|
|
|
|
 |
| |
La un moment dat, Gretel incepu sa planga cu lacrimi amare si-i spuse lui Hansel, printre sughituri:
— De-acu s-a sfarsit cu noi!
— Linisteste-te, Gretel, si nu mai fi mahnita, o sa gasesc eu o scapare! ii zise cu blandete fratiorul.
Dupa ce parintii adormira, Hansel se scula, isi puse hainuta pe el si, deschizand usa, se strecura afara. Luna lumina ca ziua si pietricelele albe, din fata cascioarei, straluceau ca banutii cei noi. Hansel se apleca de mai multe ori pana ce-si umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse in casa si-i sopti lui Gretel:
— Fii linistita, draga mea surioara si dormi in pace! Apoi se culca din nou in patul lui si adormi.
Zgripturoaica de femeie nici nu astepta sa rasara soarele, ca se si infiinta la patul copiilor, sa-i trezeasca.
— Ia sculati-va, lenesilor, ca mergem la padure sa aducem lemne!
Apoi dadu fiecaruia cate un codru de paine si marai printre dinti:
— Asta aveti de mancare pentru la pranz! De va imboldeste foamea, nu cumva sa mancati inainte, ca altceva nu mai capatati!
Gretel lua toata painea si-o ascunse sub sort, din pricina ca buzunarele lui Hansel erau pline cu pietricele. Apoi pornira cu totii spre padure.
Dupa putin timp, Hansel se opri si isi arunca privirea inapoi, spre cascioara ce ramasese in urma.
Asta o facu o data, apoi iarasi si iarasi.
Si daca-l vazu taica-sau, numai ce-i zice:
— Da ce-ai, Hansel, ca te opresti mereu si te tot uiti inapoi? Vezi mai bine cum mergi, sa nu-ti schilodesti cumva picioarele!
— Stii, taicutule, ma uitam dupa pisicuta mea alba. Sta, a naibii, cocotata pe acoperis si-mi face semne de ramas bun.
Dar vezi ca femeia i-o taie pe data:
— Prostanacule, nu-i nicio pisicuta! E soarele de dimineata, care straluceste pe horn.
Acu e timpul sa va spun ca Hansel nu se uitase dupa nici o pisicuta si ca de fiecare data cand se oprea, scotea din buzunar cate o pietricica si-o lasa sa cada pe carare.
Dupa o bucata de vreme, ajunsera la locurile unde padurea se indesea si, cam pe la mijlocul ei, omul nostru se opri si zise:
— Acu, copii, mergeti dupa vreascuri, c-o sa va faca tata un focsor pe cinste, sa nu va fie frig deloc!
Hansel si Gretel adusera vreascuri cat adusera, pana ce se facu o movilita buna. Lemnele luara foc pe data si cand valvataia incepu sa creasca, femeia grai:
— Stati langa foc, copii si hodiniti-va, ca noi ne ducem mai incolo, in padure, sa taiem lemne. Si cand om termina cu taiatul, ne intoarcem aici si va luam acasa.
Hansel si Gretel se asezara langa foc si cand se facu ora pranzului, fiecare isi manca bucatura de paine. Si cum auzeau tot mereu rasunand lovituri de topor, erau incredintati ca tatal lor trebuie sa fie ceva mai incolo, nu prea departe. Dar vezi ca loviturile nu erau de topor!
Omul nostru legase o creanga de-un copac cioturos si, de cate ori batea vantul, o izbea incolo si-ncoace de uscatura aceea.
Dupa ce asteptara sa vina sa-i ia, vreme lunga nu gluma, cazura toropiti de oboseala si adormira bustean.
Cand s-au trezit, era noapte intunecoasa, de nu vedeai la doi pasi. Gretel incepu sa planga si printre suspine isi intreba fratiorul:
— Cum o sa iesim din padure?
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
