- Mi-ai da glasul tau minunat?
Mica sirena nu statu deloc pe ganduri. Ar fi facut orice ca sa fie din nou impreuna cu printul ei.
- Da! striga ea.
Nici nu apuca sa spuna "da" ca ii si disparu glasul. Sirena isi atinse cu tristete gatul, nefiind in stare sa mai scoata un vreun sunet.
- Ia licoarea asta si du-te pe taramul oamenilor, ii spuse vrajitoarea. Cand o s-o bei, coada de sirena o sa ti se deprinda de trup. O sa te doara, dar dupa aceea o sa ai cele mai frumoase picioare de pe pamant!
Mica sirena lua licoarea si o porni grabita spre suprafata. Ajunse la mal, langa castelul printului. "Vrajitoarea a spus ca o sa ma doara", gandi ea, stand in cumpana o clipa. Dar amintindu-si cat de nenorocita fusese pe fundul marii, departe de cel pe care-l iubea, isi lua inima in dinti si bau licoarea.
|