Horoscopul zilei

Balanta
(22 Septembrie - 22 Octombrie)


Sanatate
Bani
Dragoste

› vrei zodia ta

Cultura generala

Cangurul poate sari mai mult de 12 metri, dar nu se poate deplasa inapoi.

› vrei mai mult

Bancul zilei

o doamna singura pe strada.
dintr-un canal iese un sclelet acesta o intreaba pe doana"ati aruncat acum 20 de ani un copil in Canal???"
doanma mirata spune:"da de ce"
scheletul:.........................................MAMA in sfarsit:))

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 


Se duse imparatul, cu pasi usori, sa o vesteasca pe batrana-i soata.
In casuta de la marginea imparatiei, paznicul cocosat veghe trei zile si trei nopti la capataiul copilei cu ochi negri. Era plapanda, intr-adevar, si apa vie parea sa nu-i fie tocmai pe plac. Scancea des si bratele subtiri i se zbateau ca aripi de fluture lovit.
In cea de-a patra dimineata paznicul cocosat se infatisa, precum fusese invoiala, la castel. Copila atipise infasurata bine-n scutec. Imparatul, nerabdator, statea in poarta aurita a gradinii:
- Vezi bine, nimeni nu s-a aratat sa ceara copila indarat... Cum ii mai merge? Parca mai intremata e... Ori mi se pare?
- Slavite imparate... am ingrijit-o cat m-am priceput, l-am dat, precum mi-ati poruncit, intruna apa vie... Oricum, de-o veti primi, de-azi-nainte la castel... Ce-a zis imparateasa?
- Ce sa zica? S-a bucurat nespus si a nadajduit sa nu o ceara nimeni. Da-mi-o. S-o duc. Va fi, precum se spune, "soarele batranetii noastre"...
Si-asa a fost: copila lumina castelul ca un soare tanar. Ivirea ei printre peretii reci, de piatra, aduse voiosie, ras, speranta.
Anii treceau. Cu timpul, fata de imparat - toti ii spuneau asa, caci doar putini stiau ca nu-i vlastar imparatesc, ci doar un biet copil gasit (si-acestia, pesemne, uitasera povestea) - fata de imparat tot mai frumoasa se facea. Doar ca putin plapanda. Desi bea apa vie intruna si doar din cupe de clestar anume slefuit pentru ea. Dar nu sorbea decat cate putin... o picatura, poate doua -si-apoi dadea potirul la o parte, a "destul". Se minunau intruna si imparatul, si imparateasa, si slujitorii toti. Si doica... Pentru ei, apa vie era ca aerul, era licoarea fara de care n-ar fi putut o clipa vietui... Avea un gust placut, racoritor si satios. Da vise dulci si desteptari inviorate. Numai printesei nu-i placea defel. Bea cam in sila, suspina tot mai des.
Trecu astfel din nou un timp.
Intr-o dimineata, doica navali, mai palida ca marmora cea alba, in camera de somn a imparatului:
- Slavite, ma iarta, printesa e bolnava!
- Bolnava? Cum bolnava? Aseara se juca, zglobie, cu un sirag de pietre nestemate... Ochii-i luceau voiosi! Sunt doar vedenii, doica!
- Nu-s vedenii, slavite imparate! Nu-s... In zori m-am furisat la ea-n iatac sa-i schimb apa cea vie din potir...
- Si ea? Ea nu dormea?
-  Ba da. Dormea. Dar somn adanc, nesanatos, cu vise rele. Lupta din rasputeri cu cine stie ce balaur, ori strigoi, ori poate cu vreun sarpe... Am cutezat sa o trezesc. Voiam s-o scap de visul cel urat... si-atunci, cand s-a trezit...
- Hai, spune!
- Avea privire rosie si pe obraji suvoi de lacrimi...
- Lacrimi?!... Lacrimi?! Cu neputinta, doica...
-  Ba da, imparate! Lacrimi... stiu bine ca la noi in Tara Pietrei, doar oamenii batrani, pe moarte, si doar copiii ce se nasc de timpuriu au lacrimi in ochi... si totusi, copila noastra, imparate, plangea, - piange si-acum -, cu lacrimi mari. Obrazul ii e galben. Sub ochi are un fel de cercuri vinete-albastre. Fruntea ei, atat de racoroasa de obicei, acum e incinsa. Ma tem ca nu stiu ce sa-i fac. Ce sa fac, imparate?
- Cheama vraciul!
- Vraciul?! A imbatranit, stapane, si nu se mai arata. Doar au trecut atati amar de ani de cand, in Tara Pietrei, nimeni n-a mai fost bolnav. Nu-i cere nimeni sfatul si nici vreun leac. Le-au uitat.
- Lasa vorba, doica. Adu-I degraba.
- De unde, imparate? Sta doar cu nasu-n carti... Ascuns prin cine stie ce ungher...
- Adu-I din carti, din vreun ungher, de unde stii, dar adu-!! Cutreiera batrana doica prin toate pivnitele adanci ale castelului. Cerceta ungherele cu carti tocite, in care odihneau paianjeni cat o nuca; se strecura prin locurile tainice, de veghe, dar nu gasi decat festilele arzand si cate un liliac speriat.