Povestea Viorelei

Legenda populara romaneasca

Planse de colorat cu Povestea Viorelei

Asculta povestea cu imagini animate!

Demult, demult, cica intr-un sat, care o fi fost acela, era un om sarac si avea o fata tare frumoasa si cu ochii albastri, pe care o chema Viorica si era cuminte si harnica, nevoie mare; dar daca n-are omul la casa lui de ce se prinde, geaba is toate; asa ca fata isi agonisise o para, muncind tot pe la straini.

De la o vreme, ii muri si tata-sau si ramase singura, singurica, doar cu gainile si cu mata si nadejdea in Dumnezeu; cat despre lume, daca lucra, avea, daca isi cosea, imbraca. N-avea nimeni grija ei, da nici dragoste mare de la cineva, ba din contra si hula cat ar fi voit si ponos. Din pricina asta, fata nu mai avea nadejde in nimeni si vorba, ce urma s-o spuie cuiva, o tinea inchisa in sufletul ei, ca si scarbele si gandurile ei.

Un baietan a vrut s-o amageasca, spunand ca vrea s-o ieie de femeie, dar fata, din spusele lui a priceput ca vrea numai sa-si rada de dansa si i-a pierit si nadejdea, cum s-ar zice, ca ar putea face casa cu cineva si ca sa-si inece orice dor a inceput a indragi florile si a vorbi cu ele.

Dar Dumnezeu, care le vede pe toate, a vazut inima fetei si i-a dat dar de-a vorbi cu florile. Si fata intr-o zi s-a pomenit ca intelege tot ce vorbesc ele si pe zi ce trecea isi aduna tot mai multe seminte de flori si rasad si le semana in straturile din fata casei si fiecare floare, dupa ce rasarea si inflorea, ii spunea povestea si toate ii insirara ca sunt facute din cate o fiinta omeneasca. Bunaoara lacrimioara ii spuse ca e din fecior de imparat, care a plans dupa o zana ce murise; zoreaua, din fata de imparat ce se indragostise de Luceafarul-de-Seara, floarea-soarelui, din alta, ce se indragostise de Soare, iar mama lui, Lumina, a prefacut-o in floare. Asa ca si ei i-a venit chef, de la o vreme, sa se schimbe in floare si incepu a intreba de toate florile, ce sa faca sa se inrudeasca cu ele. Iar floarea-soarelui i-a zis ca numai Dumnezeu mai poate face minunea asta, pentru ca a trecut vremea iesirii florilor din pamant si ca o fata ori un baietan sa se schimbe in floare trebuie sa aiba sufletul si trupul curat, ca ingerii din cer.

Viorica, la asta nu a zis nimic si se cobori cu gandul in sufletul ei si il rascoli, si dadu ca nu era vinovata cu nimic, inca si ca era curata ca lumina zilei, cand e cerul curat ca lacrima, si se hotari sa duca viata inainte cu rabdare si credinta catre Cel-de-Sus, ca si pana atunci, decat ca a inceput sa se roage cu mai mult foc, s-o mantuie Dumnezeu de necazuri.

Da ce necaz se mantuie pe lume, sa se mantuie si al ei, ca o paine si-o castiga cu amar, si-o mananca singura, ca de straina, era straina, ca de saraca, era saraca si nemiluita de nimeni era!

De multe ori pica cu fata la pamant si cu fruntea in maini si se ruga:

"Doamne! Decat sa ma gaseasca toate sarbatorile singura si decat sa ma huleasca si sa ma ghiontiasca toti, mai bine  m-ai lua de pe pamant."

Si zicea:

"Doamne, de ce nu m-ai prefacut demult in o floare, in o buruiana, sa nu mai trag atatea necazuri?"

S-a rugat ea azi, maine, poimaine, pana a crezut ca si cerul o uitase.

Dar Dumnezeu, tocmai cand crede omul ca e adormit pentru el, atunci il scutura si ii zice:

-Asculta, am venit!

El vedea si asculta si chema intr-o zi pe Sfanta Florie, care purta condica florilor si ii zise:

-Ce floare mai lipseste de pe pamant?

Sfanta Florie, ca femeie sfanta ce era si ca una care stia toate florile si avea scrisa povestea fiecarei flori, isi puse batranesti-i ochelari legati cu ata dupa ureche si se uita; se uita cat s-a uitat, gasi ca ii lipseste o floare: vioreaua.

-Apoi imi lipseste, Doamne, a grait dansa si a spus. Si repede a batut Dumnezeu din palme si a venit un inger si i-a zis:

-Sa te duci in satul cutare, la casa cutare, la o fata pe care o cheama Viorica si sa mi-o prefaci in floare; iar la toamna, dupa ce s-o scutura samanta, sa-mi aduci sufletul ei.

Si ingerul se lasa pe pamant si schimbat intr-un flacau drumet, da frumos, asa, pe la namezi, cand stau oamenii pe la mancare, batu la poarta, la fata. Viorica tocmai statea la vatra si isi gatea de-ale mancarii. Cainele colo, a dat a latra; auzi si bataie in poarta ei.

-Buna ziua, a zis ingerul.

-Multumim dumitale, a grait fata.

-Nu mi-ti lasa sa ma hodinesc pe prispa? a vorbit el.

-Ba de ce nu, a raspuns Viorica.

Si, dupa ce a chemat cainele, omul a intrat in ograda si s-a asezat pe prispa.

Dar fetei asa i-a fost de indemana de drumet, ca i-a dat sa manance acolo ce-a avut si din vorba in vorba, au ajuns la necazuri si fata si-a spus toata jitia.

-Apoi sa te mariti, i-a glasuit ingerul.

-Ba nu, ca nu ma marit, a raspuns dansa, ca nu ma ia nimeni, ca-s saraca si daca m-or lua, da tot un sarantoc, un pricajit; si decat doua traisti goale, mai bine defel.

-Da daca Cel-de-Sus ar trimite pe unul bogat, ce-ai zice?

-Ce sa zic, a raspuns fata. Nimic. Dumnezeu sfantul stie ce cer eu.

-Vrei sa fii floare? a grait ingerul.

-Da, a spus Viorica, vreau sa fiu o floare si stii ce floare? Sa aiba fata ochilor mei si sa vesteasca oamenilor venirea primaverii.

-Apoi, Dumnezeu sfantul sa te blagosloveasca, i-a zis ingerul, binecuvantand-o cu mana. Tu, pentru sufletul tau curat si trupul tau neintinat, sa fii viorea, dupa numele tau.

Si ingerul isi zvarli straiul din spate peste dansa; iar cand il ridica, fata nu era decat o floare albastra, iar ingerul iesi pe poarta si porni in lume, povestind oamenilor povestea viorelei.

Oamenii din sat au bagat de seama lipsa fetei de acasa, da, ma rog, ingropi un neam si vorbesti ce vorbesti de el si de acolo, ii pui cruce, da de un strain! S-a dus, e bun uitat; si de la o vreme n-a mai vorbit de dansa nimeni.

A trecut primavara, floarea a facut seminte, s-a scuturat si acuma se ofilea; ingerul i-a luat sufletul si a pornit cu el spre cer, ramanand sa spuna povestea cei ce o auzisera de la inger.

Si de atunci is viorelele pe pamant; iar cum mijeste a primavara, isi arata ochii isteti la soare si parca se bucura si dupa ce si-au facut datoria pamanteasca de si-au lasat semintele pe pamant, pe la San-Petru pier, spre a le vedea cu bucurie al doilea an, urmand aceeasi lege scrisa de Dumnezeu in cartea florilor si a carei poveste e precum v-am spus-o.

SFARSIT.