A fost odata ca niciodata, in adancul marii,un castel frumos ca-n povesti. Nu-l atinsese nicicand ancora vreunei corabii, la asa de mare adancime era. Curtea era toata numai cu flori ciudate si pline de gratie, alge ce cresc pe fundul marii, iar pestii veneau si plecau de acolo aidoma unor stoluri de pasari pe cer. Aici salajuiau craiul si craiasa marii, care aveau cinci fete sprintare, cinci sirene mititele. Sirenele aveau un joc preferat: sa prinda meduze.
- Vai, ce frumoasa e! da-mi-o mie! striga una dintre ele, razand. Frumusetea plina de gratie a sirenelor o intrecea pe aceea a oricarei fiinte din mare sau de deasupra ei. Dupa ce se jucara un timp, sirenele il rugara din nou pe tatal lor: - Haide, lasa-ne sa vedem lumea de desupra! Craiul se incrunta. - Nu, nici nu poate fi vorba pana n-o sa impliniti cinsprezece ani, spuse el cu hotarare. Stiu ca abia asteptati sa vedeti cerul cu ochii vostri, dar e mult prea primejdios! - Acolo deasupra, mai spuse si craiasa, nu e nici pic de apa si oamenii merg cu picioare.
Sirena mezina, care era si cea mai draguta si cea mai curioasa dintre toate, asculta cu mare atentie. Tare mult ii mai placeau povestile maica-sii despre lumea de deasupra. - Ce frumoasa pare marea cand soarele straluceste cu putere de deasupra! ofta sirena mezina. Cat de mult as vrea sa am cinsprezece ani! Si zi de zi, mica sirena inota pana aproape de suprafata ca sa vada razele de soare strecurandu-se prin apa. Desi cuprinse de nerebdare, sirenele dadusera ascultare parintilor si asteptau ziua cand puteau sa se aventureze spre suprafata marii. Lunile treceau incet, dar, in cele din urma, cea mai mare implini cinsprezece ani. Cand se intoarse din mult asteptata excursie, se porni sa povesteasca:
- Luna straluceste ca un corn de aur pe cerul noptii! Asa cum ne-a spus mama, dar n-am crezut vreodata ca poate fi atat de frumoasa. Mai trecu un an, care parea ca nu se mai sfarseste, si cea de-a doua sirena implini cinsprezece ani. Venise randul ei sa inoate pana la suprafata. - Cand soarele apune, vazduhul e ca fermecat, spuse ea la intoarcere, cu ochii stralucindu-i de fericire. Dar mica sirena tot mai avea cativa ani de asteptat. Obisnuia sa se aseze langa o statuie dintr-un colt al curtii, care reprezenta un om din lumea de desupra. - Stau pe doua picioare? isi soptea intrebatoare sie insasi. Atunci cum se face ca nu cad?
