O broasca obisnuita, care traia in fantana, era tare vesela in lumea ei mica. Pentru ea, Pamantul era doar cat fundul fantanii, iar cerul-doar bucatica pe care o vedea prin gaura ei.

Intr-o zi, o broasca de mare s-a apropiat din intamplare de marginea fantanii. Vazand-o, broasca de fantana ii spuse plina de sine:

- Vezi cat de fericita ma simt aici. Cand imi vine pofta, pot sa sar liber ici-colo; iar cand sunt obosita, ma ascund intr-o crapatura a peretelui stancos al fantanii ca sa trag un pui de somn linistit. Este aici si o baltuta in care pot sa inot in voie cand doresc. E o placere si atunci cand ma plimb in namol. Dintre vietatile de aici, mormoloci, crabi si altele, nimeni nu se poate compara cu mine. Nu vrei sa cobori si mata sa te joci cu mine aici?

Auzind vorbele broastei de fantana, broasca de mare ar fi dorit sa intre sa vada cum arata fundul fantanii. Dar, o laba abia intinsa ii fu imediat impiedicata de marginea fantanii. Clatinand neputincios din cap, broasca de mare facu cativa pasi inapoi, si-i spuse astfel broastei de fantana:

- Ai vazut vreodata marea, surioara? Cat de imensa este ea! Stand pe tarmul ei, nu poti zari decat cum se uneste la orizont cu cerul. Nici urma de margine. Totodata, marea este asa de adanca, incat nivelul apei nu se ridica catusi de putin chiar daca ani de-a randul au loc inundatii, si nu scade deloc chiar daca, an de an, se produce seceta. Zau, ca e mare placere, nu alta, sa traiesti in mare!

Uluita de ceea ce i-a fost dat sa auda, broastei de fantana i-a venit sa intre in pamant de atata rusine pentru ignoranta ei.

Din aceasta povestioara a provenit proverbul in chineza „a vedea cerul din fantana”, pentru a-l califica pe cel ignorant sau cu vedere scurta.