Legenda lebedei

Planse de colorat cu Legenda lebedei

Odata, demult, demult, traia intr-un sat dintr-o tara indepartata, o femeie saraca si vaduva, care avea doar o fetita mica, dar cuminte si foarte frumoasa.

  Lebada, caci asa se numea fetita, in timp ce crestea, se facea tot mai cuminte si frumoasa, incat intreg satul o lauda si o da pilda celorlalti copii iar cand implini varsta de sapte ani, mama-sa o trimise la scoala, unde ea invata de minune. In sfirsit era o comoara de fata.

  Tocmai in anul cand Lebada ispravi scoala, se intimpla ca mama-sa sa se imbolnaveasca greu si sa moara.

  Sarmana fata, ramasa singura, fara niciun sprijin si fara nicio mingiiere, fu luata de un om mai cu stare, ca s-o creasca; dar degeaba. Nu mai avea mingaierea de mama si apoi copiii acestuia o sicaiau.

  Intr-una din zile, ea se hotari sa plece in lume, ca poate va gasi un loc mai bun. Zis si facut. Pandi pana ce toti ai casei erau dusi dupa treburi, se furisa prin fundul gradinii si cand ajunse la drumul mare, o lua la fuga, pana ce iesi afara din sat. Era o zi calda de vara. Lebada mergea pe drumul prafuit, gandindu-se cum alti copii stau fara grije la casele parintilor lor, pe cand ea trebuie sa rataceasca cine stie cat, pana cand va gasi un adapost. La joc nici nu se mai gindea.

  Nu dupa mult timp, zari o padure prin care trebuia sa treaca. Ajunsa acolo, ea se aseza pe iarba, sa se racoreasca, iar mai tarziu se afunda printre copaci, sa caute flori si fructe de padure.

  Dar, deodata baga de seama ca se insera. Un fior ii strabatu tot corpul. Ce sa faca ? Nu mai gasea drumul si apoi unde sa se duca noaptea? Intunericul se cobora din ce in ce si odata cu dansul, nori grosi si negri prevesteau sosirea unei furtuni.

Lebada, speriata, incepu sa alerge incoace si incolo, spre a gasi drumul, dar vai! Se ratacise de-a binelea.

  Deodata, un fulger rosu brazda cerul. Urma un bubuit puternic si un vant vijelios incepu sa bata cu furie. Furtuna sosise. Sarmana fata, plangind si tremurand de spaima, se adaposti langa un arbore gros, ascunzandu-si fata in maini, spre a nu mai vedea nimic in prejurul ei.

  In curand ii veni in minte cum mama-sa o invatase, ca in timp de furtuna sa zica: "Tatal nostru". Repede se ridica in picioare si, cu mainile impreunate, sopti printre lacrami rugaciunea.

  Dumnezeu, care intotdeauna asculta ruga copiilor cuminti ii veni in ajutor.

  Ca prin minune furtuna inceta iar fata vazu aproape de ea o femeie nespus de frumoasa, imbracata cu o haina luminoasa iar in picioare purta pantofi tesuti din fir de aur, cu cate o stea pe varful fiecaruia. Parul sau auriu, asemanator cu razele de soare, se revarsa in valuri bogate pe spate si peste umeri iar copacii isi plecau crengile pana la pamant, ca si cum i s-ar fi inchinat.

  - Fetita mea - ii spuse minunata faptura - eu sint Zana-Zorilor si auzindu-ti rugaciunea, am venit sa te iau cu mine; stiu ca esti orfana si nu ai pe nimeni, de aceea vei merge la palatul meu, unde vei trai in cea mai mare fericire.

  Fata uimita si de vederea zanei, si de norocul ce-o astepta, nu putu mai mult decat sa-i multumeasca. Ca de o putere nevazuta se pomeni ridicata in sus si se vazu plutind pe deasupra muntilor, campiilor, satelor si oraselor pana ce se lasara departe, departe, la portile unui minunat palat de cristal, care avea douasprezece turnuri de aur si in varful fiecarui turn stralucea cate un luceafar.

  Era palatul zanei. Indata aici, Lebada fu imbracata cu vesminte scumpe si i se dadu serviciul de supraveghetoare a personalului palatului, care era compus din felurite pasari si animale.

  Trecand un timp oarecare de viata imbelsugata, Lebada se schimba cu totul de cum fusese, si-n loc de fata smerita, cuminte si miloasa, deveni mandra si incepu sa persecute bietele pasari si animale, ba pe care i se parea ca nu-i intra in voie, le biciuia si nu le da de mancare.

  Rabdara bietele fiinte o bucata de vreme dar cand vazura ca nu mai e chip de scapare, se adunara in ascuns, ca sa se sfatuiasca cum sa scape de pacoste.

  In sfirsit, dupa multa truda, se gasi tocmai o cioara zburlita, care sa vina intr-ajutor. Pasi in fata tuturor si zise:

  - Eu am gasit gandul cel mai bun de scapare si tot eu il voi duce la indeplinire.

Si, dupa ce le spuse gandul sau, toate lighioanele incepura sa sara de bucurie, incat ridicara un nor de praf si fulgi, de se speriara si ele.

  Intr-o seara pe cand Lebada se plimba pe aleile gradinii, cioara cu pricina ii iesi in cale si dupa ce se tavali de mai multe ori pe jos, ca semn de plecaciune, zise:

  - Draga fata, fie-mi iertat ca indraznesc, dar mai toate lighioanele ne-am hotarit sa te alegem ca stapana noastra.

  Lebada, mirata de cele auzite, raspunse:

  - Dar cum se poate una ca asta ? Nu aveti de stapana pe zana? Si apoi, cum pot eu sa-i iau locul?

  - Iti voi spune eu cum - zise cioara - numai daca vrei.

  Lebada careia ii convenea de minune aceasta, raspunse:

  - Bine, vreau, numai spune-mi cum sa fac.

  Atunci cioara urma:

  - Fura cheia de argint de la palatul zanei, du-te in turnul cel mai inalt, deschide usa de acolo si intra. Vei vedea o baie de aur plina cu lapte si, daca tu te vei scalda in ea, vei deveni ca zana, iar dansa nu va mai avea nicio putere.

  Lebada, ispitita si mandra ca va deveni zana, se duse repede, fura cheia si intra in camera de baie a zanei. Dar n-apuca sa se inmoaie bine in baie, ca se intimpla ceva ciudat.

  Vazu cu groaza cum tot trupul i se acoperi cu pene albe, cum mainile i se prefacura in aripi, picioarele in labe ca de gasca iar capul i se prefacu in cioc. Vru sa tipe, dar glasul ii era pitigaiat.

  Intelegind ca a fost pedepsita de Dumnezeu pentru mandria si nesocotinta ei, iesi cum putu si isi lua zborul pana se lasa pe un lac...

  Si de atunci, pluteste mereu pe ape, caindu-se de greseala pe care a facut-o...

SFARSIT.