Mersera ei cat mersera, dar cum nu putura ajunge la Bremen intr-o singura zi, se vazura siliti sa innopteze intr-o padure. Magarul si cainele isi facura culcusul sub un copac mare, iar cocosul si pisica se catarara in ramurisul bogat. Dar cocosul nu fu multumit de culcus si zbura mai sus, pana-n varful copacului, unde se simtea mai la adapost. Inainte de a apuca sa adoarma, isi mai roti o data privirea in jur si deodata i se paru ca zareste in departare o luminita. Atunci le striga tovarasilor sai ca nu prea departe de acolo trebuie sa fie o casa, caci se zareste o lumina.
- Hai s-o intindem chiar acu' intr-acolo, spuse cu hotarare magarul, ca adapostul asta nu prea e de soi!
Cainele era la fel de zorit; gandea ca, de-ar gasi pe acolo niscaiva oase sau vreo bucatica de carne, i-ar prinde tare bine. Pornira deci spre locul unde se vedea luminita si-n curand o vazura scanteind si mai puternic; si din ce se apropiau, lumina se facea tot mai mare; in cele din urma ajunsera la casa unor talhari, care era luminata ca ziua.
Magarul, ca fiind cel mai inalt dintre ei, se apropie de fereastra si privi inauntru.
- Ce vezi acolo, mai, Urechila? il intreba cocosul.
- Ce vad? Apai vad o masa incarcata cu mancaruri si bauturi alese si niste talhari care stau in jurul ei si se infrupta de zor.
- Asa ceva ne-ar prinde bine si noua! zise cocosul.
- Mai incape vorba? Numai de ne-am vedea in locul lor! spuse magarul, privind cu jind cum infulecau talharii.
Chibzuira ei in ce chip ar putea sa-i puna pe talhari pe goana si, in cele din urma, gasira ce aveau de facut. Magarul isi ridica picioarele dinainte si le propti de marginea ferestrei, cainele sari pe spinarea magarului, pisica se catara pe spatele cainelui, iar la urma cocosul isi desfacu aripile si, zburand, se aseza pe capul pisicii.
Si asa cum erau oranduiti, ca la un semn, pornira cu totii sa cante, fiecare pe viersul lui: magarul ragea, cainele latra, pisica mieuna si cocosul cucuriga. Dupa ce facura o cantare in toata regula, se napustira prin fereastra in odaie, de zanganira toate geamurile si se facura tandari.
De spaima, talharii sarira-n sus ca niste apucati si crezand ca niscaiva stafii au navalit in casa, fugira ingroziti in padure. Iar cei patru tovarasi se asezara la masa si, luand fiecare din ce mai ramasese, se ghiftuira de parca i-ar fi asteptat un post de patru saptamani.
