Horoscopul zilei

Gemeni
(22 Mai - 21 Iunie)


Sanatate
Bani
Dragoste

› vrei zodia ta

Cultura generala

Pentru a face un litru de miere avem nevoie de nectarul a aproximativ 10 milioane de flori.

› vrei mai mult

Bancul zilei

- Doctore, am voie sa beau bere? intreaba un alcoolic.
- Doamne fereste! raspunde doctorul. Asta v-am interzis acum doi ani!
- Da, dar mi-am inchipuit ca medicina a mai facut progrese...

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 


 A doua zi vremea se indreptase, din corabie insa nu mai ramasese nimic. Soarele, cu razele-i patrunzatoare, parea ca vrea sa readuca viata pe fata tanarului print, dar ochii lui stateau tot inchisi. Sirena il saruta pe frunte, si dandu-i la o parte parul ud, gasi o asemanare uimitoare cu mica statuie de marmura din gradinita ei. Zari in sfarsit pamantul, si-n departare muntii inalti albastri, cu coamele sclipitoare de zapada alba. La poalele dealului intr-o padure de toata frumusetea, era o bise-rica sau o manastire. La poarta erau palmieri uriasi si-n gradina portocali si lamai; in apropiere de locul asta, marea facea o cotitura pana-n dreptul unei stanci, acoperita cu nisip alb si marunt. Acolo sirena duse pe print, avand grija sa-i tina capul tot in sus si-n bataia razelor soarelui.

Deodata incepura a suna clopotele de la biserica, si o multime de fete tinere intrara-n gradina. Sirena atunci se departa inotand, si se ascunse in dosul unor stanci, ca sa vada ce-o sa i se intample bietului print. In curand una din fete trecu pe langa el; intai se sperie, dar venindu-si repede in fire, alerga sa cheme si pe celelalte, care dadura printului toate ingrijirile. Sirena il vazu cum isi venea in simtire si zambea celor ce-l inconjurau; numai ei nu-i zambea, fiindca nu stia el cine-l scapase de la moarte. Iar cand tanarul print fu luat si dus intr-o cladire mare, sirena, mahnita, cobori in adancuri si se intoarse la palatul tatalui ei.

Ea fusese intotdeauna tacuta si ganditoare; dar din ziua aceea fu si mai tacuta si mai ganditoare. Surorile ei o intrebara despre cele ce vazuse ea sus, dar nu le povesti nimic. Adeseori seara si dimineata, se urca spre locul unde lasase ea pe print. Vazu roadele din gradina cum se coceau, vazu zapada topindu-se pe muntii cei inalti, dar pe frumosul print nu-l mai vazu; si din ce in ce mai mahnita se intorcea in fundul marii. Acolo, singura ei mangaiere era sa stea in gradinita ei, imbratisand mica statuie de marmura, care semana cu printul; in vremea asta florile ei neingrijite, uitate, se intindeau prin alee ca intr-un loc salbatic, incolacind tulpinile lor printre ramurile copacilor, facand astfel bolti stufoase, unde lumina nu mai putea patrunde.

Dupa catva timp insa, mica sirena nu mai putu suferi astfel de viata, si isi dezvalui taina uneia dintre surori; aceasta la randul ei o povesti celorlalte, dar nu numai lor, ci si catorva sirene, care si ele o spusera prietenelor lor cele mai bune. Se-ntampla, ca una dintre acestea vazuse si ea serbarea de pe corabie, cunostea pe print, si stia locul unde era imparatia lui.
- Vino, surioara, zisera celelalte printese; si luandu-se de maini, in sir, se ridicara deasupra apei in dreptul palatului printului.
  

Palatul acesta era cladit din pietre galbene, lustruite; scari mari de marmura duceau inlauntru si-n gradina; mai multe turnuri aurite straluceau pe acoperis, si printre stalpii galeriilor erau statui de marmura care pareau vii. Salile marete erau impodobite cu perdele si covoare de-o uimitoare bogatie, si peretii aco-periti cu minunate zugraveli. in sala cea mare soarele, strabatand printr-un tavan de cristal, incalzea florile cele mai rare care cresteau sub o vesnica ploaie de picaturi stralucitoare.


De-atunci mica sirena venea adeseori in locul acesta, si noaptea, ca si ziua; se apropia de tarm si indraznea chiar sa se aseze sub marele balcon de marmura, a carui umbra se-ntindea departe deasupra apelor. De acolo vedea pe tanarul print, care se plimba singur la lumina lunii; de multe ori, in cantecul muzicii, el trecu prin fata ei intr-o luntre frumos impodobita cu steaguri si stofe scumpe, si cei care zareau valul ei alb prin trestiile verzi o luau drept o lebada cu aripile-ntinse.

Ea ii auzea pe pescari spunand mult bine de tanarul print, si atunci se bucura ca-i scapase viata, cu toate ca el nici nu stia de dansa. Iubirea ei pentru oameni crestea din zi in zi, si din zi in zi tot mai mult dorea sa se apropie de ei. Lumea lor ii parea mult mai intinsa decat a ei; apoi oamenii stiau sa strabata marea cu corabiile lor, sa se urce pe munti, deasupra, pana dincolo de nori; ei aveau campii verzi si paduri nemarginite. Surorile ei nu stiau sa-i spuna despre toate cate ar fi vrut ea sa afle; intreba atunci pe bunica ei care cunostea bine lumea de sus, aceea pe care, cu drept cuvant, o numea ea "cuprinsul de pe deasupra apelor".