Luceafarul de seara si Luceafarul de dimineata

Legenda populara romaneasca

Planse de colorat cu Luceafarul de seara si Luceafarul de dimineata

Asculta povestea cu imagini animate!

Se spune ca a fost odata un om si o femeie, care aveau un fecior. Si le erau tare drag de el. Dar intr-o zi, baiatul auzi pe undeva ca exista un izvor, iar cine bea din apa lui nu mai imbatraneste si devine nemuritor. Trase nadejde ca destinul lui este sa ajunga la acest izvor. Parintii baiatului l-au rugat sa -si ia gandul de la asa ceva, caci baiatul era bucuria lor, dar in zadar, feciorul era hotarat sa plece.

Feciorul isi lua merinde si porni la drum. A mers o buna bucata de drum pana a ajuns la o padure mare de stejari. A intrat in ea si a dat de un lup, care se chinuia sa taie copacii cu coada. Lupul l-a intrebat:

-Incotro mergi, voinice?

-Caut izvorul cu apa care te face nemuritor, zise feciorul.

Lupul la asemenea vorbe ii raspunse feciorului:

-Ramai la mine si o sa traiesti foarte mult pana termin eu de taiat padurea asta.

Dar feciorul si-a continuat drumul pana a intalnit doua fete frumoase care se jucau intr-o gradina de copaci tineri cu multa verdeata. Vazandu-l pe tanar, cele doua fete l-au intrebat cine este si unde doreste sa ajunga.

-Merg in locul unde voi putea sa fiu nemuritor, le raspunse tanarul.

-Ramai cu noi si vei trai la fel de mult ca noi. Noi vom muri dupa ce acesti copaci vor creste mari, se vor usca, vor putrezi si se vor scalda pasarile in pulberea lor.

Feciorul nu s-a lasat convins de cele doua fete si si-a continuat drumul mai departe pana a ajuns la palatul unei zane foarte frumoase, ca soarele era de frumoasa.

-Unde mergi, voinice? il intreba ea.

-Caut izvorul cu apa vietii vesnice.

-Ei, de acum poti spune ca ai ajuns la el, caci eu ii stiu locul si am sa ti-l arat numaidecat, dar trebuie sa imi promiti ca o sa faci intocmai cum te sfatuiesc eu.

Tanarul ii promise si zana il conduse la izvorul cu apa vietii vesnice. Voinicul bau din acea apa si simti ca-i infloreste in piept o vesnica primavara. Imediat simti ca are o viata fara de sfarsit si ca s-a indragostit de zana cea frumoasa. Se pare ca si zana a simtit la fel, pentru ca hotarara sa se casatoresca. Fericirea lor nu avea margini si nici nu observau cum treceau anii. Zana il ruga tot timpul sa nu indrazneasca niciodata sa se apropie de "LACUL DORULUI".

In timpul unei vanatori s-a intamplat ca pasarea impuscata sa cada intr-un lac. Fara sa-si dea sema, flacaul alearga la lac uitandu-se dupa pasare. Dar pe luciul apei cei-i vazura ochii? Chipul mamei si al tatalui, care-l chemau la ei cu  lacrimi in ochi. Din acel moment a inceput sa fie chinuit de dorul de casa. Nimic din ce i-a spus zana nu l-a oprit, chiar daca ea i-a spus, ca de cand sunt impreuna au trecut sute de ani si nu-si va mai gasi parintii.

Si-a luat ramas bun de la zana, a luat o arma, a urcat pe cal si dus a fost. Pe drum se uita dupa gradina cu cele doua fete frumoase, padurea unde lupul taia copacii, dar degeaba, nici urma de ele. Ajunse unde credea el ca ar trebui sa fie satul unde s-a nascut, dar nici aici nu recunoscu nimic. In cele din urma ajunse la o casuta in care traia un mosneag de treisute de ani. S-a dus la el si l-a intrebat daca-i tine minte pe parintii lui. Mosneagul i-a raspuns cu o voce seaca:

-Imi pare ca am auzit de la strabunii mei, ca au trait candva pe aici asa oameni...

Cei ramanea flacaului de facut decat sa se intoarca de unde a venit. Si cum se gandea el asa, se impiedica de un lighean mare de lut si de acolo, hop si Moartea:

-Ehei, dragul meu, de cand te caut si tocmai acum te-am gasit!

Voinicul, insa, s-a urcat pe cal si a luat-o la goana. Moartea dupa el, c-o falca in cer si una-n pamant. Cand era mai sa-l ajunga, voinicul nostru arunca arma si zise catre Moarte:

-Ruginesti-o!

Moartea se opri si rugini arma iar apoi o lua la goana dupa voinic.

Cand era sa-l ajunga, voinicul sari de pe cal si intra in palatul zanei. Cum il vazu, zana il apuca de mana, dar si moartea il prinse de picior.

Mortea zise:

-Este al meu!

Zana striga:

-Ba al meu este!

Si tot asa trasera de el pana obosira. Astfel ca zana ii spuse:

-Stai un pic! Am sa-l fac un mar de aur si am sa-l arunc in sus. Cine din noi il va prinde, al aceleia va fi.

Dar sa vezi minune! Marul aruncat nu s-a mai intors, a ramas pe cer si s-a prefacut intr-o stea. Oamenii ii spun si azi Luceafarul de seara. Atunci zana s-a prefacut si ea intr-un mar de aur ca sa-l caute pe flacau. Dar s-a prefacut si ea intr-o stea, Luceafarul de dimineata, sa-l ajunga pe cel de seara. Iar Moartea sta si asteapta sa-i cada marul.

SFARSIT.