se simti mai bine. Curand sosi si ziua cand ei putura sa iasa la plimbare sub razele soarelui care, in treacat fie spus, erau ca un balsam pentru Yogo. Plimbarile se repetara zi de zi, de fiecare data putin mai lungi si cu timpul Yogo isi recapata puterile pierdute.
Dar intr-o zi, vai si amar pe capul lor! Se petrecu din nou ceea ce se mai intamplase. Yogo, fara sa-si dea seama, se departa prea mult de ascunzis. Intre timp norii se stransera in fata soarelui si deodata se porni o ploaie cu galeata, care il aduse pe Yogo in starea nenorocita de mai inainte. Pe neasteptate il apucau lungi si repetate stranuturi si speriat bietul Kiyi alerga deznadajduit la vraciul Bufnita, care veni si-l consulta amanuntit pe Yogo. La plecare vraciul Bufnita clatina din cap si spuse raspicat:"Prietene Kiyi, desi boala fratelui tau nu e prea grava, in schimb e foarte sacaitoare, caci poate sa-l apuce brusc la cel mai mic curent sau la cea mai mica nebagare de seama. Se numeste febra fanului. Ai grija sa nu iasa prea mult in aer liber, sa nu stea prea mult la soare, nici la prea multa caldura." Si intorcandu-le spatele, vraciul Bufnita pleca pe drumul pe care venise, lasandu-l pe bietul Kiyi foarte nedumerit.
Era atat de naucit, incat dadu drumul unui potop de lacrimi amare. Si planse astfel multa vreme, pana cand il auzi pe Yogo, care se simtea vinovat de necazurile fratelui sau, hohotind de ti se rupea inima. Degeaba incerca Kiyi sa-l impace, ca pana la urma se dadu batut. Ceva trebuia insa sa faca; dar ce anume? De-ar fi putut melcii sa imbrace macar o pelerina, care sa-i apere de vant, de frig, de ploaie si de soare! Dar pelerinele n-au fost niciodata o imbracaminte pentru melci, cu atat mai putin in acele vremuri cand ele n u existau nici pentru oameni. Ingrijorat, Kiyi sedea in fata gaurii din zid cand o zari pe doamna Broasca testoasa trecand tacticoasa si impunatoare. Se uita bine la ea, preocupat de gandurile sale, si deodata scoase un strigat de bucurie. Asta era! El o opri pe doamna Broasca testoasa, rugand-o sa zaboveasca o clipa, deoarece voia sa-i spuna ceva foarte important: "Doamna Broasca testoasa, toata ziua nu m-am gandit decat la fratele meu Yogo, fiindca, dupa cum probabil ati auzit, il necajeste febra fanului, o boala ce-l apuca ori de cate ori ii este frig sau sta in curent, la soare ori la caldura. Nu mai poate ramane toata ziua in scobitura din zid, unde este multa umezeala, dar nici nu indraznesc sa-l scot afara, de teama sa nu raceasca. Nu gaseam o iesire pana nu v-am vazut trecand pe aici. N-ati putea sa-i faceti si lui o invelitoare la fel cu cea pe care o purtati dumneavoastra, ca sa se adaposteasca in ea la nevoie?" "De ce nu?" raspunse Broasca testoasa, dar pentru asta va trebui sa stea douasprezece luni sub carapacea mea, fara sa se miste. In acest timp am sa-i pun pe spate o cochilie si cum el este mai firav si mai delicat decat mine o voi face dintr-un material mai usor ca sa se poata misca in voie intr-o parte si intr-alta." Si cum s-au invoit asa s-a facut.
Cand, in cele din urma anul trecu, Yogo iesi de sub carapacea doamnei Broaste testoase, purtand mandru o minunata cochilie usoara, cu spirale albe. Si, dupa cum fagaduise broasca, cochilia cantarea aproape nimic. Kiyi nu mai putea de bucurie. In sfarsit, fratele lui avea un adapost sigur de vreme rea. Cat despre el insusi, care era puternic si obisnuit cu orice fel de greutati, n-avea nevoie de nici o cochilie. Cu toate acestea, tot Kiyi era intotdeauna cel care iesea primul afara dupa ploaie, sa priveasca in jur si sa se asigure ca e senin iar soarele va incalzi cararea pentru fratele sau Yogo. Si astfel, desi au trecut multi ani de atunci, melcii taratori, nepotii lui Kiyi, ies inca si acum primii afara, sa pregateasca calea nepotilor lui Yogo, melcii cu cochilie, ca sa nu se strice vechiul obicei.
