Ma trezeste mama intr-o dimineata din somn, cu vai-nevoie, zicandu-mi:
-Scoala, duglisule, inainte de rasaritul soarelui; iar vrei sa te pupe cucul armenesc si sa te spurce, ca sa nu-ti mearga bine toata ziua?... Caci asa ne amagea mama cu o pupaza care-si facea cuib, de multi ani, intr-un tei foarte batran si scorburos, pe coasta dealului, la mos Andrei, fratele tatei cel mai mic. Si numai ce-o auzeai vara: „Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!” dis-dimineata, in toate zilele, de vuia satul. Si cum ma scol, indata ma si trimite mama cu demancare in tarina, la niste lingurari ce-i aveam tocmiti prasitori, tocmai in Valea-Seaca, aproape de Topolita. Si pornind eu cu demancarea, numai ce si aud pupaza cantand:
— Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup! Eu, atunci, sa nu-mi caut de drum tot inainte? ma abat pe la tei, cu gand sa prind pupaza, caci aveam grozava ciuda pe dansa: nu numaidecat pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru ca ma scula in toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei.
Si cum ajung in dreptul teiului, pun demancarea jos in carare pe muchea dealului, ma sui incetisor in tei care te adormea de mirosul... florii, bag mana in scorbura, unde stiam, si norocul meu!... gabuiesc pupaza pe oua si zic plin de multumire:
-Taci, lelita, ca te-am captusit eu! ii mai pupa tu si pe dracul de-acum!
Si cand aproape sa scot pupaza afara, nu stiu cum se face, ca ma spariu de creasta ei cea rotata, de pene, caci nu mai vazusem pupaza pana atunci, si-i dau iar drumul in scorbura. Si cum stam eu acum si ma chiteam in capul meu ca sarpe cu pene nu poate sa fie, dupa cum auzisem, din oameni, ca se afla prin scorburi cateodata si serpi, unde nu ma imbarbatez in sine-mi si iar bag mana sa scot pupaza... pe ce-a fi...; dar ea, sarmana, se vede ca se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii, undeva, caci n-am mai dat de dansa nicaieri; parca intrase in pamant.
Mai! anapoda lucru s-aista! zic eu inciudat, scotand caciula din cap si tuflind-o in gura scorburii. Apoi ma dau jos, caut o lespede potrivita, ma sui cu dansa iar in tei, imi iau caciula si in locul ei pun lespedea, cu gand c-a iesi ea pupaza de undeva pana m-oi intoarce eu din tarina. Dupa aceea ma dau iar jos si pornesc repede cu demancarea la lingurari...
Si oricat oi fi mers eu de tare, vreme trecuse la mijloc doar, cat am umblat horhaind cine stie pe unde si cat am bojbait si mocosit prin tei, sa prind pupaza, si lingurarilor, nici mai ramane cuvant, li se lungise urechile de foame asteptand. S-apoi, vorba ceea: „Tiganului, cand i-e foame, canta; boierul se primbla cu mainile dinapoi, iar taranul nostru isi arde luleaua si mocneste intr-insul.” Asa si lingurarii nostri: cantau acum indracit pe ogor, sezand in coada sapei, cu ochii painjeniti de-atata uitat, sa vada nu le vine mancarea dincotrova? Cand, pe la pranzul cel mare, numai iaca-ta-ma-s si eu de dupa un damb, cu mancarea sleita, veneam, nu veneam, auzindu-i lalaind asa de cu chef... Atunci au si tabarat balaurii pe mine, si cat pe ce sa ma inghita, de nu era o chiranda mai tanara intre dansii, sa-mi tie de parte.
— Hauileo, mo! Ogoiti-va! Ce tolocaniti baiatul? Cu tatul sau aveti ce-aveti, iar nu cu dansul! Atunci lingurarii, nemaipunandu-si mintea cu mine, s-au asternut pe mancare, tacand molcum. Si scapand eu cu obraz curat, imi iau traista cu blidele, pornesc spre sat, ma abat iar pe la tei, ma sui intrinsul, pun urechea la gura scorburii si aud ceva zbatandu-se inauntru. Atunci iau lespedea cu ingrijire, bag mana si scot pupaza, vlaguita de atata zbucium; iar ouale, cand am vrut sa le iau, erau toate numai o chisalita.
— Mai auzit-ai dumneata, cumnata, una ca asta, sa fure Ion pupaza, care, zicea matusa cu jale, ne trezeste dis-dimineata la lucru de atatia ani? Grozav era de tulburata, si numai nu-i venea sa lacrimeze cand spunea aceste. Si acum vad eu ca avea mare dreptate matusa, caci pupaza era ceasornicul satului. Insa mama, sarmana, nu stia de asta nici cu spatele.
— Ce spui, cumnata?! Da' ca l-as ucide in bataie, cand as afla ca el a prins pupaza, s-o chinuiasca. De-amu bine ca mi-ai spus, las' pe mine, ca ti-l iau eu la depanat!
— Nici nu te mai indoi despre asta, cumnata Smaranda, zise matusa, caci de zbantuitul ista al dumnitale nimica nu scapa! Ce mai atata? Mi-au spus mie cine l-au vazut ca Ion a luat-o; gatul imi pun la mijloc! Eu, fiind ascuns in camara, cum aud unele ca aceste, iute ma sui in pod, umflu pupaza de unde era, sar cu dansa pe sub streasina casei si ma duc de-a dreptul in targul vitelor, s-o vand, caci era tocmai lunea, intr-o zi de targ.
Si cum ajung in iarmaroc, incep a ma purta tantos printre oameni, de colo pana colo, cu pupaza-n mana, ca doar si eu eram oleaca de fecior de negustor. Un mosneag nebun, c-o vitica de funie, n-are ce lucra?
— De vanzare-ti e gainusa ceea... mai baiate?
— De vanzare, mosule!
— Si cat cei pe dansa?
— Cat crezi dumneata ca face!
— Ia ad-o-ncoace la mosul, s-o dramaluiasca! Si cum i-o dau in mana, javra dracului se face a o cauta de ou si-i dezleaga atunci frumusel ata de la picior, apoi mi-o arunca-n sus, zicand:
„Iaca pozna, c-am scapat-o!” Pupaza, zbrr! pe-o dugheana si, dupa ce se mai odihneste putin, isi ia apoi drumul in zbor spre Humulesti si ma lasa mare si devreme cu lacrimile pe obraz, uitandu-ma dupa dansa!... Eu atunci, hat! de sumanul mosneagului, sa-mi plateasca pasarea...
— Ce gandesti dumneata, mosule? Te joci cu marfa omului? Daca nu ti-a fost de cumparat, la ce i-ai dat drumul? Ca nu scapi nici cu junca asta de mine! Inteles-ai? Nu-ti para lucru de saga! Si ma bagam in ochii mosneagului, si faceam un taraboi, de se stransese lumea ca la comedie imprejurul nostru; da, iarmaroc nu era?!
-Dar stii ca esti amarnic la viata, mai baiate?! zise mosneagul de la o vreme, razand. In ce te bizui de te indarjesti asa, nepoate? Dec! nu cumva ai pofti sa-mi iei vitica pentr-un cuc armenesc? Pesemne te mananca spinarea, cum vad eu, mai tica, si ia acus te scarpin, daca vrei, ba s-un topor iti fac, daca ma crezi, de-i zice aman, puiule! cand ii scapa de mana mea!
— Da pace baiatului, mosule, zise un humulestean de-ai nostri, ca-i feciorul lui Stefan a Petrei, gospodar de la noi din sat, si ti-i gasi beleaua cu dansul pentru asta.
— He, he! sa fie sanatos dumnealui, om bun; d-apoi chitesti dumneata ca nu ne cunoastem noi cu Stefan a Petrei? zise mosneagul; chiar mai dinioarea l-am vazut umbland prin targ, cu cotul subsuoara, dupa cumparat sumani, cum ii e negustoria, si trebuie sa fie pe-aici undeva, ori in vro dugheana, la baut adalmasul. Apoi bine ca stiu a cui esti, mai tica! ian stai oleaca, sa te duc eu la tata-tau si sa vad, el te-a trimis cu pupazi de vanzare, sa spurci iarmarocul?
Toate ca toatele, dar cand am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. Apoi incet-incet m-am furisat printre oameni, si unde-am croit-o la fuga spre Humulesti, uitandu-ma inapoi sa vad, nu ma ajunge mosneagul? Caci imi era acum a scapare de dansul, drept sa va spun. Vorba ceea: „Lasa-l, mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum!”
Si cand ajung acasa, aflu ca tata si mama erau dusi in targ; si fratii imi spun, cu spaima, ca-i pozna mare cu matusa lui mos Andrei: a sculat mai tot satul in picioare din pricina pupezei din tei; zice ca i-am fi luat-o noi, si pe mama a pus-o in mare suparare cu asta. Stii ca si matusa Mariuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de inteles, ca matusa Anghilita lui mos Chiriac, s-a mantuit vorba. Si cum imi spuneau ei ingrijiti, numai ce si auzim cantand in tei:
— Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup! Sora-mea Catrina zise atunci cu mirare:
— I-auzi, badita! Doamne, cum sunt unii de napastuiesc omul chiar pe sfanta dreptate!
— Mai asa, surioara!... Dar in gandul meu: Cand ati sti voi cate a patimit, sireaca, din pricina mea, si eu din pricina ei, i-ati plange de mila! Zahei insa ne lasase vorbind si se ca' mai dusese in targ, dupa mama, sa-i spuna bucurie despre pupaza... Si a doua zi, marti, taman in ziua de lasatul secului de postul San Petrului, facand mama un cuptor zdravan de alivenci si placinte cu poalele-n brau, si parpalind niste pui tineri la frigare, si apoi tavalindu-i prin unt, pe la pranzul cel mic, cheama pe matusa Mariuca lui mos Andrei la noi si-i zice cu draga inima:
— Doamne, cumnatica-hai, cum se pot invrajbi oamenii din nimica toata, luandu-se dupa gurile cele rele! Ia poftim, soro, mai bine sa mancam ceva din ce-a da Dumnezeu, sa cinstim cate-un pahar de vin in sanatatea gospodarilor nostri si: Cele rele sa se spele, cele bune sa s-adune; vrajba dintre noi sa piara, si neghina din ogoare! Caci, dac-ai sta sa faci voie rea de toate, zau, ar trebui de la o vreme s-apuci campii!
— Asa, cumnata draga, zise matusa Mariuca, strangand cu nedumerire din umere, cand se punea la masa. Vazut-ai dumneata? Sa mai pui alta data temei pe vorbele oamenilor! Apoi incepem cu totii a manca. Si altii ca altii, dar eu stiu ca mi-am pus bine gura la cale, sa-mi fie pe toata ziua.
SFARSIT.